• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-14 13:41:04
  • Sursa:
Seful Agentiei pentru Energie Atomica merge la Teheran, dupa negocierile dintre Iran si SUA Imagine

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a anunţat luni că se va deplasa la Teheran „mai târziu săptămâna aceasta", înaintea unei noi sesiuni de negocieri ce va avea loc sâmbătă între Iran şi SUA asupra dosarului nuclear.

„Este esenţial să fie continuat angajamentul şi cooperarea cu Agenţia, într-un moment în care soluţii diplomatice sunt necesare de urgenţă", a scris Rafael Rossi pe reţeaua socială X, informează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit unui responsabil al Ministerului iranian al Afacerilor Externe citat de Irna, Rafael Rossi "va sosi la Teheran miercuri seara şi va avea întrevederi cu ministrul (iranian) al afacerilor externe şi cu şeful Organizaţiei pentru Energie Atomică" din Iran.

O altă sursă diplomatică citată de AFP anunţase înainte de aceasta că vizita ar urma să aibă loc joi.

Vizita precedentă a lui Grossi în Iran a avut loc în noiembrie. La acea dată, directorul AIEA s-a deplasat la siturile nucleare de la Natanz şi Fordo.

Ţările occidentale, cu SUA în frunte, suspectează de multă vreme Iranul că vrea să se doteze cu arme nucleare. Teheranul respinge aceste acuzaţii şi apără dreptul său la nuclear în scopuri civile, în special pentru energie.

Iranul şi SUA au convenit să continue negocierile pe 19 aprilie. Ele vor avea loc în Europa, potrivit agenţiei de presă oficiale Irna, care nu a precizat unde.

Înaintea acestui nou ciclu de negocieri, şeful diplomaţiei iraniene se va deplasa la Moscova, a anunţat Teheranul.

Rusia este parte a unui acord internaţional asupra programului nuclear încheiat cu Iranul în 2015, însă devenit astăzi depăşit după decizia SUA de a se retrage din el în 2018.

Franţa, Regatul Unit, China şi Germania fac de asemenea parte din acest acord.

Textul prevedea ridicarea unor sancţiuni internaţionale la adresa Iranului în schimbul unei încadrări a programului său nuclear de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). Potrivit AIEA, Iranul îşi respecta angajamentele.

În 2018, Donald Trump a retras unilateral SUA din acord şi a restabilit sancţiunile. Drept represalii, Iranul s-a distanţat de atunci în mod progresiv de angajamentele sale. Iranul şi-a majorat de asemenea numărul şi performanţa centrifugelor sale, aceste maşini utilizate pentru îmbogăţirea uraniului, pentru a produce mai mult, mai bine şi mai repede la siturile sale de la Natanz şi Fordo (centru).

Decizia lui Trump de a retrage SUA din acord fusese în parte motivată de absenţa unor măsuri contra programului balistic al Teheranului, perceput drept o ameninţare de aliatul său israelian.

Influenţa regională a Iranului şi capacităţile sale în materie de rachete figurează printre "liniile roşii" ale Teheranului, a avertizat la rândul său agenţia Irna.

Iranul este singurul stat care nu are arme nucleare, dar care a îmbogăţit uraniul la un nivel ridicat (60%), continuând totodată să acumuleze stocuri importante de materie fisionabilă, potrivit AIEA.

Un prag de 90% permite fabricarea unei arme atomice, potrivit AIEA. Acordul din 2015 plafona acest nivel la 3,67%.

Apar noi detalii despre azilul groazei din Mureș. Surse din anchetă au declarat petru Digi24 că patronul azilului este văr cu fostul director al Agenției pentru Inspecție Socială Mureș, instituția care ar fi trebuit să controleze căminul respectiv și să ridice avizul de funcționare. De asemenea, patronul centrului, care este un bugetar angajat la Penitenciarul din Târgu Mureș, este, în realitate, milionar în euro. În schimb, directorul suspendat al AJPIS Murel, Vasile Răduț, neagă că ar avea vreo legătură de rudenie cu patronul căminului din Bărdești. „unul dintre bunicii din partea mamei mele a fost frate vitreg, acum nu știu câți ani, cu unul dintre bunicii lui. Nu sunt verișor, nu am ținut legătură”, spune acesta.

Economie 2023-07-29 19:53:02

Populația Ucrainei a scăzut cu 10 milioane de persoane de la începutul războiului, scrie Ukrainska Pravda care preia un raport al ONU.

Economie 2024-10-22 17:56:33

Hingherii împiedică jurnaliștii să intre pe maidanul unde Ana Oros a murit atacată de câini, iar Poliția Locală a Sectorului 6 le ține isonul. Motivul oficial este că ASPA desfășoară o acțiune importantă pe câmp. Neoficial, alți câini filmați de televiziuni pe câmpul groazei strică imaginea instituției. Jurnaliștii Digi24 au reușit să descopere acțiunea secretă: ASPA cumpără pliculețe de hrană umedă de câțiva lei, cum are orice iubitor de animale acasă, și le varsă conținutul în cuști-capcană.

Economie 2023-01-27 14:27:09

Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut miercuri o convorbire telefonică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prima discuție de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Ministrul de Externe Serghei Lavrov a declarat, în timpul unei conferințe de presă de la New York, că eforturile ONU de a ajunge la un acord privind transportul cerealelor ucrainene nu au dat niciun rezultat și acuză țările occidentale pentru crearea unui impas, relatează The Guardian. Între timp, pe front, rușii sunt speriați de contraofensiva Kievului, așa că au trecut la poziții defensive în toate zonele de luptă, potrivit șefului serviciilor ucrainene de informații. În mesajul de marți seara, președintele Zelenski a anunțat că două persoane au fost ucise și alte zece au fost rănite într-o lovitură asupra unui muzeu din Kupiansk, în regiunea Harkov, potrivit The Guardian.

Economie 2023-04-26 22:16:11

Şeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, şi-a anulat o călătorie planificată în Israel şi Iordania din cauza evenimentelor din Rusia, a anunţat, sâmbătă, purtătorul său de cuvânt.

Economie 2023-06-24 21:27:45

Cercetătorii israelieni au descoperit mai multe morminte umane într-o peşteră din centrul Israelului care datează din Paleoliticul mijlociu, între 130.000 î.e.n. şi 80.000 î.e.n., a anunţat Universitatea Ebraică din Ierusalim într-un comunicat de presă publicat marţi, informează Xinhua.

Economie 2025-03-15 21:13:58

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a felicitat-o, sâmbătă, pe Giorgia Meloni, după ce aceasta a fost învestită în funcție și a devenit noua șefă a guvernului de la Roma. Președintele american a spus că „abia așteaptă” să lucreze împreună cu Meloni pentru susținerea Ucrainei în fața invadatorilor ruși. 

Economie 2022-10-22 17:24:26

Diana Șoșoacă a depus la Parlament un proiect de lege pentru unirea României cu Republica Moldova. În urmă cu câteva zile, senatoarea care a intrat în Parlament pe listele AUR, acum președinte al formațiunii S.O.S România, a cerut anexarea unor teritorii ucrainene.

Economie 2023-04-01 01:26:46