• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-23 10:46:18
  • Sursa:
Sefa Consiliului Federatiei Rusiei avertizeaza europenii ca „vor pierde mai mult decat pierdem noi” daca ii sunt confiscate activele Imagine

O aliată a preşedintelui Vladimir Putin a avertizat marţi Europa că a întocmit deja legislaţie pentru a răspunde dacă active ruse în valoare de aproape 300 de miliarde de dolari vor fi confiscate de Occident şi utilizate pentru a ajuta Ucraina, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

După ce preşedintele rus Vladimir Putin şi-a trimis trupele în Ucraina în 2022, SUA şi aliaţii lor au interzis tranzacţiile cu banca centrală din Rusia şi cu Ministerul de Finanţe de la Moscova, blocând active de circa 300 de miliarde de dolari ale Rusiei în Occident.

Oficiali de rang înalt din SUA vor să confişte aceste active pentru a sprijini Ucraina, deşi unii bancheri şi oficiali europeni sunt îngrijoraţi că însuşirea pur şi simplu a acestor active ar crea un precedent periculos.

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat sâmbătă o lege care permite confiscarea activelor suverane ruse, deşi partea leului din aceste active se află în Europa.

Valentina Matvienko, preşedinta camerei superioare a parlamentului rus a declarat pentru agenţia rusă de ştiri RIA: „Avem un răspuns pregătit. Avem un proiect de lege, pe care suntem gata să-l examinăm imediat, asupra unor măsuri retaliatorii”, a adăugat ea.

Matvienko, care este și membru al Consiliului rus de securitate, a adăugat: „Şi europenii vor pierde mai mult decât pierdem noi”. Aceasta nu a furnizat amănunte privind răspunsul Moscovei la confiscarea de active ruse, care este încă în discuţie în Occident.

O opţiune care este discutată de Occident este de a confisca venitul generat de îngheţarea activelor, fără însuşirea activului în sine. Putin a declarat că Occidentul a declanşat un război economic împotriva Rusiei şi a elogiat rezilienţa economiei ruse, care a crescut cu 3,6 puncte procentuale anul trecut, afirmând în acelaşi timp că sancţiunile occidentale au eşuat în a opri comerţul rus.

Kremlinul a afirmat în mod repetat că orice confiscare a bunurilor sale ar merge împotriva tuturor principiilor pieţei libere pe care Occidentul le proclamă şi ar submina încrederea în dolar şi euro şi băncile centrale din statele occidentale, descurajând în acelaşi timp investiţiile globale.

De asemenea, Rusia a anunţat că va contesta orice confiscare în tribunale.

Unii oficiali ruşi au sugerat că, dacă activele ruse sunt confiscate, atunci activele investitorilor străini blocate în conturile aşa-numite de tip C în Rusia ar putea suferi aceeaşi soartă. Nu se ştie cu exactitate câţi bani s-ar afla în aceste conturi.

Preşedintele camerei inferioare a parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a declarat luni că Rusia are motive pentru a confisca activele occidentale după votul din Camera Reprezentanţilor.

Volodin a spus că din activele ţării sale îngheţate peste hotare, pe care el le-a estimat la circa 280 de miliarde de dolari, numai 5-6 miliarde de dolari se află în SUA, în timp ce active de circa 210 miliarde de euro se află în Uniunea Europeană.

Rusia va lansa o lovitură nucleară preventivă în cazul în care Occidentul va furniza Ucrainei arme nucleare, a declarat fostul locțiitor al lui Putin, Dmitri Medvedev, în ciuda faptului că nu există nicio discuție cu privire la înarmarea nucleară a Ucrainei.

Economie 2023-05-26 12:08:45

Simone Biles, americanca în vârstă de 26 de ani, a electrizat publicul din Chicago cu o prezentare uluitoare cu care a câștigat US Classic. Cea mai titrată gimnastă a Americii este la primul ei eveniment de la Jocurile Olimpice de la Tokyo încoace, sportiva revenind după doi ani de pauză, informează BBC.

Economie 2023-08-06 13:13:12

Belaruşii încep să voteze marţi în avans la alegerile prezidenţiale din 26 ianuarie, în care actualul preşedinte Alexksandr Lukaşenko, liderul european aflat de cel mai mult timp la putere, candidează pentru a obţine al şaptelea mandat în fruntea ţării.

Economie 2025-01-21 10:11:13

Directorii şcolilor şi grădiniţelor din Gorj, afectate de cutremurele din ultimele zile, pot cere prelungirea vacanţei. Elevii din județ sunt, în prezent, în vacanță, iar aceasta va continua, în instituțiile de învățământ avariate, și săptămâna viitoare. Primarul orașului Târgu Jiu spune că Inspectoratul Școlar Județean a făcut demersuri pe lângă Ministerul Educației pentru a reprograma activităţile din "Şcoala Altfel" şi "Săptămâna Verde", astfel încât autoritățile să poată interveni pentru remedierea stricăciunilor apărute la clădiri, scrie Agerpres.

Economie 2023-02-16 19:54:35

Comisia Europeană a propus ţărilor UE un acord cu Azerbaidjanul pentru a creşte importurile de gaze naturale şi a sprijini extinderea gazoductelor necesare pentru aceste importuri, conform unui proiect de document consultat de Reuters.

Economie 2022-07-14 10:12:52

Un bărbat din Petroşani a strangulat o femeie, medic veterinar, şi apoi a încercat să se sinucidă cu un cuţit, fiind transportat la spital. Rănile bărbatului sunt superficiale şi acesta se află în custodia Poliţiei. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Sanda Draia, a declarat pentru News.ro că bărbatul a avut în trecut o relație de prietenie cu victima. 

Economie 2023-12-09 18:00:06

Cel puțin 35 persoane au murit, printre care trei copii, și 80 au fost rănite, într-o explozie care a avut loc la o benzinărie din orașul Makhachkala din Daghestan, sudul Rusiei, luni seară, a informat agenția de știri TASS, potrivit Reuters.

Economie 2023-08-15 13:11:37

Un motociclist și-a pierdut viața, în acest weekend, în Ploiești. Accidentul a fost filmat de un alt motociclist. Atenție! Vă avertizăm că urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional.

Economie 2022-06-06 10:37:10