Secretul a rămas ascuns timp de aproape 80 de ani. Nimeni nu a spus nimic. Nu era ceva de care să fii mândru; a fost mai bine să uite că s-ar fi întâmplat vreodată. Cei care au participat sau au fost prezenți la executarea a 47 de soldați germani neînarmați la finalul celui de-al Doilea Război Mondial în Masivul Central din sudul Franței au păstrat tăcerea toată viața lor. Unii dintre ei nu le-au spus nimic nici măcar soțiilor sau copiilor, relatează El Pais.

Au avut regrete? „Puțin, dar asta e viața”, a spus Edmond Réveil din casa lui mică din Meymac, un sat cu 2.500 de locuitori din această regiune montană rurală a Franței.

La 98 de ani, Réveil își întâmpină vizitatorii în picioare, coboară și urcă scările și are un fizic de invidiat. În plus, veteranul francez păstrează intactă amintirea acelei zile: 12 iunie 1944.

La acea dată, grupul comunist de rezistență din care făcea parte Réveil a executat prin împușcare 47 de soldați germani care au fost capturați cu cinci zile mai înainte în Tulle, capitala departamentului Corrèze, împreună cu o franțuzoaică acuzată că a colaborat cu naziștii.

Réveil avea 19 ani și era un ofițer de legătură al Rezistenței. El spune că nu a luat parte la execuții. Acum, s-a decis să vorbească despre acel eveniment și a adus la lumină un aspect al celui de-al Doilea Război Mondial care se aplică în aproape toate războaiele: uneori, chiar și eroii pot să comită atrocități.

„Era necesar să se cunoască acest lucru”, a spus Réveil pentru El Pais, la câteva zile după ce a făcut dezvăluirea într-un interviu pentru ziarul local La Vie Corrézienne. „Ne-a fost rușine. Știam că nu trebuia să omorâm prizonieri, cu toate că nu eram supuși Convenției de la Geneva pentru că germanii nu ne considerau soldați”.

Ieșind din satul Meymac, un drum șerpuiește prin păduri și trece pe sub un viaduct unde, la începutul anului 1944, trupele de gherilă au deraiat un tren care transporta armament pentru armata germană.

Întâmplări și drame din istorie se ascund la fiecare curbă. Un alt drum traversează un peisaj cu dealuri verzi și ferme: undeva, în apropiere de satul Le Vert, zac rămășițele soldaților germani executați.

Unde sunt îngropați? Se poate vizita locul? „Ei bine, nu”, spune primarul localității Meymac, zâmbind. „Știm unde se află cu o marjă de eroare de câteva sute de metri, dar nu putem să spunem mai mult de atât din cauza hoților de morminte care ar vrea să îi găsească. Au fost zăriți oameni cu detectoare de metale...”

Réveil a vorbit pentru prima dată despre acest incident în 2019 la o întâlnire a Adunării Naționale a Foștilor Combatanți. Câteva luni mai târziu, primarul Philippe Brugère și un grup de cetățeni i-au înregistrat mărturia, dar Réveil nu a mai vorbit în public despre aceste întâmplări până acum.

„Unii oameni știau despre asta, dar era ca un secret de familie, despre care nu se vorbește”, a spus Brugère.

De ce s-a decis să vorbească acum? „Pentru că a îmbătrânit, pentru că știe că nu este nemuritor și pentru că, înainte să plece, vrea să își ușureze conștiința și, mai presus de toate, să se asigure că acești soldați vor avea un memorial, ca familiile lor să știe că rudele lor sunt îngropate aici”, a răspuns Brugère.

Perioada în care a avut loc incidentul era între debarcarea din Normandia și eliberarea Parisului - o vreme „foarte volatilă în Franța”, după cum explică Robert Gildea, profesor de istorie modernă la Universitatea din Oxford.

În acele săptămâni, multe dintre grupurile de rezistență care se adăpostiseră în pădurile și munții din Franța au ieșit din ascunzători ca să îi atace pe ocupanții germani. Represiunea care a urmat a fost brutală: pentru fiecare soldat german ucis, dacă autoritățile de ocupație nu reușeau să-i prindă pe suspecți, acestea se răzbunau pe civili.

Cu două zile înainte de executarea prizonierilor germani a avut loc una dintre cele mai mari masacre comise împotriva civililor în urma căreia au fost uciși 642 de persoane din Orandour-sur-Glane la doar o oră distanță de Meymac. Mai mult, naziștii au spânzurat 99 de bărbați în pe străzile din Tulle.

Soldații germani au fost capturați în urma unui raid lansat asupra unei școli din Tulle care fusese transformată de Wehrmacht într-o baracă. Prizonierii au fost duși în pădure, dar luptătorii Rezistenței aveau o problemă: ce să facă cu prizonierii?

„De fiecare dată când mergeau să [își facă nevoile], trebuia să îi acompaniem”, a povestit Réveil. „Nu am vrut să îi omorâm, dar nici nu puteam să îi ținem cu noi: trebuia să găsim o soluție.”

Au primit ordin să îi omoare. Liderul grupului, poreclit Hannibal, care era din provincia Alsacia și vorbea germană, a vorbit cu prizonierii. „A plâns ca un copil. Nu este plăcut să fii nevoit să împuști pe cineva. Nimeni nu a vrut să o omoare pe franțuzoaică. Au tras la sorți.”

Prizonierii germani și-au săpat singuri gropile.

Execuțiile din Meymac sunt șocante, dar în Franța mii de colaboraționiști au fost uciși la finalul războiului, iar femeile care erau suspectate că ar fi avut relații cu forțele de ocupație au suferit represalii umilitoare, precum incidentele în care au fost rase în cap în public.

La finalul lunii iunie, groapa comună va fi localizată folosind aparate radar. Dacă va fi găsită, rămășițele vor putea fi recuperate și identificate. Dacă familiile soldaților le vor revendica, acestea vor fi repatriate în Germania pentru a fi îngropate cum se cuvine.

În casa lui din Meymac, Réveil povestește că după ce a făcut parte din Rezistență, acesta s-a alăturat Armatei I a Generalului De Lattre de Tassigny, care a participat la eliberarea Franței și a avansat până la Sttutgart.

Réveil lucra la căile ferate pe timp de pace, iar în anii '70 a ocupat poziția de șef-adjunct al gării Austerlitz de la Paris.

Dar, Réveil mai are o amintire despre colegii lui cu care a luptat împotriva ocupanților germani și anume despre republicanii spanioli care în 1939 s-au exilat în Franța. Luptătorii de gherilă au adus experiența lor de pe câmpul de luptă și s-au alăturat Rezistenței.

„Împotriva germanilor, ei erau formidabili”, și-a amintit Réveil.