Sebastian Burduja, liderul PNL Sector 1, va prelua şefia organizaţiei PNL Bucureşti, a decis conducerea Partidului Naţional Liberal în şedinţa BPN de luni, potrivit News.ro.
Până în prezent, filiala PNL Bucureşti avea un preşedinte interimar, în persoana liderului PNL Ilfov, Hubert Thuma.
În luna aprilie, Nicolae Ciucă anunţa, după şedinţa conducerii partidului că şefia interimară a PNL Bucureşti a fost preluată de liderul PNL Ilfov, Hubert Thuma, pentru cel mult 90 de zile.
