• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-04 17:25:36
  • Sursa:
Sebastian Burduja, discutii la Bruxelles despre pastrarea centralelor pe carbune: Romania trebuie sa-si valorifice resursele Imagine

Sebastian Burduja a avut luni şi marţi, la Bruxelles, întâlniri cu oficialii Comisiei Europene pe tema prelungirii termenelor pentru închiderea capacităților pe cărbune. Acesta a anunțat că Ministerul Energiei va transmite oficial către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene propunerea de prelungire, urmând să fie depusă formal şi cererea la Comisia Europeană şi să fie continuate negocierile.

„Energia noastră trebuie să fie sigură, ieftină şi curată - în această ordine. Pe baza argumentelor noastre şi a discuţiilor de la Bruxelles, vom transmite oficial către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene propunerea de prelungire a termenelor de închidere a capacităţilor pe bază de cărbune. În curând vom trimite şi motivarea extinsă, pe care o voi prezenta Guvernului României. Urmează să depunem formal cererea la Comisia Europeană şi să continuăm negocierile. Nu avem timp de pierdut. Un lucru important: toate instituţiile statului care şi-au exprimat poziţia până acum susţin această propunere. Avem o aliniere la nivel naţional cum rar se întâmplă. (...) România trebuie să-şi valorifice resursele pentru a avea stabilitate şi prosperitate şi pentru a-şi consolida poziţia economică şi geostrategică. Noi suntem aici, la graniţa Uniunii Europene, în faţa provocărilor reale ale momentului. Rusia este (tot mai) aproape. Pericolul e real. România trebuie să fie puternică şi protejată”, a scris Sebastian Burduja pe pagina sa de Facebook.

El a avut luni şi marţi, la Bruxelles, întâlniri cu oficialii Comisiei Europene, între care comisarul pentru energie, Dan Jorgensen, coordonatorul PNRR la nivel european, Celine Gauer, şi reprezentanţii DG Competition.

„Sunt aici pentru interesele strategice ale României în sectorul energetic, perfect compatibile cu interesele europene. Am spus clar şi răspicat: securitatea noastră energetică şi stabilitatea economică a ţării noastre sunt esenţiale pentru succesul proiectului european şi pentru întreaga regiune. Avem un partener solid şi de încredere în Comisia Europeană şi sunt recunoscător pentru asta. Cele 14 miliarde euro atrase pe mandatul meu la Ministerul Energiei din fonduri europene pur şi simplu nu ar fi existat fără sprijinul UE pentru ţara noastră. România trebuie să aibă o tranziţie energetică corectă”, a subliniat ministrul Energiei.

Acesta a precizat că România este hotărâtă să treacă la energie curată, dovadă fiind miliardele de euro din bani europeni atrase pentru parcuri solare, eoliene, baterii, reţele modernizate etc.

„Am făcut şi vom face asta fără să ne distrugem industria, fără să pierdem zeci de mii de locuri de muncă şi fără să punem în pericol securitatea energetică a românilor”, a adăugat ministrul.

Şeful de la Energie a menţionat că a explicat oficialilor europeni că România este un pilon de stabilitate în regiune, „susţinându-i cu inima şi cu fapta pe fraţii noştri de peste Prut” şi că închiderea centralelor româneşti pe cărbune fără a pune nimic în loc ar crea o criză majoră şi nu ar rezolva practic nimic.

„Am fi nevoiţi să apelăm la şi mai multe importuri, din Serbia, Bulgaria etc, iar energia produsă acolo este în bună măsură bazată pe cărbune. Nu există nicio logică pentru a permite asta”, a precizat Burduja.

În acest context, ministrul Energiei a semnalat că a cerut sprijin şi flexibilitate, pentru a ne face treaba bine şi a nu lua decizii pripite, dar şi că a solicitat drepturi şi obligaţii egale, respectiv ca toate statele membre să îşi dezvolte interconexiunile transfrontaliere, pentru a construi o piaţă energetică europeană funcţională, pe deplin integrată.

Harris întâmpină dificultăţi să-i convingă alegătorii latino şi afroamericani, arată un sondaj New York Times/Siena College.

Economie 2024-10-15 13:36:47

Magia Sărbătorilor înseamnă și drumuri suplimentare pentru cumpărături, după programul de la muncă, oboseală și nervi în trafic. Odată cu lăsarea serii, în marile orașe se circulă bară la bară, iar coloanele de mașini se întind pe kilometri. Aglomerat este, seară de seară, și în Târgul de Crăciun de la Craiova, o destinație de top pentru luna decembrie. 

Economie 2024-12-21 19:24:49

Ucraina a format o rețea de agenți și simpatizanți proucraineni în interiorul Rusiei care sunt aprovizionați de Kiev cu drone și conduc acte de sabotaj și atacuri împotriva Kremlinului, potrivit unor surse din serviciile de informații americane citate de CNN.

Economie 2023-06-05 15:07:56

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, la Interviurile Digi24.ro, că premierul ungar, Viktor Orban, face comerț cu viețile ucrainenilor, adăugând că, „din punctul de vedere al reputației țării pentru următorii cinci, zece ani, este o decizie incorectă”, care va aduce pierderi.

Economie 2023-12-14 14:38:28

Un bărbat înarmat care purta o mască de diavol a ajuns în arestul poliției după ce un paznic din Florida a reușit să îl oprească înainte să poată intra într-un faimos club de striptease din orașul Tampa, informează USA Today.

Economie 2023-03-24 08:00:43

O explozie provocată sâmbătă de o bombă în fața unei clinici de fertilitate din California a ucis o persoană și a rănit alte patru într-un „act terorist intenționat”, au declarat oficialii FBI, potrivit BBC News.

Economie 2025-05-18 13:55:34

Cinci membri ai aceluiaşi partid politic, precum şi pilotul unui mic avion au murit miercuri după ce aparatul de zbor s-a prăbuşit în centrul Columbiei, au anunţat autorităţile locale.

Economie 2023-07-20 00:23:25

Prezentatorul meteo de la un post de televiziune din New York a fost concediat, după ce șeful lui a primit o filmare cu el de pe un site pentru adulți. Același videoclip a ajuns și la mama bărbatului.

Economie 2022-09-21 14:26:50