Familia îi este alături de fiecare dată şi îl încurajează înaintea plecării.
„Încerc să fiu foarte puternică de fiecare dată, pentru că avem doi copii”, a spus Mihaela Sas, soţia sa.
Plutonierul major Florea Sas a participat cu emoţie alături de colegii săi la ceremonialul militar dinaintea plecării în Afghanistan.
„Toate misiunile sunt dificile în felul lor, nici aceasta nu este o excepţie de la celelalte misiuni, dar sunt convins că o vom îndeplini cu succes”, a spus Constantin Stanciu, comandantul companiei.
În noua misiune vor fi prezenţi şi militari care în 2002, la prima participare a Armatei Române în teatrul de operaţiuni din Afghanistan, au făcut cunoscut numele „Scorpionilor roşii”.
„La prima misiune nu prea ştiam ce se întâmplă acolo, ne-am dat seama pe parcurs. Acum pot spune că am experianţă şi eu şi colegii”, a spus Ştefan Dincă, plutonier major "Scorpionii Roşii"
„Teama de necunoscut am depăşit-o demult, este o nouă provocare pot să spun”, a declarat Ilie Foştiţeanu, plutonier major "Scorpionii Roşii"
În spatele muzicii militare au rămas însă în lacrimi mamele şi soţiile „Scorpionilor roşii”, dar şi ecoul numelor celor şapte eroi ai unităţii care nu s-au mai întors din misiuni.
„Scorpionii roşii” din Craiova vor asigura timp de şase luni paza terestră a Aeroportului din Kandahar şi vor sprijini forţele militare din Afghanistan.
