• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-14 09:26:42
  • Sursa:
Schimbari drastice in Polonia dupa ce opozitia a preluat conducerea Parlamentului. PiS sustine ca se vrea „anihilarea statului polonez” Imagine

La aproape o lună de la alegerile parlamentare în care partidul Lege și Justiție al naționaliștilor și anti-europenilor polonezi și-a pierdut majoritatea, opoziția democratică și pro-europeană a preluat conducerea Parlamentului Poloniei pentru prima oară în opt ani, o demonstrație a faptului că vechiul partid de guvernare a pierdut frâiele puterii și că încercarea de a tergiversa numirea noului guvern are puține șanse de reușită, relatează Politico.

Parlamentul Poloniei are, de acum, un nou președinte – fostul prezentator TV Szymon Holownia, ales cu sprijinul a 265 de deputați. De cealaltă parte, candidata PiS, Elzbieta Witek, a reușit să obțină doar 193 de voturi în legislativul de 460 de membri.

În primul său discurs ca președinte al legislativului, o poziție cu putere mare de decizie, Holownia a promis că se va rupe decisiv de vechile practici promovate de naționaliștii anti-europeni, care s-au aflat la putere din 2015 până acum.

„Politica nu înseamnă violență. Vom construi un parlament al respectului”, a declarat Holownia.

Ca demonstrație a schimbării, barierele de poliție care opreau publicul din a avea acces la clădirea parlamentului au fost îndepărtate, deschizând zona pentru prima oară în ani de zile.

Holownia a promis, de asemenea, să facă parlamentul mult mai accesibil jurnaliștilor, al căror drept de a merge pe holurile clădirii și de a lua declarații politicienilor a fost restricționat în mod sever de PiS.

Noul lider al parlamentului a promis și să elimine așa-zisul „congelator legislativ”, practica în care președintele forului refuza să avanseze procedura pentru adoptarea legilor care nu-i conveneau lui și partidului său. De asemenea, să oprească legislativul din a mai fi o „mașină de vot pentru guvern”.

„Parlamentul nu va mai fi o crescătorie pentru corupție. Nu va mai fi niciodată o tribună a disprețului. Obiectivul și programul meu sunt simple – aș vrea ca părinții, când parlamentul apare la televizor, să nu mai acopere ochii și urechile copiilor”, a spus Holownia.

Alegerea sa subliniază din nou că noua coaliție de trei partide, formată din Coaliția Civică condusă de Donald Tusk, de centru, A Treia Cale, de centru-dreapta și Stânga, controlează, de acum, agenda priorităților legislative.

În ciuda victoriei categorice a partidelor de opoziție în legislative, președintele Andrzej Duda, el însuși ales din rândurile PiS, continuă să facă jocul obstrucționării – săptămâna trecută, el l-a desemnat premier tot pe Mateusz Morawiecki, șeful guvernului în funcție, deși acesta nu are majoritate și nici posibilitatea de a convinge vreun partid din parlament.

Deși PiS are 194 de locuri în parlament, cele mai multe, toți potențialii parteneri au respins orice posibilitate de colaborare cu partidul.

Morawiecki a vorbit, într-un discurs lung, la sesiunea inaugurală a parlamentului despre faptul că și-ar dori să invite „pe toată lumea” într-o „coaliție a afacerilor poloneze”.

Când acest efort va eșua, cel mai probabil, Parlamentul va avea prerogativa de a numi fără veto noul premier – cel mai probabil Donald Tusk – la jumatea lui decembrie.

După înfrângerea fostei președinte Witek, PiS a insistat ca ea să fie aleasă ca una dintre cei șase vicepreședinți ai forului, însă și această solicitare a fost respinsă de partidele de opoziție, care au motivat prin felul în care Witek „și-a bătut joc” de procedura parlamentară cât a fost președintă din 2019 și până luna trecută.

Doar cinci adjuncți au fost aleși, din partea tuturor partidelor cu excepția PiS, după ce Witek a eșuat în a obține sprijinul unei majorități.

Înainte de vot, Jaroslaw Kaczynski, liderul PiS, a insistat că dacă Witek nu obține postul, atunci PiS va merge înainte fără un vicepreședinte, dând vina pe opoziție pentru faptul că au blocat-o.

„Opoziția a fost totală, au zis-o și ei, au încălcat toate legile democrației și, în plus, au fost extrem de vulgari și de nepoliticoși”, le-a spus el reporterilor.

Schimbarea drastică din politica poloneză l-a înfuriat puternic pe Kaczynski, acesta fiind liderul de facto al Poloniei pe parcursul ultimilor opt ani. El a denunțat Coaliția Civică pentru că „a arătat o aroganță germană” – o nouă demonstrație a eforturilor propagandistice ale PiS de a acredita ideea că opoziția democratică este „la comanda Germaniei”.

Duminică, de ziua independenței Poloniei, Kaczynski a făcut noi declarații conspiraționiste ridicole, pentru a-și ațâța electoratul anti-european: „Există un plan concret pregătit, pentru implementarea căruia Uniunea Europeană are nevoie să ne lipsească de independență, suveranitate și prin care vor să anihileze statul polonez”.

Deși fosta opoziție controlează, de acum, Parlamentul Poloniei și așteaptă formarea noului guvern, guvernarea țării nu va fi deloc ușoară. Președintele Duda poate uza de dreptul de vota împotriva legislației coaliției, iar aceasta nu are suficiente voturi să răstoarne acest veto.

În discursul său în fața parlamentului, Duda a apărat activitatea guvernului PiS și a făcut o amenințare voalată pentru noua coaliție, promițând să se folosească de puterea de veto pentru a bloca proiectele guvernului nou, inclusiv față de „încercări de a limita, submina sau pune sub semnul întrebării puterile constituționale ale președintelui”.

„Veto-ul meu nu trebuie să fie pentru voi o scuză pentru faptul că nu vă veți îndeplini promisiunile din campanie”, a adăugat Duda.

Duda a insistat că „va apăra ordinea constituțională”. În acordul de coaliție al partidelor din fosta opoziție, politicienii promit să tragă la răspundere guvernul PiS și pe susținătorii săi pentru orice activități ilegale efectuate pe parcursul ultimilor opt ani. Îl acuză inclusiv pe Duda de încălcarea constituției prin numirea nepotrivită a unor judecători.

Deși principalul obiectiv al fostei opoziții este de a scoate PiS de la putere și de a inversa multe dintre politicile sale din ultimii opt ani, există, totuși, clivaje profunde între partidele noii coaliții.

Cea mai dificilă problemă de rezolvat este cea a avortului. Există un acord pentru a elimina o decizie judecătoarească prin care s-a impus, în Polonia, una dintre cele mai draconice legi anti-avort din Europa, însă partidul Stânga vrea să meargă și mai departe și a cerut, luni, o întâlnire cu Holownia pentru  a discuta un proiect de lege prin care să fie dezincriminat complet avortul.

Premierul Marcel Ciolacu a avut, luni, o întrevedere cu o delegație a OMV Petrom, în cadrul căreia s-a discutat despre proiectul de exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep. Surse guvernamentale au declarat pentru Digi24.ro că prim-ministrul Ciolacu i-a transmis șefului OMV că legea offshore nu se va modifica și că nici nu poate fi vorba despre acest subiect, având în vedere că Austria se opune aderarea României la Spațiul Schengen.

Economie 2023-09-18 19:35:46

Preşedinta liberală a Slovaciei, Zuzana Caputova, o susţinătoare fermă a sprijinului militar pentru Ucraina în faţa agresiunii ruse, a sistat joi furnizarea de noi arme către Kiev, după ce câştigătorul alegerilor legislative desfăşurate sâmbătă, social-democratul Robert Fico, şi potenţialii parteneri ai acestuia într-o viitoare coaliţie de guvernare au respins continuarea ajutorului militar pentru Ucraina, relatează agenţia EFE.

Economie 2023-10-05 18:11:37

Parada Budapest Pride ar putea fi interzisă pe străzile din capitala Ungariei, după ce guvernul condus de Viktor Orban a anunțat că evenimentul ar trebui mutat într-un spațiu închis, invocând „protecția copilului”. Decizia face parte dintr-o serie de măsuri restrictive împotriva comunității LGBTQ+, pe fondul pregătirilor pentru alegerile din 2026, potrivit The Guardian.

Economie 2025-02-26 20:40:42

Un bărbat din Bihor a fost reținut de polițiști pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi lovit intenționat cu mașina un vecin. Conflictul între cei doi ar fi mai vechi, scrie eBihoreanul. Victima era împreună cu fiul său de doi ani, când au fost izbiți în plin de autoturism. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

Economie 2024-01-31 13:20:45

În timpul vizitei sale la Berlin, viceprim-ministrul croat și ministrul apărării Ivan Anušić a anunțat planul Croației de a achiziționa 50 de noi tancuri de luptă principale Leopard 2A8 din Germania pentru a-și consolida apărarea națională. Anušić și ministrul german al apărării, Boris Pistorius, au discutat despre această achiziție ca parte a unei colaborări mai ample, subliniind angajamentul Croației de a-și moderniza forțele militare.

Economie 2024-10-29 13:13:13

Procurorii DNA Constanța și-au dat demisiile în bloc după ce șeful Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, l-a delegat la conducerea serviciului teritorial pe procurorul Mihai Stanciu, fostul șef al Parchetului Judecătoriei Constanța, informează G4Media și Info Sud-Est. Procurorii demisionari sunt nemulțumiți că nu au fost consultați și că nu au avut prioritate în desemnare la șefia DNA Constanța, potrivit surselor citate.

Economie 2024-02-28 10:46:22

Vorbim astăzi de tiroidita subacută, o inflamaţie a glandei tiroide. Care sunt semnele şi caracteristicile acestei boli şi cum se poate trata ne spune dr. Corina Neamțu, medic primar Endocrinologie.

Economie 2023-01-19 15:26:33

Fosile descoperite într-o peșteră din Polonia arată că europenii preistorici apelau la canibalism, mâncând uneori creierele inamicilor pe care îi omorau în luptă, acum aproximativ 18.000 de ani, potrivit unui studiu publicat în revista Scientific Reports.

Economie 2025-02-16 07:00:54