Schimbarea taxei auto în timbru de mediu şi bâlbele statului cu privire la demararea programului Rabla, care a început de abia în această lună, au făcut ca vânzările de maşini noi să intre în cel de-al şaselea an consecutiv de declin. De partea cealaltă, vânzările de maşini second-hand au crescut cu 40% la finalul primelor cinci luni din acest an, însă majoritatea celor care au fost vândute în România au fost rable, favorizate de formula de calcul a timbrului de mediu.
Cel mai bine se vând acum maşinile uzate non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, care ocupă jumătate din totalul tranzacţiilor. Foarte greu se dau însă autoturismele second hand Euro 3 sau Euro 4.
Noua formulă de calcul a timbrului de mediu a favorizat importurile de maşini rulate foarte vechi, pentru care taxa a scăzut cu până la 90% faţă de varianta anterioară. În schimb, aceeaşi taxă a crescut în medie cu 10-15% pentru maşinile rulate Euro 3 şi Euro 4, care erau înainte categoriile cele mai căutate în România. Primul efect va fi îmbătrânirea şi mai accentuată a parcului auto naţional. Vârsta medie a unei maşini în ţara noastră este acum de circa 12 ani.
