• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-21 13:38:43
  • Sursa:
Scandalul Steaua-FCSB. Ciolacu: Cand n-ai performanta si strici lucruri, n-ai dreptul sa le interzici unor sportivi sa joace pe stadion Imagine

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, după ce a trimis Corpul de control să facă verificări cu privire la activitatea Clubului Sportiv al Armatei Steaua și modul de administrare a Complexului sportiv Steaua Ghencea, că nu a făcut acest lucru pentru că „trebuie echipa FCSB sau alte echipe să joace, sau pentru un anumit patron”, ci „dintr-un principiu simplu - stadioanele sunt pentru sportivi”. 

„Bazele sportive sunt ale statului român, bazele sportive sunt pentru sport. Nu trebuie să ne implicăm, nu trebuie să ținem cont de alte lucruri și să nu lăsăm anumiți sportivi să joace pe aceste baze care sunt ale statului român. Cum și eu, în acest moment, vremelnic sunt prim-ministru și aceste baze se dau în administrare anumitor instituții. Instituțiile respective trebuie să se ridice la nivelul așteptării sportivilor. Înțeleg foarte bine că se pot face și concerte pe stadioane, dar atunci când nu există competiții, când nu există solicitări de la sportivi, atunci când nu se deteriorează gazonul înaintea unei competiții. 

(...) 

Noi avem niște stadioane pe care trebuie să le punem la dispoziția sportivilor, în funcție de performanța sportivilor, fiind o prioritate. 

Nu vreau să intru în nicio polemică. Nu poți să te exprimi la televizor pe o bază a statului român sau cu o echipă care este plătită de un minister. Cred că trebuie să avem bun simț cu toții și să intrăm într-o logică care să ducă la performanță în sport, nu la discuții între conducători. 

Nu am făcut acest lucru pentru că trebuie echipa FCSB sau alte echipe să joace, sau pentru un anumit patron. Am făcut-o dintr-un principiu simplu. Stadioanele sunt pentru sportivi. Nu ai dreptul să iei unor sportivi dreptul de a juca pe un stadion. De aceea am considerat că este oportun să meargă Corpul de control al premierul. 

Când tu n-ai nicio performanță sportivă și să te implici să strici lucruri din ambiții personale, vă anunț că nu voi permite – nu domnului Talpan - nimănui, cât timp sunt prim-ministru, să facă acest lucru. Oamenii de sport au dreptul să vorbească”, a afirmat Marcel Ciolacu. 

Premierul a fost prezent la Izvorani, la ceremonia dedicată sportivilor medaliaţi la competiţiile sportive internaţionale - Jocurile Europene şi Special Olympics. 

Corpul de control al premierului Marcel Ciolacu efectuează, începând de joi, verificări cu privire la activitatea Clubului Sportiv al Armatei Steaua, cercetând, între altele, modul de administrare a Complexului sportiv Steaua Ghencea. 

Inspectorii guvernamentali efectuează controale asupra modului de obţinere a veniturilor din exploatarea complexului şi a cheltuielilor de funcţionare a acestora, urmare şi a unor relatări ale presei sportive pe acest subiect. 

Conform Digisport.ro, FCSB și CSA Steaua nu s-au înțeles în privința contractului de închiriere, în vederea desfășurării meciului FCSB - Dinamo, care va avea loc sâmbătă de la ora 21:30, din cauza unor clauze solicitate de „militari”, considerate inacceptabile de către conducătorii echipei din SuperLiga.

Sute de mii de argentinieni sărbătoresc în stradă victoria naționalei lui Messi în fața Franței la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar. Este a treia Cupă Mondială câștigată, după cele obţinute în 1978 şi 1986.

Economie 2022-12-18 21:34:27

Românii își vor putea face cont bancar gratuit pentru servicii de bază - pensie ori salariu, plăți electronice sau economii, dacă proiectul de lege anunțat joi de deputatul George Tuță va fi implementat.

Economie 2022-06-10 17:26:08

Poliţia Română atrage atenția asupra unei noi forme de înșelătorie, „Government Impersonation Scam”, care constă în trimiterea de citaţii false, care par a fi trimise de poliție, în care cei care le primesc sunt acuzaţi că ar fi implicaţi în infracţiuni precum pornografia infantilă, pedofilia şi hărţuirea sexuală.

Economie 2024-08-16 14:17:26

Un bărbat aflat în vacanță cu partenera în campingul de la Eforie Nord s-a îmbătat, a devenit violent și a înjunghiat-o cu o foarfecă în spate, provocându-i răni ce i-au pus în pericol viața. Suspectul a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, anunță, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Economie 2022-08-25 19:26:31

O specie de ciuperci psihedelice poate fi cumpărată legal în Statele Unite, dar experții avertizează că în afară de euforie, aceasta poate provoca „demență temporară” – o persoană care a consumat din greșeală ciuperci „magice” a intrat în comă, potrivit Business Insider.

Economie 2022-10-17 08:00:33

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat vineri că anularea alegerilor prezidențiale din România s-a făcut în baza unor „suspiciuni șubrede” ale serviciilor de informații și această decizie e un semn că Europa are „probleme interne mai mari” decât „amenințarea Rusiei sau a Chinei”.

Economie 2025-02-14 19:42:30

Ucraina a anunţat miercuri că Rusia i-a bombardat peste 100 de localităţi în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr într-un singur raid de la începutul anului, scrie The Moscow Times.

Economie 2023-11-01 12:31:12

Președinta partidului POT, Anamaria Gavrilă, se pregătește să se retragă din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion, președintele AUR, spun surse politice consultate de Digi24. Ea ar urma să ia o decizie după ședința CCR și după o discuție cu Călin Georgescu.

Economie 2025-03-19 14:29:25