• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-04-26 23:11:42
  • Sursa:
Scandalul de la Spitalul de Arsi. Cele zece cadre medicale retinute afla duminica daca vor fi arestate Imagine

FOTO: MEDIAFAX

Procurorii au găsit în contul unui singur doctor 700.000 de euro.

De asemenea, anchetatorii au descoperit că în fişele medicale erau trecute dignostice false, pentru boli grave, cum ar fi cancerul la sân.

Şi în timp ce procurorii strâng date, pacienţii se plâng că ancheta a blocat acitivitatea Spitalului de Arşi din Capitală.

Cele zece cadre medicale au fost reținute vineri. În așteptarea deciziei Tribunalului București privind propunerea de arestare, ele vor fi eliberate, întrucât ordonanțele lor de reținere au expirat. 

„Nicio probă nu susţine concluzia la care a ajuns Parchetul că decontările la Casa de Asigurări s-ar fi făcut în mod nelegal. Sunt discuţii referitoare la calificarea unor operaţiuni chirurgicale dacă sunt de o natură sau alta”, a declarat Bogdan Vlad, avocat al apărării.