• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-25 10:58:35
  • Sursa:
Scandal religios in Italia. Intr-o biserica, pruncul Iisus are doua mame: „Familiile nu mai sunt doar traditionale” Imagine

O scenă a nașterii lui Iisus de la o biserică dintr-un cătun din Italia prezintă două mame ale Pruncului Iisus, în loc de figurinele convenționale Maria și Iosif, a stârnind furie printre catolicii conservatori și politicienii din Italia, relatează Reuters.

Scenele Nașterii Domnului sunt populare în țara în mare parte catolică, dar în ultimii ani au fost din ce în ce mai absorbite în războaie culturale, pe măsură ce societatea sa se laicizează și devine multiculturală.

Preotul de la Biserica Sfinții Petru și Pavel, din Capocastello di Mercogliano, un cătun din provincia Avellino, a apărat reprezentarea nașterii lui Iisus.

„Am vrut să arăt prin această scenă că familiile nu mai sunt doar tradiționale”, a declarat părintele Vitaliano Della Sala pentru Reuters, potrivit News.ro.

”În parohiile noastre, vedem tot mai mulţi copii ale unor noi tipuri de familie care există şi fac parte din societatea noastră, copii ai unor oameni despărţiţi şi divorţaţi, ai unor cupluri gay, ai unor celibatari, ai unor mame tinere”, subliniază el.

Preotul - cunoscut în Italia ca simpatizant al LGBTQ+, declară că atitudinea sa este conformă celei a Papei Francisc care i-a autorizat săptămâna aceasta, printr-o hotărâre istorică, pe preoţi să binecuvânteze cupluri de acelaşi sex.

În schimb, senatorul Maurizio Gasparri de la Partidul Forza Italia, care face parte din coaliţia guvernamentală, consideră că această scenă a naşterii în interpretare gay ”îi ofensează pe toţi cei care au avut întodeauna respect şi devotament faţă de Familia Sfântă”.

De asemenea, Asociaţia Pro-Vita & Famiglia a denunţat o scenă a Naşterii ”periculoasă, ruşinoasă şi blasfematoare”.

Ea a lansat o petiţie online prin care îi cere arhiepiscopului din Avellino să intervină, în care denunţă faptul că această scenă a Naşterii este contrară învăţăturilor Bisericii despre familie şi îi legitimează pe părinţii de acelaşi sex şi pe mamele surogat.

Petiţia a adunat rapid peste 21.000 de semnături.

A avea copii de la mame surogat este ilegal în Italia, iar Parlamentul dezbate un proiect de lege iniţiat de Guvern care introduce sub incidenţă penală cuplurile care recurg la mame surogat în străinătate.

Un senator din partidul Fratelli d'Italia al premierului italian Giorgia Meloni a propus săptămâna aceasta un proiect de lege prin care le interzice directorilor şcolilor să oprească activităţi pe teme catolice precum scenete de Crăciun sau să interzică scene ale Naşterii la şcoli, în urma altui scandal.

 

MAE anunță, într-un comunicat transmis la cererea Digi24.ro, că ministrul ucrainean al protecţiei mediului a propus organizarea unei întâlniri bilaterale la nivel de miniştri ai mediului pe tema lucrărilor de dragaj pe braţele Chilia şi Bâstroe ale Dunării. Întâlnirea ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, ministerul Mediului din România exprimându-și acordul în acest sens. 

Economie 2023-02-24 15:43:31

Ucrainenii au reușit să distrugă primul bombardier nuclear strategic al Rusiei, într-un atac cu drone asupra bazei aeriene Solți, din regiunea Novgorod. Imagini cu avionul incendiat pe pistă au fost recent publicate de mass-media ruse și preluate apoi pe rețelele sociale. Este vorba despre un bombardier supersonic Tupolev Tu-22M3, care în codificarea NATO e cunoscut sub numele de „Backfire”.

Economie 2023-08-21 11:51:53

Primăria capitalei ungare Budapesta, condusă de opoziţia liberală, a oprit vineri timp de zece minute transportul urban pentru a protesta faţă de cuantumul unei taxe impuse metropolei de premierul conservator Viktor Orban în vederea susţinerii oraşelor mici.

Economie 2025-06-06 17:25:32

Cel puțin 100 de persoane au suferit toxiinfecții alimentare după ce au mâncat preparatele servite la o nuntă din Mexic.

Economie 2024-05-01 09:47:27

Fostul cancelar german Angela Merkel și-a exprimat solidaritatea față de Ucraina în fața a ceea ce a descris drept un „război barbar” cu Rusia. Merkel a făcut aceste declarații în cadrul unui eveniment de miercuri, după ce tăcerea sa din ultimele luni pe acest subiect au adus critici legate de politica sa față de Moscova, scrie Reuters.

Economie 2022-06-02 10:43:35

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, potrivit News.ro.

Economie 2024-04-28 09:08:16

O femeie, care şi-a oferit o nuntă de vis după ce nu şi-a găsit partenerul potrivit, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură pentru o persoană, potrivit BBC.

Economie 2024-10-02 15:57:22

De câteva săptămâni, liberalii au început un asalt asupra regulilor jocului electoral. Văzând lupta aceasta, ai zice că viitorul României depinde de asta, că o comasare ar asigura succesul PNNR și democrația sănătoasă din țară ar fi salvată. Dincolo de solidaritatea noastră mecanică de alianță, funcțională doar în cazuri individual definite, se cuvine să analizăm câteva dintre argumentele care sunt aduse pentru comasarea alegerilor în 2024.

Economie 2023-12-19 20:44:44