• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-12 13:56:17
  • Sursa:
Scandal intre PSD si PNL. Simonis ii acuza pe liberali ca folosesc Posta Romana: "Batranii au primit pensiile cu un pliant cu PNL" Imagine

Partidul Social Democrat a cerut explicații Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii privind distribuirea unor materiale de propagandă politică capsate la taloanele de pensii. Totul a pornit după ce liderul PSD Timiș Alfred Simonis a reclamat că liderul PNL Timiș, Alin Nica, folosește Poșta Română pentru a-și face campanie electorală.

PSD anunţă că a transmis o solicitare reprezentanţilor celor două instituţii cu privire la "serviciul special de capsare" a materialelor de propagandă politică de taloanele distribuite pensionarilor.

Potrivit unui comunicat de presă al PSD, celor două instituții li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal, având în vedere că este vorba de documente emise de autorităţile statului român, asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic.

De asemenea, s-a solicitat conducerii Poştei Române să precizeze care este tariful perceput pentru acest "serviciu suplimentar de capsare" prestat de angajaţii companiei, pe lângă serviciul de distribuire, şi dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare.

"PSD solicită şefilor Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice să se abţină să-şi depăşească atribuţiile legale pe care le au în exercitarea funcţiei. Acordarea unor foloase necuvenite unui partid politic este sancţionată de lege. În plus, astfel de decizii aflate la limita legii sau dincolo de ea nu se justifică nici măcar din punct de vedere electoral, pentru că pensionarii nu au uitat că partidul ale cărui pliante au fost capsate de talonul de pensii a îngheţat punctul de pensie în 2021, s-a opus cu insistenţă aplicării calendarului de creştere a pensiilor din Legea 127/2019, iar mai recent a contestat propunerea PSD de majorare şi de recalculare a pensiilor, susţinând că nu ar fi bani pentru astfel de măsuri necesare pentru creşterea nivelului de trai al pensionarilor", a mai transmis PSD.

"Președintele Partidului Național Liberal Timiș, Alin Nica, folosește Poșta Română și angajații ei pentru a-și face campanie electorală! Zilele trecute, bătrânii din Lugoj au primit pensiile și la fiecare fluturaș de pensie a fost atașat un pliant cu imaginea liberalului Alin Nica.

O astfel de acțiune este fără precedent în județul Timiș și arată modul în care Nica înțelege să facă politică, dar, totodată, trădează disperarea unui om care știe că zilele sale în fruntea Consiliului Județean sunt numărate. Ca de fiecare dată, șeful liberalilor nu își va asuma răspunderea pentru ceea ce se întâmplă, va găsi vinovați în alte părți și va dezvolta teorii conspiraționiste. Doar că, de această dată, dovezile sunt mai mult decât clare.

La fel de răspunzător pentru această acțiune se face și Adrian Lulciuc, directorul Sucursalei Regionale de Poștă Timișoara, căruia îi solicităm de urgență demisia din funcția pe care o ocupă. Alin Nica și acoliții săi trebuie să înțeleagă că nu pot folosi instituțiile în care și-au plasat oameni în funcții de conducere pentru a face campanie electorală.", a reclamat Alfred Simonis, pe Facebook. Mesajul lui este însoțit de câteva fotografii.

Pentru prima oară, guvenul finlandez intervine în cazul unei tranzacții imobiliare și o blochează, din motive de securitate națională. Trei ruși au încercat să cumpere un azil de bătrâni aflat în imediata apropeire de Garnizoana Niinisalo. Este vorba despre un centru de pregătite unde anul trecut a avut loc exercițiul comun de antrenament finlandez - NATO Arrow 22, scrie Politico.

Economie 2023-02-24 15:17:07

Cetăţeni români din judeţul Mureş sunt cercetaţi de autorităţile judiciare din Germania pentru evaziune fiscală, fiind suspectaţi că, timp de mai mulţi ani, nu au plătit taxele pentru angajaţii pe care i-au avut la o firmă care activa în Germania. Miercuri, 11 percheziţii au loc, la adrese din judeţul Mureş, la locuinţe care aparţin celor vizaţi, anchetatori şi reprezentanţi ai unor instituţii germane participând la descinderi.

Economie 2024-11-13 14:58:42

Seceta extremă și prețurile tot mai mari la energie și ulei scumpesc cartofii prăjiți. Din cauza temperaturilor foarte ridicate, producția este cea mai mică din ultimii ani în Olanda, Belgia, Franța și Germania. În Belgia, țara care se laudă că a inventat cartofi prăjiți, prețul acestora a crescut cu 30 la sută de la începutul anului.

Economie 2022-08-27 19:40:44

Două persoane erau căutate joi de Poliţia australiană după ce au fost observate în gara din Morayfield, o suburbie din nordul oraşului Brisbane, în timp ce ţineau în braţe un mic ornitorinc înfăşurat într-un prosop de baie, informează AFP şi BBC.com.

Economie 2023-04-06 11:01:28

Un bărbat şi o femeie, soț și soție, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Ploieşti într-un dosar de trafic de persoane, ei fiind acuzaţi că au obligat o tânără încadrată în grad de handicap să practice videochat.

Economie 2023-07-11 13:05:21

Europarlamentarul Corina Creţu, fost membru PSD şi în prezent prim-vicepreşedinte Pro România, consideră că o colaborare între partidele conduse de premierul Marcel Ciolacu și fostul premier Victor Ponta ar fi firească, în beneficiul ambelor părţi, dar precizează că „important este să existe voinţă şi dorinţă de ambele părţi”.

Economie 2023-11-02 10:14:00

Autoritățile au aplicat o sancțiune de 10.000 de lei medicului de gardă de la Unitatea de Primire Urgențe din Slatina, după ce o femeie de 70 de ani a murit la scurt timp după externare. Aceasta a făcut stop cardio-respirator chiar în fața spitalului. Anchetele continuă, fiind deschise cercetări de către Colegiul Medicilor, Parchet și Poliție.

Economie 2024-12-11 10:40:24

Niculae Bădălău a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care este acuzat că i-a oferit mită 170.000 de euro unui primar din judeţul Giurgiu în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice. 

Economie 2022-12-16 14:10:39