Viceprim-ministrul britanic Angela Rayner a recunoscut miercuri că a plătit impozite mai mici decât se cuvenea la achiziţionarea unui apartament, după câteva zile de controverse pe această temă, care au pus din nou guvernul lui Keir Starmer într-o situaţie stânjenitoare. Politiciana laburistă, care a atribuit această eroare unor sfaturi „inexacte”, a declarat că a notificat autorităţile fiscale şi s-a adresat consilierului guvernamental în materie de etică, relatează Reuters.
Prim-ministrul Keir Starmer a fost solidar cu vicepremierul său, afirmând în faţa Parlamentului că era „foarte mândru” să stea alături de Angela Rayner.
„Am fost cu adevărat şocată, pentru că eu credeam că am făcut totul corect”, a declarat Rayner, în vârstă de 45 de ani, într-un interviu acordat Sky News. „M-am bazat pe sfaturile pe care le-am primit şi sunt devastată, pentru că am respectat întotdeauna regulile, lucru de care am fost întotdeauna mândră”, a spus ea.
La întrebarea dacă s-a gândit să demisioneze, Angela Rayner, care este şi ministru al Locuinţelor, a răspuns, pe punctul de a izbucni în lacrimi, că a discutat despre acest subiect cu familia sa.
Devenită ţinta presei conservatoare, vicepremierul se află în centrul unei controverse după ce a cumpărat un apartament în Hove, o staţiune balneară în sudul Angliei. Ea ar fi economisit 40.000 de lire sterline (n.r. 46.050 de euro) din impozitul legat de achiziţionarea acestei locuinţe, retrăgându-şi numele de pe titlurile de proprietate ale unei alte proprietăţi imobiliare situate în circumscripţia sa. În consecinţă, noul apartament era oficial singura sa proprietate imobiliară.
Ea este acuzată că în acest fel ar fi evitat în mod deliberat să plătească impozitul corespunzător.
„Nu am plătit taxele corespunzătoare la momentul achiziţiei”, a recunoscut vicepremierul, precizând că a contactat autoritatea fiscală pentru a informa că trebuie să plătească un impozit suplimentar pe proprietate.
