• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-05 16:46:43
  • Sursa:
SBU a destructurat trei retele care ajutau barbatii ucraineni sa scape de razboi. Sumele cerute erau intre 5.000 si 12.000 de dolari Imagine

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a destructurat încă trei reţele de corupţie care ajutau bărbaţii să se sustragă înrolării în armată în schimbul unor plăţi cuprinse între 5.000 şi 12.000 de dolari, a anunţat marţi acest serviciu, potrivit agenţiei EFE, scrie Agerpres.

„În schimbul unor sume de bani, ajutau potenţialii recruţi să plece în Uniunea Europeană cu documente false şi să se sustragă astfel mobilizării”, precizează SBU într-un comunicat.

Conform legii marţiale adoptate odată cu lansarea invaziei ruse, bărbaţii apţi să servească în armată cu vârste între 18 şi 60 de ani au interdicţie de a părăsi teritoriul naţional. Pot fi exceptaţi de la încorporare doar aceia care au motive medicale sau familiale întemeiate, precum şi cei care lucrează în domenii civile considerate strategice.

Printre cei reţinuţi în cadrul noii operaţiuni se numără şi un comandant al centrului de recrutare regională din regiunea Liov din vestul Ucrainei. Celor care îi plăteau mita cerută acesta le facilita ieşirea din ţară sub pretextul că ar fi şoferi ai armatei care aduc transporturi umanitare internaţionale.

O altă reţea opera în regiunea sudică Odesa şi le oferea celor care căutau să se sustragă mobilizării certificate medicale false care să le susţină incapacitatea fizică de a activa pe front. Cea de-a treia reţea opera în aceeaşi manieră, în oraşul Dnipro din partea centrală a Ucrainei şi relativ aproape de linia frontului.

Un număr neprecizat de angajaţi ai comisariatelor militare de recrutare au acţionat în cadrul acestor reţele de corupţie.

În perioada de început a invaziei ruse, armata ucraineană a beneficiat de un aflux de voluntari dornici să lupte, dar pierderile de pe front au forţat autorităţile să recurgă tot mai mult la mobilizări.

Preşedintele Volodimir Zelenski i-a demis în august pe toţi comandanţii comisariatelor militare din ţară, într-un efort de a elimina un vast sistem corupt prin care bărbaţii încorporabili se sustrag mobilizării prin oferirea unor sume de bani. De atunci, serviciile secrete ucrainene au destructurat numeroase reţele de corupţie din sistemul de recrutare în armată.

Parlamentul de la Kiev dezbate de mai multe luni noi forme de recrutare menite să diminueze corupţia din acest sistem şi să le permită demobilizarea celor care luptă pe front încă de când a început războiul cu Rusia în februarie anul trecut.

La sfârşitul lunii octombrie, soţiile şi alţi membri de familie ai soldaţilor ucraineni trimişi pe front în războiul cu Rusia au participat la manifestaţii la Kiev, Odesa şi în alte oraşe ale Ucrainei pentru a cere demobilizarea lor după 18 luni de serviciu în armată.

Preşedintele Zelenski a cerut vineri schimbări în sistemul de mobilizare, în cadrul unei strategii de îmbunătăţire a situaţiei armatei după 21 de luni de război. „Nu este vorba doar de numere, de cine poate fi mobilizat. Este vorba despre un interval de timp pentru fiecare persoană care este acum în armată, pentru a putea fi demobilizată, şi pentru cei care se vor alătura armatei. Şi este vorba despre condiţii”, a explicat Zelenski, după o reuniune a comandamentului armatei despre care a spus că a luat în discuţie scenarii care să conducă la „rezultate concrete” pentru anul 2024 în condiţii de război.

De când Rusia a lansat războiul împotriva Ucrainei în februarie anul trecut, grănicerii ucraineni au împiedicat circa 20.000 de bărbaţi să fugă din ţară, cei mai mulţi la graniţele cu România şi Republica Moldova. Alţii s-au înecat în râul Tisa ori au murit de frig în munţii Carpaţi.

În acest timp, peste 650.000 de bărbaţi ucraineni cu vârste între 18 şi 64 de ani sunt înregistraţi ca refugiaţi în cele 27 de state ale UE, plus Elveţia, Norvegia şi Liechtenstein, conform datelor Eurostat.

Un bărbat de 46 de ani care şi-a dat întâlnire, prin intermediul unei aplicaţii de dating, cu două tinere, a fost bătut şi tâlhărit de cele două şi de un complice al acestora. A rămas fără telefon și fără 6.800 de euro.

Economie 2023-06-23 11:05:27

Situaţia umanitară din Fâşia Gaza este „de nedescris” şi distribuirea ajutorului se confruntă cu obstacole „aproape insurmontabile”, a denunţat miercuri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), după luni de bombardamente ale armatei israeliene, informează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-01-10 19:11:38

Descoperire rară într-o pădure din Bihor. Un pasionat de detecția de metale a găsit, zilele trecute, un inel din aur, care ar data din Epoca Medievală timpurie. Bijuteria veche de 1500 de ani era în pământ, la circa 25 de centimetri adâncime. "Probabil inelul a fost pierdut în pădure, iar posesorul a fost o persoană importantă, înstărită", au declarat reprezentanții Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor pentru eBihoreanul.ro.

Economie 2024-01-24 11:43:15

În aşteptarea primelor fotografii de înaltă rezoluţie realizate de telescopul spaţial James Webb, care urmează să fie prezentate pe 12 iulie, NASA a publicat o imagine „teaser”, care scoate în evidenţă profunzimea Universului.

Economie 2022-07-08 09:57:13

În timp ce o țară întreagă stă în corzi și speră la măsuri fiscale care să nu împovăreze economia, Coaliția nu caută soluții, ci scandaluri. PSD și PNL se întrec în atacuri cu vorbe grele pe rețelele sociale. Colegii de guvernare se acuză între ei pentru situația economică dezastruoasă în care se află România. Într-o intervenție la Digi24, Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, a declarat că Ciolacu ar trebui să facă un pas în spate și că parteneriatul cu PSD nu e bun. În replică, Ionuț Pucheanu, vicepreședinte PSD, a declarat că social-democrații au venit la guvernare ca și colac de salvare și că au fost transformați în "crucea roșie".

Economie 2023-08-03 12:39:30

Guvernul a economisit, în primele opt luni ale anului 2022, la nivelul clădirii Palatului Victoria, aproximativ 200.000 kwh energie electrică, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. „ Ceea ce premierul a cerut s-a întâmplat”, a afirmat acesta.

Economie 2022-11-02 17:30:06

Comisarii pentru protecţia consumatorilor îşi vor lăsa la birou telefoanele mobile pe toată durata acţiunilor de amploare, comunicarea pe teren, în interiorul grupului de control, fiind asigurată cu ajutorul celor 20 de staţii de emisie-recepţie performante, achiziţionate special pentru aceste operaţiuni, a anunţat instituţia de resort, joi, într-un comunicat.

Economie 2022-06-02 22:52:50

Colegiul Medicilor din România anunţă, miercuri după-amiază, că instituţia s-a autosesizat, prin colegiile teritoriale din Botoşani şi Gorj, şi face anchete disciplinare cu privire la medicii implicaţi în cazul de la Maternitatea „Mavromati” din Botoşani, unde o tânără cu sarcina oprită din evoluţie a murit după ce timp de şapte ore nimeni nu a îngrijit-o, şi în cazul Spitalului din Târgu Jiu, unde o femeie gravidă în luna a noua a fost operată de eventraţie. Anunţul Colegiului este făcut după ce, anterior, ministrul Sănătăţi, Alexandru Rafila declarase că, în cazul Botoşani, ministerul a trimis sesizări mai multor instituţii, inclusiv Colegiului Medicilor Botoşani.

Economie 2023-08-23 18:40:11