• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-18 23:29:26
  • Sursa:
Sase persoane, intoxicate cu o substanta pentru deparazitarea animalelor. Doua femei insarcinate sunt inconstiente si intubate Imagine

Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, în judeţul Maramureş, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două femei însărcinate sunt inconştiente şi intubate.

„Echipajul CBRN din cadrul ISU Maramureş intervine alături de pompierii din Târgu Lăpuş şi echipajele medicale TIM şi EPA SMURD în localitatea Groşii Ţibleşului, unde două persoane de sex feminin, însărcinate, s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor din gospodărie”, a transmis, marţi seară, ISU Maramureş.

Sursa citată de News.ro a precizat că ambele persoane sunt inconştiente şi intubate şi sunt transportate la UPU Baia Mare. La faţa locului se află şi echipaje din cadrul SAJ Maramureş. 

„Celelalte 4 persoane aflate în aceeaşi locuinţa vor fi transportate de către pompieri şi echipajul medical la CPU Târgu Lăpuş pentru monitorizare”, a mai transmis ISU Maramureș.

„În această seară, la ora 19:52, o persoană a sesizat 112, cu privire la  faptul că o tânără însărcinată acuză dureri şi se află în stare de inconştienţă. Personalul medical s-a deplasat în localitatea Groşii Ţiblesului, unde au fost identificate două tinere, ambele însărcinate, în stare gravă de sănătate”, a transmis IPJ Maramureş. 

La faţa locului a fost dirijat şi un echipaj al Poliţiei care, din primele verificări efectuate, a constatat faptul că un bărbat, concubinul uneia dintre tinere, ar fi efectuat o dezinsecţie. 

Poliţiştii continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Polițiștii austrieci au reținut un tânăr de 19 ani, membru al organizației ISIS, care ar fi plănuit alături de un complice un atac la concertele pe care Taylor Swift le va ține săptămâna aceasta, potrivit The Guardian. 

Economie 2024-08-08 08:28:18

Un avion în care ar fi fost șase cetățeni ruși s-a prăbuşit într-o zonă montană din nord-estul Afganistanului, iar autoritățile ruse au început o anchetă.

Economie 2024-01-21 14:24:01

Un cutremur cu magnitudinea 3,2 pe Richter s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 3:58, în zona seismică Vrancea, judeţul Prahova, arată informaţiile publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Economie 2022-05-22 10:39:53

Secretarul de stat american, Marco Rubio, i-a dat o replică dură ministrului polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, căruia i-a cerut mulțumiri pentru faptul că, fără rețeaua de sateliți Starlink, Ucraina „ar fi pierdut de mult războiul”, iar Polonia s-ar fi trezit cu armata rusă la graniță.

Economie 2025-03-10 11:38:14

Partida de fotbal Granada - Athletic Bilbao din prima divizie spaniolă a fost suspendată duminică după doar 18 minute de joc efectiv şi aproape o oră de întrerupere, ca urmare a morţii unui suporter în tribune.

Economie 2023-12-10 20:43:46

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că liberalii susțin plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, adăugând că i-a împărtășit premierului Marcel Ciolacu experința sa privind încercările de diminuare a prețului la lapte, atunci când era prim-ministru.

Economie 2023-06-22 12:11:21

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, joi seară, la Digi24, că, în contextul scandalului morților suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon, acceptarea întreruperii tratamentului la ATI și continuarea lui în paliație nu există în România „pentru că nimeni de-a lungul timpului nu a ajuns în punctul unei acceptanțe sociale a acestui lucru”. El de asemenea propune o dezbatere pe această temă în societate, în care inclusiv Biserica să participe. Oficialul din Guvern mai afirmă că aplicarea eutanasiei în România trebuie scoasă din discuție, pentru că așa ceva nu este acceptat la nivel social.

Economie 2024-08-22 20:36:47

Clubul de fotbal Paris Saint-Germain a însărcinat între 2018 şi 2020 o agenţie de comunicare să creeze conturi de Twitter false pentru a desfăşura campanii împotriva unor unor personalități, jurnaliști și chiar jucători ai echipei, a dezvăluit miercuri site-ul Mediapart, citat de AFP.

Economie 2022-10-13 10:38:10