• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-16 07:43:17
  • Sursa:
Sase pelerini au murit din cauza caldurii, la Mecca. Temperaturile se apropie de 50 de grade Celsius Imagine

Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca. Oficialii saudiți au avertizat că temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius, scrie CNN, preluată de News.ro.

Toţi cei şase care au murit sunt cetăţeni iordanieni, a anunţat, sâmbătă, Ministerul iordanian de Externe, adăugând că se coordonează cu autorităţile saudite din Jeddah privind procedurile de înmormântare şi un posibil transfer al trupurilor în Iordania.

Vestea morţilor vine în timp ce pelerinii s-au adunat, sâmbătă, pe vârful Muntelui Arafat, marcând principalul eveniment al pelerinajului, iar nepoata unuia dintre cei decedaţi a declarat pentru CNN că mătuşa ei a murit pe Muntele Arafat şi a fost îngropată în Arabia Saudită.

Peste 1,8 milioane de persoane participă, în acest an, la Hajj, potrivit Autorităţii Generale Saudite pentru Statistică.

Hajj este una dintre cele mai mari adunări religioase din lume şi cel mai mare eveniment annual din Arabia Saudită.

Acesta are loc la două luni şi 10 zile după ce se termină Ramadanul, în timpul lunii islamice Dhul-Hijjah. Întrucât calendarul islamic este lunar şi este mai scurt decât calendarul gregorian, data Hajj în calendarul gregorian diferă uşor în fiecare an.

În acest an, Arabia Saudită ar urma să se confrunte cu un val de căldură extremă în timpul pelerinajului de cinci zile, temperaturile ajungând la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenheit) la Mecca.

Oficialii Hajj le cer pelerinilor să poarte umbrele şi să rămână hidrataţi în aceste condiţii dificile, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Muhammad Al-Abdulaali, potrivit agenţiei de ştiri de stat SPA.

Armata saudită a desfăşurat peste 1.600 de angajaţi cu unităţi medicale speciale în contextul căldurii şi 30 de echipe de răspuns rapid. Alţi 5.000 de voluntari din sănătate şi prim-ajutor participă.

Iordania a afirmat anterior că sunt peste 4.000 de pelerini în delegaţia sa oficială în acest an.

Totuşi, Ministerul de Externe a precizat că cei şase care au murit nu făceau parte din delegaţia oficială, ceea ce înseamnă că nu aveau licenţe Hajj valabile pentru a participa la pelerinaj.

Islamul îi cere fiecărui musulman care este capabil fizic şi financiar să facă această călătorie spre oraşul sfânt Mecca cel puţin odată în viaţă.

Pelerinajul include numeroase ritualuri detaliate, inclusiv purtarea unui echipament special care simbolizează egalitatea între oameni şi unitatea în faţa lui Dumnezeu, o procesiune circulară, în sens invers acelor de ceasornic, în jurul Kaaba, şi lapidarea simbolică a răului.

Oamenii care au parcurs pelerinajul îşi pot adăuga la numele lor sintagma ”al Hajj” sau (pelerin) Hajji.

În ultimii zece ani, Arabia Saudită a investit miliarde de dolari pentru a îmbunătăţi transportul, tehnologia şi găzduirea pentru pelerinii care parcurg hajj – o sursă cheie de veni pentru cel mai mare producător de petrol din lume.

 

O „navă spațială experimentală reutilizabilă” chineză, despre care se crede că este avionul spațial secret al țării, a aterizat înapoi pe Pământ după mai bine de opt luni pe orbită, fiind cel mai recent eveniment dintr-o cursă, în mare parte sub acoperire, între Statele Unite și China pentru a perfecționa o astfel de tehnologie.

Economie 2024-09-16 11:09:45

Elon Musk spune că Tesla va începe să foloseasca roboti umanoizi în fabricile sale, de anul viitor. Anunțul a venit cu doar o zi înainte ca producătorul de mașini electrice să-și publice ultimele rezultate financiare. 

Economie 2024-07-23 09:25:39

Statele Unite au anunțat vineri că fostul președinte argentinian Cristina Fernandez de Kirchner și un fost ministru nu pot intra în țară, după ce cei doi au fost vizați pentru „implicarea lor în acte semnificative de corupție”, informează Reuters.

Economie 2025-03-21 22:31:22

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, într-o discuție cu jurnaliștii de la Guvern, că „România are o șansă serioasă să ocupe o poziție importantă la nivel european”. Ciolacu a fost întrebat despre scenariul în care președintele Klaus Iohannis ar putea fi viitorul președinte al Consiliului European.

Economie 2024-01-11 11:43:58

Procesul în care Dan Diaconescu a fost condamnat în primă instanță la opt ani și patru luni de închisoare pentru act sexual cu un minor în formă continuată va fi reluat de la zero la Judecătoria Tulcea. Curtea de Apel Constanța a menținut, însă, controlul judiciar asupra prezentatorului TV. 

Economie 2025-03-21 16:39:55

Aeroporturile Domodedovo şi Vnukovo din Moscova şi-au suspendat operaţiunile timp de peste două ore şi jumătate joi dimineaţă, din motive de securitate, a anunţat Rosaviaţia, agenţia federală a aviaţiei civile din Rusia, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Economie 2023-08-10 14:00:58

Puternicul seism, care a făcut cel puţin 820 de morţi în Maroc, conform unui nou bilanţ făcut public sâmbătă de Ministerul marocan de Interne, a suscitat un elan de solidaritate în lume, mai multe ţări, între care şi Israelul, propunându-şi ajutorul pentru autorităţile de la Rabat, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-09-09 15:23:32

Un tablou rar al artistului stradal Banksy, inspirat dintr-o creaţie celebră a pictorului scoţian Jack Vettriano, decedat recent, a fost vândut cu aproape 4,3 milioane de lire sterline (peste 5 milioane de euro), a anunţat casa de licitaţii Sotheby's.

Economie 2025-03-05 11:26:00