Săptămâna aceasta, Kievul va sărbători Ziua Independenței în aceeași zi în care se împlinește o jumătate de an de lupte: 24 august. Momentul este marcat cu o expoziție de tancuri rusești distruse, expuse pe strada principală a capitalei. Speranțele liderului rus de a obține o victorie rapidă s-au năruit demult, iar de negocieri de pace nu poate fi vorba. Ce urmează în Ucraina de acum încolo? se întreabă Shaun Walker, corespondentul „The Guardian”, într-o analiză a celor șase luni de invazie rusă.

În după-amiaza zilei de 21 februarie devenise imposibil de ignorat faptul că Vladimir Putin plănuiește ceva cu adevărat teribil pentru Ucraina. Până în acel moment, multe voci îndemnaseră la calm în fața avertismentelor tot mai insistente ale americanilor și britanicilor privind o invazie la scară largă. Guvernele francez și german, oficialii ruși și chiar președintele ucrainean Volodimir Zelenski sugerau că acumularea de trupe la graniță era mai degrabă o cacealma a lui Putin, iar avertismentele Washingtonului erau exagerate.

Apoi, Putin a apărut la televiziune, prezidând o reuniune a Consiliului de Securitate la Kremlin. Le-a ordonat subalternilor să vină, unul câte unul, la microfon, făcându-se că le cere sfatul, dar umilindu-i pe cei câțiva care au ezitat să dea răspunsurile pe care și le dorea. Oficial, problema în discuție era dacă Rusia ar trebui să recunoască „independența” așa-numitelor republici populare Donețk și Luhansk. Dar acesta era doar un pretext.

Ulterior, televiziunea rusă a difuzat un discurs lung și incoerent al lui Putin, în care acesta a denigrat istoria și statalitatea Ucrainei.

Trei zile mai târziu, la primele ore ale dimineții, a început asaltul rusesc. A plouat cu rachete trimise asupra unor ținte din întreaga Ucraină, iar trupele terestre au pătruns în țară din trei direcții. Această decizie fatală a schimbat iremediabil Ucraina, Rusia și lumea în cele șase luni care au urmat.

Mii de ucraineni au murit și milioane de persoane au fost strămutate. Fiecare caz în parte este o tragedie față de care spiritul impresionant de rezistență și unitatea țării nu reprezintă decât o slabă compensație.

De cealaltă parte, și Rusia s-a schimbat. Regimul a renunțat la ultimele rămășițe de democrație și a îmbrățișat un militarism în toată regula.

Occidentul, la rândul său, și-a recalibrat relațiile cu Rusia și cu finanțele ruse, iar multe țări au început un program de ajutor militar fără precedent pentru Ucraina.

Dar șocul acelor prime ore ale războiului, când inimaginabilul a devenit realitate, este un moment care va rămâne probabil în memoria fiecărui ucrainean pentru tot restul vieții.

În acele prime zile haotice, evenimentele s-au desfășurat incredibil de repede. Până la sfârșitul primei săptămâni, țara intrase deja într-o nouă realitate: drumurile erau presărate cu puncte de control conduse de localnici care aveau asupra lor ce arme găsiseră și ei la îndemână, primarii se plimbau prin orașe cu veste antiglonț pentru a organiza apărarea, iar familiile treceau prin durerea separării de cei dragi. Milioane de femei și copii se grăbeau să se refugieze în străinătate.

Deciziile de o fracțiune de secundă puteau însemna viață sau moarte. Oameni care în săptămânile precedente erau luați peste picior de prieteni că-și făcuseră provizii sau planuri de refugiere erau acum considerați profeți. Nenumărate familii au decis să plece din Kiev către localitățile mai liniștite din vest, sperând că se vor pune la adăpost de atacul așteptat asupra capitalei. Numai că s-au trezit supuse timp de o lună la teroare din partea forțelor de ocupație, în timp ce capitala a rămas relativ nevătămată.

În orașul Mariupol, din sud, cei care au decis să plece în primele zile, când încă mai era posibil, s-au pus în siguranță în alte părți ale Ucrainei sau în străinătate. Dar cei care au decis să aștepte au rămas blocați, fiind nevoiți să suporte săptămâni întregi de bombardamente în timpul unei operațiuni lungi și violente de preluare a controlului asupra orașului de către ruși.

Poveștile lor, despre îngroparea cadavrelor în gropi de mică adâncime săpate în curți, despre adăpostirea în subsoluri umede și înghețate, despre boli, avorturi spontane, foamete și lipsuri aminteau de cel de-al Doilea Război Mondial.

Dar din mijlocul tuturor ororilor și traumelor, s-a născut o poveste înălțătoare a unei țări unite din nou, în care zâzaniile anterioare au dispărut în fața amenințării existențiale care venea dinspre est. Rezistența a început cu Zelenski și echipa sa, care au rămas în Kiev în loc să fugă, iar exemplul său a fost urmat și la alte niveluri ale societății.

„Kremlinul a sperat cu adevărat că vom fi debsuolați și vom fugi”, a declarat vicepremierul Irina Vereșciuk. Cu câteva zile înainte de invazie, fusese sunată de ambasadorul britanic și sfătuită să fugă din capitală. Dar a rămas și a lucrat din interiorul complexului fortificat al lui Zelenski din centrul Kievului, dormind pe un pat de campanie. „Vă puteți imagina ce-ar fi spus oamenii dacă aflau că președintele și echipa sa, precum și guvernul, au fugit? I-ar fi demoralizat pe toți”, arată ea.

În majoritatea orașelor, primarii au rămas în funcție și au ajutat la organizarea rezistenței. „Nu se așteptau la asta”, spunea Ghennadi Truhanov, primarul din Odesa, într-un interviu acordat în primele săptămâni de război. Truhanov însuși este dovada schimbării care s-a petrecut în rândul multor oficiali ucraineni din sudul și din estul țării, care anterior erau percepuți ca fiind pro-ruși, dar care acum s-au poziționat ferm de partea Kievului.

„Nu se așteptau să existe baricade în Odesa și credeau că oamenii îi vor primi cu pâine și sare, că Harkovul nu va lupta, că Cernihivul nu va lupta”, a spus el.

În regiunea Herson din apropiere, unde armata rusă a reușit să pătrundă fără prea multă rezistență militară încă din primele zile de război, este clar că unii oficiali din securitate au colaborat cu rușii, iar o serie de politicieni au acceptat să lucreze pentru administrațiile conduse de Kremlin. Dar localnicii relatează că rușii se confruntă acum cu o puternică opoziție subterană în rândul populației, care rămâne loială Ucrainei.

Pe măsură ce înaintarea rusă spre Kiev a stagnat, speranțele lui Putin de a avea o operațiune rapidă care să instaleze un nou guvern pro-rus la Kiev menținând Ucraina ca satelit al Moscovei s-au năruit și s-au dovedit a fi bazate pe o neînțelegere totală a modului în care Ucraina s-a schimbat în ultimii ani.

Acest lucru a dus la o schimbare a retoricii. Acum, politicienii ruși vorbesc de necesitatea menținerii unei zone-tampon în Ucraina între Moscova și Occident. Disprețul față de poporul, limba și cultura ucraineană ies mai mult în evidență.

La rândul lor, unii dintre soldații ruși păreau confuzi și chinuiți de rolul lor de ocupanți. „Ascultați, îmi pare rău. Nu am știut că va fi așa”, i-a spus un soldat, în lacrimi, unei femei al cărei salon de frumsețe era folosit ca bază în timpul ocupării orașului Trostianeț.

Dar această confuzie s-a transformat rapid în ură atunci când rușii s-au confruntat cu un contraatac ucrainean surprinzător de feroce și au simțit furia populației locale, în loc de recunoștința la care li se spusese să se așteapte. În toate zonele ocupate din jurul Kievului, soldații ruși au comis crime peste crime de război. Au avut loc jafuri pe scară largă.

Atunci când au început să iasă la iveală ororile de la Bucha și din alte părți, la sfârșitul lunii martie, ele nu au făcut decât să întărească hotărârea ucrainenilor și au lăsat traume care probabil vor dura generații întregi.

În Rusia, groaza inițială față de invazie care trebuie să fi existat în rândul elitelor politice și de afaceri a fost urmată de o recunoaștere a faptului că dinamica relațiilor dintre Rusia și Occident se schimbă definitiv. Confruntați cu o alegere dură, cei mai mulți au ales să tacă sau să se rebranduiască în „patrioți”.

Mai jos în lanț, mulți ruși au părăsit țara, fie din motive politice, fie pentru că sancțiunile le-au făcut afacerile imposibile. La fel ca la revoluția bolșevică de acum un secol, orașele din apropierea granițelor Rusiei s-au umplut cu zeci de mii de exilați ruși.

Riga, capitala Letoniei, a devenit un centru pentru jurnaliștii independenți care au fost penalizați și cărora li s-a interzis să lucreze în Rusia. La Erevan, în Armenia, au venit mii de profesioniști din domeniul tehnologiei. Tbilisi, în Georgia, orașul turc Istanbul, capitala sârbă Belgrad și Berlinul, toate au noi comunități de ruși în exil.

După șase luni, întrebarea cum se va termina totul își găsește răspuns mai greu ca niciodată. În primele săptămâni ale războiului, miliardarul rus Roman Abramovici a mers la Kiev pentru a intermedia eventuale discuții de pace între Zelenski și Putin. Dar de când lumea a aflat despre crimele de la Bucha și din alte părți, validarea rușilor ca parteneri de discuții pare imposibilă.

Între timp, Moscova își continuă ofensiva lentă în Donbas, dar orice plan de regrupare și de lansare a unui nou asalt asupra Kievului pare nerealist pe termen mediu. Chiar și referendumurile pe care Moscova le plănuiește în teritoriile ocupate, pentru a oferi cea mai subțire acoperire pentru anexare, par să nu aibă loc cu siguranță. Situația în teren rămâne prea instabilă.

Ucraina a promis în repetate rânduri un contraatac, dar acesta se dovedește a fi plin de dificultăți.

„În acest stadiu, nu sunt sigur că cineva știe care este finalul jocului”, a declarat o sursă cu relații la Kremlin.

Pe 24 august, la jumătate de an de la începutul invaziei, Ucraina își va sărbători Ziua Independenței. Într-o schimbare față de tradiționala paradă militară, zeci de piese de echipament militar rusesc avariat au fost aduse pe strada centrală Hreșciatik din Kiev. Este atât o recunoaștere a faptului că armata ucraineană este utilă pe front, dar și o mostră de umor negru. Se spune că Putin spera să organizeze o paradă a victoriei pe acest bulevard după ce va cuceri rapid Kievul. Au existat informații conform cărora unii dintre soldații ruși chiar își împachetaseră în bagaj și uniformele de paradă.

„După șase luni de război, afișarea umilitoare a armamentului rusesc ruginit este un avertisment pentru toți dictatorii despre cum planurile lor pot fi zădărnicite de o națiune liberă și curajoasă”, a comentat Ministerul Apărării din Ucraina.