• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-01 20:31:26
  • Sursa:
Sapte copii au fost raniti dupa ce doua masini s-au lovit in Dorohoi Imagine

Zece persoane, printre care şapte copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs, miercuri după-amiază, în localitatea Loturi Enescu din municipiul Dorohoi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Potrivit acestora, în accident au fost implicate două autoturisme, iar şoferul uneia dintre maşini a rămas încarcerat.

Foto: ISU Botoșani Deschide galeria foto

"La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, dar şi o ambulanţă SMURD, dar şi patru echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. La sosirea forţelor de intervenţie, şoferul uneia dintre maşini era încarcerat, iar celelalte victime erau ieşite din autoturisme. Toate persoanele erau conştiente. Pompierii au extras victima, care a fost preluată de un echipaj de prim ajutor. Şi celelalte persoane au fost evaluate la faţa locului. Echipajele medicale au decis ca acestea sa fie transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate", au precizat oficialii ISU, citați de Agerpres.

Cei şapte copii au vârste între cinci şi 14 ani. Ei se aflau în maşină cu părinţii lor.

O excursie de vis în Egipt s-a transformat într-un coșmar pentru o turistă franceză, după ce a fost acuzată în mod fals că a încercat să scoată ilegal din țară o antichitate valoroasă. Nathalie cumpărase ca suvenir statueta de la magazinul unui hotel de lux și dăduse pe ea 250 de euro, scrie Euronews.

Economie 2024-02-10 10:31:28

Creşterea lentă a economiei zonei euro ameninţă să amplifice riscurile la adresa stabilităţii financiare cauzate de ratele mai ridicate ale dobânzilor, avertizează Banca Centrală Europeană, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres.

Economie 2023-11-23 13:11:14

O şoferiţă de 35 de ani a fost prinsă în trafic de poliţişti, pe raza localităţii Potlogi, cu plăcuţe de înmatriculare aparţinând altei maşini şi a devenit agresivă cu oamenii legii la momentul controlului, informează, duminică, IPJ Dâmboviţa.

Economie 2024-02-11 18:48:52

Noul terminal al Aeroportului Iaşi, investiţie care se apropie de 100 milioane de euro, va fi inaugurat vinerea viitoare. Intrarea României în Air Schengen a grăbit deschiderea T4, spune directorul aeroportului, informează News.ro.

Economie 2024-03-23 15:19:11

Turcia pare să se îndrepte spre un nou tur de scrutin prezidenţial, partidele lui Recep Erdogan şi al rivalului său din opoziţie, Kemal Kilicdaroglu, revendicând amândouă avansul în cursa electorală, dar surse din ambele tabere recunosc că este posibil să nu depăşească pragul de 50%, relatează Reuters. Rezultatele mulțumesc ambele tabere, a declarat la Digi24 Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe.

Economie 2023-05-15 10:14:28

Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu a declarat vineri că reducerea numărului de consilieri din ministere a rămas în Ordonanţa care prevede reducerea cheltuielilor bugetare. El a arătat că sunt în jur de 900 de consilieri, pe întreg aparatul, deci practic înjumătăţirea lor va fi de 450 de persoane.

Economie 2023-05-12 13:53:14

Două persoane au fost rănite duminică într-un accident care a avut loc pe DN 2, în zona localităţii Bogdan Vodă, jud. Bacău. În accident au fost implicate trei vehicule - un microbuz, un TIR şi un autoturism, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.

Economie 2022-12-11 18:32:32

Persoanele cu diabet zaharat de tip 2 ar putea fi ajutate să slăbească în timp ce dorm cu ajutorul unei noi metode de tratament, testată de cercetători, informează DPA/PA Media.

Economie 2022-06-20 16:48:45