La Istanbul sunt programate vineri întâlniri trilaterale între turci, americani și ruși, pe de o parte, și turci, americani și ucraineni, pe de altă parte, au anunțat surse din cadrul Ministerului turc de Externe pentru AFP, informează Agerpres și news.ro. Niciuna dintre părți nu a putut confirma dacă discuțiile directe între ucraineni și ruși, pentru încetarea focului în Ucraina, vor avea loc vineri.
„Nu este sigur că va avea loc o reuniune într-un format cvadipartit (Statele Unite ale Americii, Rusia, Ucraina, Turcia)”, a menţionat ministerul turc .
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis joi în cele din urmă să trimită la Istanbul o delegaţie pentru negocieri cu Rusia, deşi Ucraina este nemulţumită de rangul delegaţiei trimise acolo de preşedintele rus Vladimir Putin, notează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.
Şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a anunţat că ruşii vor aştepta vineri, la ora 10.00, delegaţia Kievului şi a reiterat că sunt „gata să lucreze”.
Vladimir Putin a respins joi provocarea de a se întâlni faţă în faţă cu Volodimir Zelenski în Turcia, trimiţând în schimb o delegaţie de rang secundar la negocierile de pace, în timp ce preşedintele Ucrainei a anunţat că ministrul său al apărării va conduce echipa Kievului.
„Nu putem alerga în jurul lumii în căutarea lui Putin”, a declarat Zelenski după întâlnirea cu preşedintele turc Tayyip Erdogan la Ankara. „Simt lipsă de respect din partea Rusiei. Fără timp de întâlnire, fără agendă, fără delegaţie la nivel înalt - aceasta este lipsă de respect personal. Pentru Erdogan, pentru Trump”, a declarat Zelenski reporterilor.
Liderul ucrainean a precizat că nici el nu va merge la Istanbul şi că mandatul echipei sale este de a discuta o încetare a focului.
Potrivit unui decret emis de Zelenski, delegaţia Ucrainei va fi condusă de ministrul apărării Rustem Umerov şi îi include pe şefii adjuncţi ai serviciilor sale de informaţii, adjunctul şefului Statului Major al armatei şi ministrul adjunct de externe.
Ucraina susţine o încetare imediată şi necondiţionată a focului pentru 30 de zile, însă Putin a declarat că doreşte mai întâi să înceapă discuţii în cadrul cărora să poată fi discutate detaliile unui astfel de armistiţiu. La mai mult de trei ani de la invazia sa la scară largă în Ucraina, Rusia are avantajul pe câmpul de luptă şi susţine că Kievul s-ar putea folosi de o pauză în război pentru a chema trupe suplimentare şi a achiziţiona mai multe arme occidentale.