Marin este pregătită să exploreze oportunități în mass-media și divertisment, inclusiv televiziune, film, audio și parteneriate de brand, a relatat revista Variety miercuri.
Range Media Partners spune că lucrează cu o „echipă de lideri renumiți din industrie pentru a oferi artiștilor, regizorilor, scriitorilor, sportivilor profesioniști și altor oameni din industria divertismentului servicii de management și reprezentare de înaltă calitate.”
De asemenea, la începutul acestei luni, Marin a devenit consilier strategic al Institutului Tony Blair. În acest rol, Marin va consilia liderii politici cu privire la programele lor de reformă.
Marin, care a devenit cel mai tânăr premier al Finlandei la vârsta de 34 de ani în 2019, a demisionat în aprilie, după ce a pierdut alegerile generale.
Partidul Social-Democrat s-a clasat pe locul al treilea, în spatele Partidului Coaliția Națională de centru-dreapta și Partidul Finlandezilor anti-imigrație.
În timpul mandatului său de premier, Marin a fost ținta criticilor din cauza ținutelor ei nonconformiste și a cheltuielilor pe care le-a făcut.
Apoi, în august 2022, a fost nevoită să facă un test antidrog, după ce o înregistrare video cu ea dansând exuberant la o o petrecere cu prietenii a fost difuzată de presă și pe rețelele sociale. Testul a fost negativ.
