• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-09-03 13:11:02
  • Sursa:
Salvat de la inec. Un turist s-a rasturnat in apa, cu caiacul, la Sfantu Gheorghe Imagine

El plecase împreună cu mai mulţi prieteni, într-o excursie pe apă, cu caiacele, de la Sfântu Gheorghe spre gurile de vărsare ale braţului Dunării în Marea Neagră.

Din cauza valurilor înalte de un metru şi jumătate, ambarcaţiunea s-a răsturnat. Bărbatul a reuşit să se menţină cu greu la suprafaţă până când la faţa locului a ajuns o ambarcaţiune a Gărzii de Coastă, chemată de prietenii turistului, în urma apelului la 112.

Persoana în cauză, în vârstă de 38 ani, din judeţul Neamţ, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind acum în afara oricărui pericol. Caiacul său a fost înghiţit de mare şi nu a mai putut fi recuperat.

editor web: Anca Medrea