"A fost super, îmi pare rău ca s-a terminat aşa de repede. Când sunt în aer, cand urc cu avionul este aşteptarea care face timpul să treaca mai încet, iar când cad este cel mai frumos sentiment, nu se poate descrie", ne-a spus elevul Alexandru Radu.
Cel care transformă visele oamenilor în realitate este Adrian Costandache. Este instructor de paraşutism de 25 de ani şi are până acum peste 3500 căderi în gol cu paraşuta. Şi-ar fi dorit să fie scafandru, dar viaţa i-a arătat o alternativă mult mai palpitantă şi aşa a devenit un om al aerului.
"Când aveam 16 ani, împreună cu un prieten am ajuns la cursurile de paraşutism şi mi-am dat seama că este ceea ce îmi doresc cu adevărat. Pasiunea şi dorinţa de a sări nu s-a estompat faţă de prima zi, absolut deloc", a declarat instructorul de paraşutism, Adrian Costandache.
Iubitorii de senzaţii tari şi adrenalină trebuie să ştie că o săritură cu paraşuta în tandem costă 750 de lei şi la final primesc şi un filmuleţ din timpul saltului, aşa că vor rămâne cu o amintire unică.
