"Este foarte, foarte greu. Am ajuns să mă întreb de ce mai am studii superioare. Un muncitor necalificat câştigă mai mult. O femeie de serviciu care vine o dată pe săptămână, ia 300 de lei în mână", ne spune Manuela Sasu - inspector asistent.
În aceeaşi situaţie sunt şi colegii femeii care de acum, abia vor avea cu ce să îşi plătească ratele şi facturile lunare.
Frustrare - este cuvântul pe care îl rostesc toţi angajaţii instituţiei. Ironici, dar realişti, spun că situaţiile lor sunt, de multe ori, mai grave decât ale beneficiarilor Direcţiei de Servicii Sociale. Bruma de bani pe care îi iau nu mai reprezintă de mult o motivaţie pentru ei.
"Am fost consideraţi cei care mâncăm banii bugetului. Nu s-a ţinut cont de condiţiile în care lucrăm, de beneficiarii cu care lucrăm, unde TBC-ul este în floare, hepatita, am avut colege muşcate de câine, paraziţi", spune Ileana Florea - inspector superior.
În plus, deficitul de personal la Direcţia de Servicii Sociale este mare. Din anul 2010, angajările au fost blocate, multe posturi au rămas neocupate, astfel că, actualii angajaţi au şi mai multă responsabilitate.
Afectaţi de această decizie sunt şi 135 de funcţionari publici din cadrul Primăriei Săcele, care au deja popriri pe salarii, precum şi angajaţii Serviciului Public Local de Evidenţă a Populaţiei Braşov.
