• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-08 19:03:05
  • Sursa:
Rusii continua bombardamentele in Donetk. Ucrainenii spun ca au distrus cel putin o companie de tancuri rusesti Imagine

Armata rusă a continuat vineri bombardarea regiunii Doneţk din estul Ucrainei, în vederea reluării ofensivei pentru ocuparea întregului bazin Donbas. În același timp, armata ucraineană susține că a respins o tentativă de înaintare a rușilor în apropiere de Sloviansk și că cel puțin o companie de tancuri ruse a fost distrusă în ultimele două zile în luptele din estul Ucrainei, informează AFP.

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), pe front Rusia îşi continuă o aşa-numită „pauză operaţională” începută după ce a ocupat oraşul strategic Lisiceansk şi a obţinut astfel controlul deplin al regiunii Lugansk, înainte de a continua ofensiva către Doneţk, cealaltă provincie separatistă pro-rusă din estul Ucrainei.

Totuşi, conform aceleiaşi surse, trupele ruse desfăşoară „ofensive terestre limitate şi raiduri aeriene, cu artileria şi rachetele pe toate axele”. Aceste atacuri s-au soldat în ultimele 24 de ore cu 24 de morţi şi 21 de răniţi în regiunea Doneţk, potrivit guvernatorului Pavlo Kirilenko.

„Rusia îşi concentrează probabil echipamente către Siversk, la circa 8 kilometri vest de actuala linie a frontului” şi la est de Sloviansk şi „există o posibilitate realistă ca Siversk să fie obiectivul tactic imediat al Rusiei, ale cărei forţe încearcă să progreseze către cel mai probabil obiectiv operaţional al lor, zona urbană Sloviansk-Kramatorsk”, estimează Ministerul britanic al Apărării.

Armata ucraineană afirmă că a respins o tentativă de înaintare rusească în apropiere de Sloviansk. Mai mult de o companie de tancuri ruseşti a fost distrusă în ultimele două zile în luptele din estul Ucrainei, a susţinut vineri Statul Major al armatei ucrainene, citat de agenţia ucraineană Unian.

„Ocupanţii s-au dezlănţuit dis-de-dimineaţă (...), când au trimis tancuri spre poziţiile ucrainene, încercând să străpungă apărarea noastră. Paraşutiştii (ucraineni), anticipând acţiunile inamicului, au putut să se pregătească în mod corespunzător pentru o întâlnire cu tancurile ruseşti. Şi le-au organizat «o primire fierbinte»”, afirmă Statul Major ucrainean.

Primele două tancuri ruseşti au fost distruse la începutul ofensivei printr-o ambuscadă, iar următorul grup de tancuri a fost scos din luptă cu ajutorul RPG-urilor, lansatoarelor NLAW şi Javelin, alte două fiind distruse de artilerie, conform comunicatului oficial, în care mai notează că în această luptă au fost implicaţi militari ai Brigăzii 80 de asalt a Forţelor aeropurtate ucrainene.

Trupele aeropurtate, în cooperare cu alte forţe, au eliminat 12 tancuri, 5 vehicule blindate şi un camion al invadatorilor, potrivit Statului Major ucrainean, care mai susţine că, în urma pierderilor, inamicul a fost nevoit să se replieze.

O companie de tancuri este compusă din 10 vehicule de luptă blindate, precizează Unian.

Ministerul rus al Apărării a susţinut la rândul său, potrivit agenţiei EFE, că trupele sale au distrus în regiunea Odesa de la Marea Neagră două sisteme anti-navă Harpoon livrate de Regatul Unit, plus diverse alte echipamente militare ucrainene, informaţii care, la fel ca cele furnizate de partea ucraineană, nu sunt verificate de surse independente.

Bombardamentele trupelor ruseşti asupra regiunii Nikolaev s-au soldat joi cu cel puţin 54 de răniţi, a indicat vineri şefa consiliului regional, Anna Zamazeeva, într-un mesaj pe contul său de Telegram, conform Ukrinform şi EFE.

Comandamentul operaţional „Sud” al forţelor de apărare ucrainene a indicat anterior într-un mesaj pe Facebook ca trupele ruse au atacat în această dimineaţă infrastructura industrială a oraşului Nikolaev cu un lansator de rachete multiple Smerci şi au lansat rachete de croazieră asupra regiunii Odesa.

Potrivit armatei ucrainene, forţele ruse au utilizat din nou peste o duzină de proiectile cu fragmentaţie, interzise prin convenţii internaţionale.

În jurul orei 10:00, un avion de luptă rusesc Su-30 a lansat o rachetă de croazieră X-31 din Marea Neagră spre regiunea Odesa, care însă nu şi-a atins ţinta, explodând deasupra apei fără a face victime.

Grupul naval rusesc din Marea Neagră rămâne neschimbat: patru nave de suprafaţă, două submarine echipate cu rachetă de croazieră, precum şi trei nave mari de desant blochează în continuare navigaţia civilă şi sunt gata să lanseze peste 40 de rachete asupra întregului teritoriu al Ucrainei, potrivit Comandamentului operaţional „Sud” al forţelor de apărare ucrainene.

Un obiect cosmic sub forma unui semn de întrebare strălucitor a fost surprins de telescopul spațial James Webb, iar oamenii de știință încearcă să ofere explicații despre ce ar putea fi, scrie CNN.

Economie 2023-08-14 13:56:05

Negocieri directe între Rusia şi Ucraina au început vineri, la Istanbul, o premieră de la primele săptămâni de după lansarea invaziei ruse a Ucrainei în 2022. Discuțiile s-au încheiat rapid, surse ucrainene declarând pentru Reuters că cerințele Rusiei sunt „rupte de realitate”. Cele două părți au convenit însă asupra unui schimb de prizonieri.

Economie 2025-05-16 20:10:04

Cu un an înainte de Jocurile Olimpice de Vară, Parisul se află în faza finală a unei curățări istorice a apei care străbate orașul. În curând, vom vedea înotători și scafandri în râul Sena, datorită unui proiect de regenerare de 1,4 miliarde de euro, relatează BBC.

Economie 2023-07-25 12:17:51

Ofensiva ucraineană pe teritoriul rus de la Kursk dă o „lovitură dură” propagandei preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat miercuri şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, relatează AFP şi dpa, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-08-21 22:51:14

Poliţia norvegiană a dat, joi, în urmărire internaţională o persoană cu dublă cetăţenie, norvegiană şi indiană, suspectată că e implicată în vânzarea către Hezbollah a pagerelor care au explodat simultan marţea trecută în Liban, relatează Reuters, potrivit Agerpres. Operaţiunea, care a fost atribuită Israelului, a provocat numeroase victime, inclusiv mulţi civili fără vreo legătură cu această grupare.

Economie 2024-09-26 21:03:02

Când Marco Rubio a preluat postul de secretar de stat al lui Donald Trump, a intrat în funcţie „cu ochii larg deschişi”, potrivit unei persoane familiarizate cu gândirea sa. Ştia că nu va fi uşor să lucreze pentru Trump. Ştia că Trump are un palmares de concedieri de înalţi funcţionari prin simple tweeturi. De asemenea, ştia cum este să fii numit „Micul Marco”. Cu toate acestea, Rubio a continuat să facă lobby pentru a obţine prestigiosul post de diplomat de top al Americii, asta după ce a pierdut în faţa lui JD Vance şansa de a fi vicepreşedintele lui Trump. Ce nu a luat în calcul Rubio a fost faptul că risca să fie eclipsat în funcţia de secretar de stat de unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Trump, dezvoltatorul imobiliar şi miliardarul Steve Witkoff, scrie CNN.

Economie 2025-03-22 20:33:39

Premierul Marcel Ciolacu a spus vineri, înaintea ședinței de Guvern, că au fost aprobate ajutoare pentru palestinienii din Fâșia Gaza. „România nu poate asista fără reacție la drama a sute de mii de oameni care riscă să moară de foame, sete și de frig”, a spus Ciolacu.

Economie 2023-10-20 11:33:42

Mandatul UDMR la guvernare a rămas acelaşi şi când se vor relua negocierile, reprezentanţii formaţiunii vor participa la discuţii, a declarat, luni, liderul deputaţilor Uniunii, Csoma Botond.

Economie 2023-12-19 20:38:55