• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-11 10:52:19
  • Sursa:
Rusii au lansat un atac masiv cu rachete si drone Shahed asupra mai multor regiuni din Ucraina Imagine

Ucraina a doborât, luni dimineață, opt rachete ruseşti care se îndreptau în direcţia Kievului, în urma unui atac combinat ce a inclus şi drone kamikaze Shahed care au vizat alte regiuni ucrainene, în special, în sudul ţării, a indicat armata ucraineană, informează AFP, potrivit Agerpres.

Optsprezece drone „Shahed” au fost lansate de Moscova în cursul nopţii de duminică spre luni din Peninsula Crimeea (anexată) înainte de a fi distruse de apărarea antiaeriană ucraineană, „majoritatea în regiunea Nikolaiv (Mikolaiv, sud)”, au indicat forţele aeriene ale Kievului.

„Potrivit primelor informaţii, în jurul orei locale 04:00 (02:00 GMT), Rusia a început un atac cu rachete asupra regiunii Kiev”, potrivit autorităţilor ucrainene.

Postul de televiziune ucrainean Kanal 24 a relatat că la Kiev s-au auzit mai întâi exploziile, iar apoi la câteva clipe după a fost anunţată alerta de raid aerian. Autorităţile au explicat această întârziere a activării sirenelor prin faptul că ruşii au atacat regiunea Kievului cu rachete care zboară pe o traiectorie balistică, fiind mai puţin vizibile pentru radar.

În total, apărarea antiaeriană a distrus opt ţinte aeriene care zburau în direcţia capitalei pe o traiectorie balistică, au precizat Forţele aeriene ucrainene pe Telegram.

Fragmente de rachete au căzut în districtul Darniţki, în sud-estul capitalei, a indicat şeful administraţiei militare a Kievului, Serghii Popko.

Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care una pentru o rană provocată de schije, a precizat el pe aceeaşi reţea de socializare.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a intervenit cu o completare tot pe Telegram, indicând că „un fragment de rachetă căzut a avariat o clădire în construcţie”, provocând un incendiu ce a fost stins rapid, în timp ce o altă bucată de proiectil a căzut pe un gazon.

„Niciun impact asupra infrastructurii critice n-a fost constatat”, conform primelor informaţii, a adăugat pe Facebook Ruslan Kravcenko, şeful administraţiei militare a regiunii Kiev.

Autorităţile ucrainene acuză Rusia de pregătirea unei campanii de lovituri sistematice asupra infrastructurii de energie a ţării în plină iarnă, aşa cum a făcut anul trecut.

În timpul iernii 2022, milioane de ucraineni au fost privaţi de curent electric şi căldură în plin val de frig perioade îndelungate din cauza acestor lovituri.

Kievul şi-a întărit de atunci sistemele de apărare antiaeriană cu arme occidentale, dar consideră că ar trebui făcut mai mult pentru a proteja regiunile vulnerabile.

În 11 noiembrie, Ucraina a afirmat că a doborât o rachetă care îi viza capitala şi care a pus capăt la aproape două luni de calm relativ pentru Kiev. Nicio victimă nu a fost atunci înregistrată.

Rusia a descris luni drept un motiv de îngrijorare informaţia transmisă de armata din Belarus conform căreia Ucraina deplasează trupe şi echipamente militare în provincia Jitomir, situată la graniţa comună dintre Belarus şi Ucraina. Garda de frontieră ucraineană neagă aceste informații și le prezintă drept o „operaţiune informaţională” desfăşurată de Minsk cu sprijinul Moscovei, precizând că Ucraina menţine acolo numărul necesar de forţe pentru a preveni orice provocare. 

Economie 2024-07-01 15:54:44

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat vineri seară, la emisiunea „LIVE”, de la Digi24, prezentată de Alexandru Rotaru și Robert Kiss, că România are prea mulți bugetari, însă că sunt sectoare de servicii publice „în care nu te poți juca”. Ministrul a adăugat că legea salarizării unice ar trebui să rezolve și problema de sustenabilitate a cheltuielilor de acest fel.

Economie 2024-04-05 21:41:19

O bucată de tablă de mărimea unui capote de autoturism s-a desprins, marţi, în zbor, de pe un avion care efectua zboruri de pe Aeroclubul din Târgu Mureş, căzând în curtea grădiniţei din localitatea Nazna, fără a provoca victime.

Economie 2024-02-06 18:13:03

Prinţul Harry, care a fost văzut, miercuri, pe Aeroportul Heathrow, potrivit presei britanice, s-a aflat în Marea Britanie pentru doar o zi, pentru a-l vizita pe tatăl său, regele Charles al III-lea, bolnav de cancer, şi nu s-a văzut cu fratele său, prinţul moştenitor William.

Economie 2024-02-07 20:42:20

Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, la Ministerul de Interne, că s-a acționat exemplar în spitale și a mulțumit pompierilor, jandarmilor, poliţiştilor care au asigurat perimetrul la exploziile de la Crevedia. La rândul său, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a spus că toate procedurile au fost respectate.

Economie 2023-08-27 11:53:32

Maria Branyas Morera a murit, luni, la vârsta de 117 ani și era, la acel moment, cea mai în vârstă persoană dn lume. Branyas, care locuia în Olot, Spania, era sănătoasă în afară de ceva probleme cu auzul și dificultăți de mobilitate și avea o memorie ascuțită chiar și în ultimii ei ani, a informat site-ul de știri spaniol ABC în octombrie. Femeia a pus longevitatea ei pe seama mai multor reguli pe care le-a respectat de-a lungul vieții sale și pe care le-a împărtășit cu cei dornici să afle care îi este secretul.

Economie 2024-08-24 10:47:38

Autoportretul artistului Max Beckmann a fost adjudecat pentru suma de 20 de milioane de euro, cea mai mare de până acum la o licitație organizată în Germania. Tablourile pictorului, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului al XX-lea, au devenit din ce în ce mai scumpe în ultimele decenii, scrie Agerpres care citează AFP. Recordul la nivel mondial este deținut de ''Salvator Mundi'', de Leonardo de Vinci, adjudecat în 2017 contra sumei de 450,3 milioane de dolari.

Economie 2022-12-02 11:29:53