Dictatorul sirian Bashar al-Assad este ultimul care se alătură colecției de autocrați salvați de Moscova prin acordarea de azil politic. De-a lungul anilor, Rusia a adoptat o politică de refugiere a unora dintre cei mai brutali dictatori ai lumii, o practică ce datează de la începutul anilor '90.

Erich Honecker, liderul comunist din Germania de Est, a fost forțat să demisioneze în octombrie 1989, pe fondul protestelor publice masive și al cererilor de reforme democratice. Regimul său era renumit pentru abuzurile grave față de drepturile omului, inclusiv suprimarea disidenței politice, cenzura și utilizarea Stasi, poliția secretă a statului pentru monitorizarea și intimidarea cetățenilor. Stasi a folosit supraveghere extinsă, arestări arbitrare și tehnici de război psihologic, cum ar fi Zersetzung, pentru a destabiliza și a reduce la tăcere opoziția.

După ce a fost înlăturat, Erich Honecker a fost acuzat de încălcarea drepturilor omului, inclusiv de moartea celor care încercau să evadeze din Germania de Est. A fost arestat în ianuarie 1990, dar, din cauza unor probleme de sănătate, a fost eliberat. Pe 13 martie 1991, Honecker a fugit din Germania de Est de pe aerodromul Sperenberg controlat de sovietici la Moscova cu un avion militar cu ajutorul membrilor guvernului Uniunii Sovietice. La sosirea la Moscova, a căutat refugiu la ambasada din Chile.

Askar Akaiev, primul președinte al Kârgâzstanului, a condus națiunea din 1990 până la înlăturarea sa în timpul Revoluției Lalelelor din martie 2005. Președinția sa a devenit notorie pentru acuzațiile de autoritarism, fraudă electorală și corupție sistemică. Rapoartele indică faptul că Akaiev și familia sa controlau numeroase întreprinderi, inclusiv lucrativa Mină de Aur Kumtor. După alegeri disputate, Akaiev a refuzat să demisioneze susținând că a fost opera actorilor străini de a crea destabilizare. Refuzul său a dus la proteste în masă în care disidenții au preluat controlul asupra clădirilor administrației guvernamentale și asupra aeroporturilor.

Pe 24 martie 2005, protestatarii au luat cu asalt complexul prezidențial și au preluat controlul guvernului. În aceeași zi, Akaiev a fugit în Rusia, unde i s-a acordat azil. El continuă să trăiască și să lucreze acolo ca profesor și cercetător la Universitatea de Stat din Moscova. În august 2023, Akaiev a apărut la postul rus de propagandă Russia Today (RT), unde s-a exprimat în sprijinul invaziei Ucrainei de către Rusia, spunând că țara pe care o guvernase dezastruos „trebuie să sprijine Rusia”.

Ianukovici a fost al patrulea președinte al Ucrainei din 2010 până la revocarea sa din funcție în 2014. Considerat pe scară largă o „marionetă rusă”, mandatul său a fost marcat de acuzații de corupție și delapidare. Sub conducerea sa, miliarde de dolari au fost sifonate din fonduri de stat, cu resurse transferate în conturi offshore și folosite pentru a finanța cheltuieli personale extravagante. Reședința sa opulentă, Mezhihira, a devenit un simbol al excesului său și includea o grădină zoologică privată, vehicule de lux și accesorii placate cu aur. Odată făcute publice, aceste abuzuri au alimentat indignarea publică, mai ales că Ucraina s-a luptat cu greutăți economice și a făcut eforturi pentru a lupta împotriva corupției.

Toate acestea au culminat cu decizia lui Ianukovici de a respinge un acord de asociere cu Uniunea Europeană în favoarea unor legături mai strânse cu Rusia, declanșând protestele Euromaidan la sfârșitul anului 2013. Manifestațiile, inițial pașnice, s-au transformat într-o mișcare națională împotriva corupției, autoritarismului și a alinierii guvernului la interesele Rusiei. Ianukovici a ordonat acțiuni violente împotriva protestatarilor pașnici, care s-au soldat cu peste 100 de morți. Ianukovici a fugit din Ucraina în februarie 2014 și a primit refugiu în Rusia, unde rămâne în exil.

După mai bine de 14 ani de guvernare brutală marcată de atrocități împotriva poporului său, regimul lui Bashar al-Assad s-a prăbușit pe 8 decembrie 2024. Assad, care a preluat mandatul în 2000 după moartea tatălui său, a condus o dinastie care a condus Siria timp de peste cinci decenii. De la izbucnirea războiului sirian în 2011, Assad și-a menținut puterea cu sprijinul aliaților precum Rusia și Iran. Intervenția militară a Rusiei din 2015, inclusiv prin lovituri aeriene și sprijin militar, a împiedicat prăbușirea inițială a regimului, în ciuda condamnării internaționale tot mai mari.

Guvernul lui Bashar al-Assad s-a confruntat cu acuzații pe scară largă de crime de război, inclusiv utilizarea de arme chimice în atacul din Ghouta din 2013 și incidentul Khan Sheikhoun din 2017. Regimul său a fost, de asemenea, acuzat de tortură sistematică și execuții în masă, cu facilități precum închisoarea Sednaya simbolizând brutalitatea extremă a administrației. Rapoartele Amnesty International estimează că până la 13.000 de deținuți au fost executați în spânzurări în masă la Sednaya între 2011 și 2015. La 8 decembrie 2024, Assad a fugit din Siria la Moscova, după ce ar fi fost convins chiar de Rusia că nu mai avea nicio șansă să câștige în fața rebelilor sirieni, care au desfășurat un asalt fulgerător, de la nord la sud, ajungând în cele din urmă la Damasc.