• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-03 13:10:28
  • Sursa:
Rusia sustine ca Sonda Luna-25 s-a prabusit pe Luna din cauza unei defectiuni a computerului de bord Imagine

Sonda Luna-25 s-a prăbuşit pe suprafaţa lunară pe 19 august din cauza unei funcţionări anormale a computerului de bord, a anunţat marţi agenţia spaţială rusă, Roscosmos, într-un raport preliminar privind cauzele accidentului, care a făcut ca Moscova să piardă lupta pentru prima aselenizare a unei nave spaţiale la Polul Sud al satelitului Pământului, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Pe 19 august, la emiterea unui impuls de corecţie pentru a transfera nava spaţială de pe o orbită lunară circulară pe o orbită eliptică premergătoare aselenizării, sistemul de propulsie al Luna-25 a funcţionat timp de 127 de secunde în loc de 84 de secunde, aşa cum era prevăzut, a precizat Roscosmos într-un comunicat.

Ca urmare, sonda a trecut pe o orbită deschisă neprevăzută şi s-a ciocnit de suprafaţa lunară, a precizat aceasta.

Agenţia spaţială rusă a indicat că „cea mai probabilă cauză a accidentului a fost funcţionarea anormală a complexului de control de la bord, asociată cu eşecul de a porni accelerometrul din dispozitivul BIUS-L (unitatea de măsurare a vitezei unghiulare)”.

În acest sens, complexul de control de la bordul sondei „a primit semnale zero de la accelerometrele din dispozitivul BIUS-L”, ceea ce l-a împiedicat să înregistreze momentul în care a fost atinsă viteza necesară şi să oprească sistemul de propulsie în timp util.

Roscosmos a precizat că au fost elaborate recomandări pentru a evita astfel de defecţiuni în viitoarele misiuni lunare ale Rusiei.

Sonda rusă trebuia să aselenizeze pe 21 august, dar s-a prăbuşit şi a fost devansată în bătălia spaţială de nava indiană Chandrayaan-3, care a ajuns pentru prima dată pe suprafața lunară două zile mai târziu, devansând puteri tradiţionale precum Rusia, Statele Unite şi China.

Suedia, care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a afirmat, joi, că este pregătită să înscrie grupului paramilitar rus Wagner, acuzat de încălcări ale drepturilor omului în Ucraina şi Africa, pe lista UE a organizațiilor teroriste.

Economie 2023-05-12 00:12:35

Suedia renunţă la politica externă de a căuta să fie o „mare putere morală” pe scena globală şi se va concentra mai mult pe interesele şi securitatea ţării, a declarat miercuri ministrul de externe Maria Malmer Stenergard, transmite Reuters.

Economie 2024-12-11 18:35:50

Iulia Motoc a fost aleasă judecător al Curții Penale Internaționale. Ministerul Afacerilor Externe salută desemnarea sa în această calitate, cu prilejul alegerilor organizate la 4 decembrie 2023, subliniind că este o premieră pentru România și reprezintă un succes al diplomaţiei române. Curtea Penală Internațională este singura instanță penală internațională permanentă care judecă crimele împotriva umanității, crimele de război, genocidul sau crimele de agresiune.Potrivit unui comunicat al MAE, promovarea Iuliei Motoc pentru o funcţie de judecător la Curtea Penală Internaţională şi alegerea sa în această funcţie fac parte din demersurile active ale României de susţinere a Curţii Penale Internaţionale, instanţă unică prin mandatul său de sancţionare, în condiţiile Statutului de la Roma, a celor care săvârşesc crime împotriva umanităţii, crime de război, genocid sau crime de agresiune."Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă convingerea că vasta expertiză a profesoarei Iulia Motoc în domeniul protejării şi promovării drepturilor fundamentale va contribui la consolidarea profesionalismului şi a eticii la nivelul Curţii Penale Internaţionale, întărind actul de justiţie la nivel internaţional", se arată în comunicat.Curtea Penală Internaţională (CPI) este prima şi totodată singura instanţă penală internaţională permanentă, precizează sursa citată."Această instituţie a fost înfiinţată prin Statutul de la Roma al CPI, adoptat la data de 17 iulie 1998, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002. În prezent, 123 de state sunt părţi la Statutul CPI. CPI este complementară jurisdicţiilor penale naţionale, competenţa acesteia incluzând crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunităţii internaţionale. România este în mod tradiţional un susţinător al justiţiei penale internaţionale. Prin vocea ilustrului diplomat şi jurist Vespasian Pella, România a pledat încă din perioada interbelică pentru înfiinţarea unei jurisdicţii penale internaţionale cu caracter permanent în sprijinul păcii şi stabilităţii în lume. România a semnat Statutul de la Roma al CPI la data de 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin Legea nr. 111 din 28 martie 2002, fiind printre primele 60 de state care au întreprins acest demers, făcând astfel posibilă intrarea în vigoare a Statutului ", reaminteşte MAE.Cel mai recent, România s-a numărat printre statele care, la 2 martie 2022, au sesizat Procurorul CPI solicitând anchetarea crimelor de război, a crimelor împotriva umanităţii şi genocidului comise în contextul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, conform comunicatului. 

Economie 2023-12-05 14:21:47

Parlamentul European a adoptat, miercuri, acordul negociat de eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan privind Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2024. Forma finală elimină tăierile bugetare în valoare de aproximativ 700 de milioane de euro propuse iniţial de Consiliul Uniunii Europene la începutul negocierilor, transmite News.ro.

Economie 2023-11-22 14:45:03

Valoarea punctului de pensie se majorează, de la 1 ianuarie 2023, la 1.785 lei, de la 1.586, conform proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare publicat marţi pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Economie 2022-11-29 17:50:05

Digi24 continuă demersul plin de umanitate, campania de donare de sânge, iar astăzi ni s-au alăturat acestui demers zeci de medici din 5 spitale. Donează pentru pacienții pe care îi îngrijesc. Iar noi continuăm să facem apel la autorități pentru a accelera reforma în sistemul de transfuzie din România. Digi 24 împreună cu personal de la Centrul de Transfuzie București a organizat un centru de colectă mobilă la Centrul de Simulare al Universității de Medicină și Farmacie.

Economie 2024-11-22 12:48:10

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, joi seara, în ceea ce priveşte combaterea speculei, că trebuie făcută o analiză, luate în calcul alimentele de bază, iar instituţiile competente să colaboreze în acest sens.

Economie 2022-05-19 22:25:37

Protest la o fabrică de teste COVID din sud-vestul Chinei, după ce mai mulți muncitori au fost concediați, iar alții au fost anunțați că vor primi salarii mai mici decât cele promise. 

Economie 2023-01-09 12:06:18