Marea Britanie și UE au convenit să impună Rusiei o serie de noi sancțiuni economice, după ce speranțele de încetare a focului cu Ucraina au eșuat. Un ministru francez a comentat că este timpul să „sufocăm” economia rusă. Însă rămâne neclar ce efect vor avea noile măsuri, în contextul în care Vladimir Putin a căpătat o experiență remarcabilă în ceea ce privește depășirea dificultăților economice, scriu analiștii politici citați de publicația americană The Conversation.

De la invazia la scară largă a Ucrainei în 2022, economia rusă a avut mult de suferit. Sancțiunile impuse Moscovei au condus la o depreciere a rublei, la o inflație ridicată, la rate ale dobânzii foarte mari și la o economie stagnantă, arată sursa citată.

Când Vladimir Putin a devenit președinte al Rusiei, în urmă cu puțin peste 25 de ani, economia țării se afla în mare dificultate. Încercările predecesorilor săi Mihail Gorbaciov și Boris Elțîn de a construi un sistem mai deschis și mai capitalist nu au funcționat așa cum trebuie pentru majoritatea cetățenilor ruși.

În schimb, de valul rapid de privatizări, despre care reformatorii sperau că va crea instituții puternice, a profitat în principal un grup restrâns de oligarhi, care au exploatat un stat slab și corupt pentru a pune mâna pe principalele active petroliere, gaziere și minerale.

Acești oligarhi s-au împotrivit reformei juridice, și-au mutat averile în străinătate, nu au investit în economia națională și au preluat treptat controlul asupra marilor corporații și mass-media, extinzându-și influența politică. Până în 1995, aproape jumătate dintre ruși trăiau în sărăcie.

Criza din 1998 a agravat situația, pentru că recesiunea mondială și scăderea prețurilor la produsele de bază au condus la dezechilibre fiscale și la îndoieli cu privire la capacitatea Rusiei de a-și plăti datoria și de a menține cursul de schimb fix.

Banca centrală a majorat ratele dobânzilor până la 150% pentru a încerca să stabilizeze rubla, dar nu a reușit. În cele din urmă, a permis rublei să plutească (n.r. se referă la ideea de a permite valorii rublei rusești să fie determinată de piață, în loc să fie fixată sau gestionată de către Banca Centrală a Rusiei), iar moneda a pierdut aproximativ două treimi din valoarea sa.

Citește și

Un conflict Rusia-NATO ar arăta complet diferit față de războiul din Ucraina. Pe ce ar miza Vladimir Putin ca să fractureze alianța

Când a venit la putere, în 2000, Putin s-a confruntat cu provocarea de a reconstrui economia rusă. Din fericire pentru el, între 2000 și 2008, un boom al petrolului și gazelor a condus la creșterea PIB, sporind veniturile și permițând rambursarea anticipată a datoriilor naționale. Putin - și mândria națională - au primit un impuls.

Creșterea veniturilor din energie a contribuit la stabilizarea economiei și a permis statului să își întărească controlul asupra sectorului energetic. Până în 2006, Gazprom a reprezentat 20% dintre veniturile fiscale ale guvernului.

Putin și-a îndreptat apoi atenția către Europa. Cu sprijinul Germaniei, gazoductul Nord Stream a fost finalizat în 2011, permițând exporturi directe de gaze către Europa de Vest și ocolind Ucraina. Acest lucru a sporit dependența Europei de energia rusească.

Cu toate acestea, modelul economic al lui Putin, bazat pe petrol și gaze, a avut dificultăți în a susține creșterea, iar până în 2013, ratingul său de aprobare a scăzut la cel mai scăzut nivel din 2000 până la acel moment.

Anexarea Crimeei în 2014, împreună cu Jocurile Olimpice de Iarnă foarte costisitoare din orașul Sochi, o stațiune de la Marea Neagră, i-au sporit temporar popularitatea.

Însă aceste realizări au făcut prea puțin pentru a rezolva problemele economice de bază ale Rusiei, remarcă analiștii citați de The Conversation.

Până în 2018, economia Rusiei a stagnat din nou, cu o monedă slabă și un nivel de trai în scădere, iar popularitatea lui Putin a scăzut, în parte, din cauza reformelor nepopulare de economisire bugetară, inclusiv creșterea vârstei de pensionare.

Existau îndoieli generalizate cu privire la modelul lui Putin de prosperitate durabilă, care se baza pe o creștere condusă de stat, dar era marcat de instabilitate, dependență de resurse și ambiții geopolitice în creștere.

Citește și:

Rusia a început să piardă războiul din Ucraina. Cele două mari dileme militare pentru care Putin nu are nicio soluție

Din acest punct de vedere, invazia la scară largă a Ucrainei de către Putin, în 2022, a părut a fi o tactică familiară de creștere a sprijinului. Într-adevăr, aprobarea sa a urcat la 83% după invadarea Ucrainei, egalând nivelurile înregistrate după anexarea Crimeei în 2014. De atunci, ratingurile sale au rămas ridicate, sondajele recente indicând în continuare niveluri de aprobare de peste 80%.

Dar economia rusă va fi în continuare o sursă de îngrijorare. Menținerea unei „economii de război”, în care producția și investițiile sunt axate pe conflict, nu poate continua la nesfârșit, mai ales că armamentul produs  se epuizează rapid pe măsură ce armata rusă îl folosește pe teren. Iar dependența de produsele de bază a amplificat impactul sancțiunilor, afectând bănci-cheie și întreprinderi energetice precum Gazprom și Rosneft.

Între timp, SUA și-au extins în mod semnificativ prezența pe piața europeană a energiei, furnizând aproape 50% din importurile de gaze naturale lichide ale UE, după triplarea exporturilor între 2021 și 2023.

Proiectele majore de gazoducte rusești precum Nord Stream 2 și Power of Siberia 2 rămân în suspensie. Iar scăderea prețurilor petrolului în aprilie 2025 - cea mai mare din noiembrie 2021 până în prezent - prezintă riscuri suplimentare.

Dacă se convine asupra unei încetări a focului, o pauză în război ar putea oferi Rusiei șansa de a se regrupa și de a-și reveni din punct de vedere economic. Sancțiunile sunt adesea temporare, iar cererea globală de petrol și gaze rămâne puternică. Unele țări s-ar putea reangaja în comerț, se arată în analiza The Conversation.

Însă stagnarea economică viitoare ar putea alimenta din nou agresiunea. Dacă Rusia nu întreprinde reforme structurale și nu își redefinește rolul în economia mondială, prin reducerea dependenței de exporturile de resurse și prin implicarea mai constructivă pe piețele mondiale, ciclul confruntărilor s-ar putea repeta, cu consecințe globale distructive.