• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-03 13:07:09
  • Sursa:
Rusia si SUA neaga ca ar negocia un plan secret de pace privind Ucraina. Scenariul care implica CIA Imagine

Kremlinul a respins vineri relatările apărute în mass-media conform cărora directorul CIA, William Burns, ar fi călătorit la Moscova pentru a-i propune un plan secret de pace ce ar presupune ca Ucraina să cedeze teritorii către Rusia. Și SUA au respins un astfel de scenariu.

Întrebat dacă șeful CIA a propus Moscovei un plan ce ar presupune ca Ucraina să cedeze 20% din teritoriul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns: „Este o cacealma”.

Întrebat din nou dacă Burns a venit la Moscova în ianuarie pentru o întrevedere cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, Peskov a subliniat din nou: „În ianuarie? Toată această relatare (despre planul SUA) este o cacealma”, potrivit Reuters și TASS, preluate de Agerpres.

Înainte de aceasta, cotidianul elveţian Neue Zürcher Zeitung a informat, citând surse, că preşedintele SUA, Joe Biden, i-ar fi trasat directorului CIA sarcina de a clarifica dacă Federaţia Rusă şi Ucraina sunt deschise negocierilor. Potrivit cotidianului elveţian, SUA ar fi propus părţii ucrainene să renunţe la 20% din teritoriul său în schimbul păcii, dar că Moscova şi Kievul nu au acceptat această variantă.

Şi Casa Albă a calificat aceste informaţii drept lipsite de temei. Potrivit Newsweek, care îl citează pe purtătorul de cuvânt adjunct al Consiliului de Securitate Naţională, Sean Davitt, informaţiile publicate în cotidianul elveţian „nu corespund realităţii”.

La rândul său, un reprezentant al CIA a declarat, sub protecţia anonimatului, că aceste informaţii sunt „absolut false”.

Asociația Română a Băncilor și Digi24 continuă seria dezbaterilor de educație financiară. Invitații conferinței de astăzi dezbat un subiect de larg interes: creditarea.

Economie 2024-10-25 15:21:49

Zeci de primari și viceprimari din PNL, USR și PMP din județul Timiș au anunțat sâmbătă că își părăsesc partidele și că vor candida la alegerile locale sub sigla PSD, informează Opinia Timișoarei. 

Economie 2024-02-24 14:23:32

Rusia a avertizat marți Occidentul că Moscova va fi foarte dură dacă Statele Unite și Uniunea Europeană vor confisca „bunurile rusești” în valoare de sute de miliarde de dolari, transmite Reuters.

Economie 2024-02-13 11:14:34

Pare ceva desprins din science-fiction: roiuri de roboți ucigași care vânează singuri ținte și sunt capabili să ucidă fără ca vreun om să dea acordul. Dar conceptul este pe cale să devină realitate, pe măsură ce Statele Unite, China și alte câteva națiuni fac progrese rapide în dezvoltarea și desfășurarea unei noi tehnologii care are potențialul de a remodela natura războiului, transferând deciziile de viață și de moarte către drone autonome echipate cu programe de inteligență artificială. Îngrijorate de riscurile războiului robotizat, unele țări doresc noi constrângeri legale, dar SUA și alte mari puteri se opun, transmite The New York Times.

Economie 2023-11-23 08:00:35

Un adolescent de 16 ani din Constanța a fost arestat preventiv pentru ultraj. Tânărul ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feței, scrie Agerpres.

Economie 2024-05-01 16:39:39

Iga Swiatek, numărul unu mondial, a câştigat, sâmbătă, pentru a treia oară consecutiv turneul de la Roland-Garros. Ea a învins-o în finală, scor 6-2, 6-1, pe Jasmine Paolini, cap de serie numărul 12 şi finalistă pentru prima dată la un turneu major.

Economie 2024-06-08 18:26:24

Un bărbat de 47 de ani care se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea de 4 ani, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni la regimul rutier, a fost depistat şi încarcerat în urma sesizării Poliţiei de către soţia acestuia, care a fost agresată în locuinţa sa de către bărbat.

Economie 2022-09-23 17:48:13

Un jurnalist şi blogger rus, Roman Ivanov, a fost condamnat miercuri la şapte ani de închisoare pentru că a postat pe reţelele sociale mesaje care criticau asaltul asupra Ucrainei, într-un nou exemplu de represiune în Rusia, transmite News.ro.

Economie 2024-03-07 09:33:48