• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-09 09:25:26
  • Sursa:
Rusia: Retragerea trupelor NATO, in special americane, din Europa de Est ar fi „benefica” pentru securitatea continentului Imagine

Reducerea trupelor NATO în Europa de Est ar fi „benefică” pentru securitatea Europei, a declarat luni adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, într-un interviu acordat agenției de stat ruse Tass.

„Vreau să vă reamintesc că propunerile pe care le-am adresat Washingtonului și Bruxelles-ului în decembrie 2021 au inclus imperativul garanțiilor legale, obligatorii din punct de vedere juridic și pe termen lung pentru neextinderea Alianței Nord-Atlantice spre est, precum și cerința de a nu desfășura arme de atac în apropierea granițelor rusești", a spus Serghei Riabkov.

În orice caz, reducerea contingentului NATO în Europa de Est ar fi probabil benefică pentru securitatea întregului continent.

Riabkov a subliniat că poziția Rusiei privind „neextinderea” NATO spre est rămâne neschimbată.

Răspunzând la o întrebare despre posibila retragere a până la 10.000 de soldați americani din Europa de Est, Riabkov a menționat că „timpul va spune cu ce vor fi de acord în cele din urmă Statele Unite și Uniunea Europeană”.

Oficialii Departamentului Apărării SUA analizează posibilitatea retragerii a aproape 10.000 de militari americani din Europa de Est, mai exact din România și Polonia, conform unor surse militare americane și europene citate NBC News.

Militarii americani care urmează a fi retrași fac parte dintr-un contingent de 20.000 de soldați pe care fosta administrație Biden l-a desfășurat în 2022 în țări precum Polonia și România, după invazia Rusiei în Ucraina. Oficialii Pentagonului încă nu au stabilit câți soldați urmează a fi retrași din Europa de Est, dar se discută inclusiv scenariul în care jumătate din aceste forțe - adică în jur de 10.000 de militari - ar urma să fie retrase de pe Flancul Estic al NATO.