• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-15 14:29:38
  • Sursa:
Rusia isi modernizeaza aeroporturile militare din zona arctica, din apropierea granitei cu Finlanda Imagine

Rusia a început renovarea unui aeroport militar dezafectat aflat în nordul Peninsulei Kola, în apropiere de granița cu Finlanda, în cadrul unei acțiuni mai ample de reabilitare a tuturor bazelor aeriene care deservesc întreaga Flotă Nordică a Rusiei din zona arctică, informează The Moscow Times.

Aeroportul, intitulat Severomorsk-2, aflat la 11 kilometri nord-est de Murmansk, fusese dezafectat în anul 1998 și urmează a fi renovat și redeschis, până în 2030, alături de alte aerodromuri similare, după cum a declarat comandantul Flotei Nordice a Rusiei, Alexander Moiseiev.

„Continuă dezvoltarea și construcția rețelei aeroportuare în regiunea arctică. Planul, care are ca obiectiv de finalizare anul 2030, include construirea a două noi piste în Nagurskoie și Temp, precum și refacerea a alte 7 piste în Severomorsk-1, Severomorsk-2, Severomorsk-3, Rogacevo, Talagi și Kipleovo”, a spus Moiseiev, citat de TASS și preluat de Moscow Times.

În ultima perioadă, pista de la Severomorsk-2 a fot folosită pentru decolarea și aterizarea dronelor operate de Flota Nordică a Rusiei.

În prezent, această flotă deține două baze aeriene majore în peninsula Kola: Severomorsk-1 și Severomorsk-3. Prima are o pistă lungă de 3.500 de metri și este baza avioanelor de supraveghere marină, de tip Il-38 și a elicopterelor cu misiuni antisubmarin Ka-27.

La începutul lunii iunie, o grupare de nave de desant ale marinei ruse, formată din șase nave mari de desant ale Flotei de Nord și Flotei din Marea Baltică, și șase nave de desant ale Flotei din Marea Neagră, au fost desfășurate în Marea Neagră.

În luna mai, Finlanda și-a depus, alături de Suedia, candidatura pentru aderarea la NATO, renunțând astfel la politica de neutralitate, în urma invaziei ruse din Ucraina.

ACTUALIZARE Patru persoane, inclusiv un copil de trei ani, au fost ucise şi alte opt rănite, după ce o dronă a rușilor s-a prăbușit sâmbătă într-un bloc de apartamente din orașul-port Odesa, din sudul Ucrainei, au declarat autoritățile, transmite Reuters.

Economie 2024-03-02 15:08:09

ONU solicită mai multă atenție asupra politicilor care asigură protecția femeilor. Doar o treime dintre țările cu planuri de criză climatică includ acces la servicii de sănătate sexuală, maternală și a nou-născuților, arată raportul Fondului ONU pentru Populație (UNFPA), transmite The Guardian.

Economie 2023-10-10 09:55:14

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”, relatează News.ro, care preia AFP.

Economie 2025-02-20 08:00:05

Un nou fragment din cartea jurnalistului Bob Woodward, „War” („Război”), scoate la lumină secvențe cruciale dinaintea izbucnirii războiului din Ucraina, când Occidentul făcea eforturi diplomatice pentru a-l opri pe Putin să invadeze țara vecină. Jurnalistul relatează o convorbire telefonică dintre directorul CIA, William Burns, care a fost ambasador SUA la Moscova timp de aproape trei ani, și Vladimir Putin, în care înaltul oficial american i-a enumerat liderului de la Kremlin consecințele și sancțiunile pe care le va avea de înfruntat în cazul unui război. Potrivit lui Bob Woodward, șeful CIA a plecat de la Moscova cu o convingere clară după discuția cu Putin, pe care i-a transmis-o imediat președintelui Joe Biden.

Economie 2024-10-17 15:30:16

Suedia nu va permite desfășurarea de arme nucleare pe teritoriul său după aderarea la Alianța Nord-Atlantică, alăturându-se, astfel, vecinilor săi nordici, Danemarca și Norvegia. Anunțul a fost făcut, vineri, de șeful diplomației de la Stockholm, Tobias Billstrom.

Economie 2022-11-11 19:02:45

În urma acordului semnat cu Axiom Space, companie care cooperează cu Agenția Spațială Americană (NASA), este sigur că, după decenii, al doilea astronaut maghiar își va putea începe misiunea spațială la sfârșitul lui 2024 sau începutul lui 2025, transmite ministrul maghiar de externe, Peter Szijjarto, citat de Magyar Hirlap.

Economie 2023-09-21 14:49:13

Incediul a izbucnit în această dimineață la un restaurant din localitatea Vânători din județul Galați. Focul s-a extins cu repeziciune și a cuprins și o casă din apropiere. 15 persoane au reușit să se autoevacueze la timp din calea flăcărilor. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, iar 23 de militari au fost chemați din tura liberă pentru a ajuta la stingerea incendiului.

Economie 2022-11-26 09:23:28

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a spus luni, la Prima News, despre intrarea României  în programul Viza Waiver, că este foarte optimist că acest lucru se va întâmpla anul viitor, precizând că și alte companii aeriene vor anunţa zboruri directe către SUA. El susține că această foarte posibilă ridicare a vizelor, anul viitor, va contribui la construirea mai multor punţi pentru schimburi profesionale, instituţionale, de turism şi de afaceri între România şi SUA.

Economie 2024-01-22 21:39:15