• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-04 10:32:49
  • Sursa:
Rusia isi deschide granitele pentru strainii care „impartasesc valorile traditionale rusesti" Imagine

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care Rusia își deschide porțile pentru străinii din Occident care resping valorile liberale și care împărtășesc „valorile spirituale și morale tradiționale rusești”, relatează The Moscow Times. Aceștia vor obține o viză temporară, printr-un proces simplificat, chiar dacă nu vorbesc limba rusă și nu cunosc istoria sau legile țării.

Scopul este „de a permite cetățenilor străini și apatrizilor care și-au exprimat dorința de a se muta și a locui în Rusia dintr-un stat străin (...) motivați de refuzul de a accepta politica acelui stat care impune o ideologie neoliberală distructivă ce contrazice valorile spirituale și morale tradiționale rusești”, se arată în decretul semnat luni de Vladimir Putin, arată și Interfax. 

Străinii care vor dori să se mute în Rusia și care se opun „agendei ideologice neoliberale distructive” din țara lor vor putea solicita „un sprijin umanitar”, iar apoi vor obține un singur permis de rezidență în Rusia, pe o perioadă de trei luni. Vizele vor fi emise începând cu luna septembrie. 

Guvernul și Ministerul de externe din Rusia au primit sarcina de a face o listă care să cuprindă toate țările pe care Moscova le consideră că „urmează o agendă neoliberală distructivă”, în termen de 30 de zile. 

Noua politică a fost lăudată de cei care răspândesc teorii ale conspirației și de reprezentanții extremei de dreapta de pe glob. 

 „Acest nou decret dă peste cap agenda sistemului, permițând celor care iubesc libertatea să treacă peste birocrația obișnuită, cum ar fi testele de limbă sau examenele de istorie. Dacă ești gata să respingi politicile nebunești ale țării tale de origine care promovează aceste agende neoliberale distructive, anti-umane, Rusia îți deschide brațele!”, potrivit unei postări pe contul de X al lui Alex Jones, prezentator de extremă dreapta cunoscut pentru promovarea teoriilor conspirației. 

Alex Jones, de exemplu, este un conspiraționist american condamnat să plătească aproape un miliard de dolari familiilor victimelor unui masacru din Sandy Hook, din Statele Unite, în urma căruia 20 de copii și șase adulți au murit după ce au fost împușcați într-o școală, potrivit Reuters. Jones, urmărit de 2.7 milioane de oameni pe X, a negat evenimentul.

În urma procesului de recalculare a pensiilor, mulți vârstnici au reclamat în spațiul public că s-au trezit în situația de a primi o decizie greșită. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Guvern, că erorile au fost cauzate de introducerea incorectă a datelor de pe hârtie în format electronic.

Economie 2024-09-04 10:29:15

Partidul Social Democrat a transmis că „în urma intervenției experților social-democrați” Ministerul Energiei va modifica proiectul de ordonanță de urgență privind decarbonificarea sistemului energetic din România astfel încât să nu fie închise minele de lignit sau huilă până când nu se pun în funcțiune unități de producție echivalente pe bază de gaz, energie nucleară sau din surse de energie regenerabilă.

Economie 2022-06-29 14:43:10

Ucrainenii susțin că au preluat controlul Insulei Șerpilor, după ce anterior rușii au anunțat că au ucis luptătorii ucraineni care au arborat pe Insula Șerpilor un drapel ucrainean. Joi, în ziua 134 de război, rușii au continuat atacurile cu rachete, în timp ce Occidentul avertizează că lupta pentru orașul Sloviansk din estul Ucrainei este următoarea confruntare importantă. În Donețk, guvernatorul ucrainean al regiunii a îndemnat civilii să se evacueze în zone sigure pentru a evita să fie prinși în mijlocul luptelor. Peste 8,79 milioane de persoane au trecut granița din Ucraina de la invazia din 24 februarie, a declarat agenția ONU pentru refugiați.

Economie 2022-07-07 21:37:30

Lituania este pregătită să își trimită soldații într-o misiune de instruire în Ucraina, în ciuda amenințărilor nucleare pe care le lansează Rusia, a anunțat premierul lituanian Ingrida Simonyte într-un interviu publicat miercuri de Financial Times, potrivit The Moscow Times.

Economie 2024-05-10 10:36:47

Una dintre cele mai îndrăgite promoții revine din 20 Februarie, cu un joc legendar, acum într-o nouă versiune: Book of Ra WIN WAYS, în exclusivitate pe admiral.ro. Vă așteptăm cu premii în cadrul a 3 curse incendiare pe zi.

Economie 2023-02-24 12:47:24

Banca Naţională a României (BNR) alocă 1,04 milioane de lei, fără TVA, pentru furnizare de presă, publicaţii româneşti şi străine, pentru anul 2024, potrivit unui anunţ de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), informează Agerpres.

Economie 2023-10-22 16:03:22

Poliţiştii de frontieră de la Vărșand și poliţişti specializați în combaterea criminalităţii organizate au făcut nouă percheziţii în judeţele Vâlcea, Sibiu şi Gorj la membrii unei reţele specializate în trafic de migranţi. Gruparea racola şi transporta ilegal spre state din Vestul Europei asiatici cu viză de muncă în România și primeau între 2.000 şi 5.000 de euro pentru fiecare migrant.

Economie 2025-03-18 11:05:56