• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-31 10:05:25
  • Sursa:
Rusia incepe a treia etapa de exercitii ale fortelor sale nucleare tactice Imagine

Rusia a început cea de-a treia etapă de exerciţii ale forţelor sale nucleare tactice, a anunţat miercuri Ministerul Apărării de la Moscova.

„În conformitate cu decizia preşedintelui Federaţiei Ruse, a început cea de-a treia etapă a exerciţiului forţelor nucleare nestrategice”, a declarat Ministerul Apărării rus într-un comunicat publicat pe aplicaţia de mesagerie Telegram, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Militari din districtele militare de Sud şi Central se vor pregăti cu privire la modul de desfăşurare de focoase false pentru sistemele operaţionale şi tactice de rachete Iskander-M şi pentru mutarea lor pe ascuns la locurile de lansare unde vor pregăti lansări simulate electronic, potrivit Ministerului Apărării rus.

„Etapa actuală a exerciţiului urmăreşte menţinerea nivelului de pregătire a personalului şi echipamentelor unităţilor pentru utilizarea în luptă a armelor nucleare nestrategice ale Rusiei”, a spus ministerul.

Rusia a organizat prima etapă a exerciţiilor în mai, iar aliatul său Belarus s-a alăturat etapei a doua în iunie.

Rusia susţine că Statele Unite şi aliaţii lor europeni împing lumea în pragul confruntării nucleare, oferind Ucrainei arme în valoare de miliarde de dolari, dintre care unele sunt folosite împotriva teritoriului rus.

De când a trimis mii de militari în Ucraina, la 24 februarie 2022, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat în repetate rânduri că Rusia ar putea folosi arme nucleare pentru a se apăra în situaţii extreme, aminteşte Reuters.

Spitalele din România nu luptă doar cu infecțiile nosocomiale, ci și cu bolile transmisibile pe care le aduc cei care-și vizitează rudele bolnave. Un gest banal la prima vedere poate fi fatal în cazul unui pacient a cărui imunitate e deja la pământ. Se ajunge aici pentru că mulți dintre aparținători refuză să poarte echipamentele de protecție obligatorii. Unii chiar devin agresivi și e nevoie de intervenția Poliției pentru ca oamenii să fie convinși că dacă intră în salon așa cum vin de pe stradă nu fac decât să-i pună în pericol de moarte pe cei dragi. Totul despre acest fenomen periculos, într-un nou episod „Pacient în România”.

Economie 2023-04-10 08:00:29

Cinci containere pentru cazare, cu dotările necesare, şi alte patru pentru grupuri sanitare vor fi puse la dispoziţia localnicilor din Crevedia afectaţi în urma exploziilor şi a incendiului de la o staţie GPL, în urma unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

Economie 2023-09-07 19:04:30

Indicii de care sunt legate ratelor creditelor de consum luate de români evoluează în direcții opuse. ROBOR la 3 luni este pe un trend descrescător, în timp ce IRCC urmează să crească din nou de la 1 aprilie.

Economie 2023-03-09 13:55:31

Incendiile și valurile de căldură care fac ravagii în Europa și în alte părți ale lumii arată că omenirea se confruntă cu „o sinucidere colectivă”, a avertizat secretarul general al ONU, în timp ce guvernele din întreaga lume se chinuie să protejeze oamenii de impactul căldurii extreme, scrie The Guardian.

Economie 2022-07-18 14:59:01

Euroscepticii şi adepţii teoriilor conspiraţiei s-au dezlănţuit în mai multe ţări europene, acuzând Comisia Europeană că a pus la cale un complot pentru a păcăli populaţia şi a o obliga să mănânce insecte, comentează joi AFP.

Economie 2023-02-23 10:29:01

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, sâmbătă, că Tribunalul Bucureşti a anulat autorizaţia de construire, emisă de predecesoarea sa, Gabriela Firea, pentru imobilul de 25 de metri care ar fi urmat să se construiască pe strada Mântuleasa, informează Agerpres.

Economie 2023-01-07 20:50:45

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă, joi, că, în perioada 21.06.2024-24.06.2024, în intervalul orar 10.00 -20.00, se vor institui restricţii de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din cauza temperaturilor extreme (33-37 grade Celsius). Astfel, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone va fi interzisă în 21 de județe. 

Economie 2024-06-20 17:23:29

Imaginile cu 4 tineri, care își împart pumni și picioare chiar în mijlocul drumului, le-au adus primele sancțiuni protagoniștilor. S-a întâmplat pe un drum județean din Timiș și totul ar fi pornit de la o șicanare în trafic. Pe baza filmării care a ajuns în mediul online, polițiștii au aplicat amenzi și au suspendat două permise pentru "conducere agresivă". 

Economie 2023-08-03 12:24:23