• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-17 18:16:50
  • Sursa:
Rusia declara miscarea LGBTQ+ „extremista” si vrea sa o interzica Imagine

Ministerul rus al Justiţiei a anunţat vineri că a cerut interdicţia pentru „extremism” a „mişcării sociale internaţionale LGBTQ+” şi a precizat că este programată o audiere în acest sens începând cu 30 noiembrie, la Curtea Supremă a Rusiei, informează AFP, preluată de Agerpres.

Comunicatul scurt al ministerului nu precizează dacă este vizată la modul general mişcarea LGBTQ+ sau dacă este vizată una sau mai multe organizaţii ale comunității.

„Ministerul Justiţiei a depus o cerere administrativă la Curtea Supremă (...) pentru a clasa drept extremistă mişcarea socială internaţională LGBT şi a interzice activităţile sale pe teritoriul Federaţiei Ruse”, a anunţat el.

Rusia, care se erijează în apărător al moralităţii în faţa Occidentului decadent, îşi înmulţeşte măsurile conservatoare ce vizează comunităţile LGBTQ+, afirmând că apără astfel copiii în faţa comportamentelor considerate deviante.

Pentru apărătorii drepturilor omului, Vladimir Putin şi regimul său duc o politică homofobă şi transfobă.

„Puterea rusă uită încă o dată că membrii comunităţii LGBTQ+ sunt oameni, cetăţeni ai acestei ţări la fel ca alţii. Şi acum ei nu vor doar să ne facă să dispărem din spaţiul public, ci vor să ne şi interzică în calitate de grup social”, a reacţionat Dilia Gafurova, directoarea fondului „Sfera”, o asociaţie pentru apărarea drepturilor LGBTQ+ în Rusia.

„Aceasta este o măsură tipică a regimurilor represive şi nedemocratice: persecutarea celor mai vulnerabili”, a continuat ea, promiţând să lupte pentru drepturile LGBT+ în Rusia.

Au apărut primele imagini cu momentul accidentului de duminică dimineața din București, în care două tramvaie s-au ciocnit. Impactul a fost foarte puternic, deși tramvaiele abia plecaseră de pe loc.

Economie 2023-12-24 15:15:38

Președintele chinez Xi Jinping a ordonat armatei națiunii să se pregătească de război, avertizând că securitatea națională a Chinei se confruntă cu „instabilitate și incertitudine crescute”.

Economie 2022-11-10 09:24:53

Negociatorii Israelului trimiși în Egipt pentru a încheia un armistițiu nu au revenit la Cairo pentru continuarea discuțiilor deoarece solicitările Hamas erau "halucinante", a declarat sâmbătă premierul Benjamin Netanyahu, citat de Reuters. Netanyahu a mai spus că Israelul nu va ceda în faţa "dictaturilor internaţionale" în ceea ce priveşte un acord cu palestinienii privind un stat palestinian, care, potrivit acestuia, poate fi obţinut doar prin negocieri directe, fără condiţii prealabile.

Economie 2024-02-18 09:40:47

Poliţiştii din Arad au constatat că au fost furaţi 200.000 de lei dintr-un bancomat din localitatea Şiria, după ce a fost sesizat un incendiu la bancomat, informează, vineri, IPJ Arad, transmite Agerpres.

Economie 2024-07-05 13:02:31

Rămăşiţe umane şi vestigii arheologice datând din preistorie au fost descoperite în timpul lucrărilor la şantierul Spitalului Regional de Oncologie (SRU) Iaşi. Arheologii au reușit să atribuie vestigiile culturii arheologice Horodiştea-Erbiceni, dată la circa 3.500 î.Hr., transmite Agerpres.

Economie 2024-11-18 20:09:25

Caz șocant în Mașloc, județul Timiș. O fetiță de doar 4 ani care era în plasament la un asistent maternal a murit în urma unei căzături. Copila s-a lovit la cap. Mai mult, în urma cercetărilor, au fost descoperite mai multe vânătăi pe corpul micuței și a fost deschis un dosar penal.

Economie 2023-12-08 16:35:00

Un al treilea american pe care Departamentul de Stat al SUA l-a raportat ca dispărut în misiune în Ucraina este un veteran al Marinei militare, Grady Kurpasi, a confirmat pentru CNN familia acestuia, care a pierdut legătura cu el în urmă cu o lună și jumătate.

Economie 2022-06-17 08:49:14

NATO trebuie să crească producţia de arme, în contextul în care războiul din Ucraina se prelungeşte, iar nevoia Kievului de echipamente militare sporeşte, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Economie 2023-01-02 13:51:07