• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-31 23:53:21
  • Sursa:
Rusia cere Ucrainei sa il extradeze pe propriul sef al serviciilor secrete. Reactia Kievului Imagine

Rusia a anunţat duminică că a cerut Ucrainei extrădarea şefului Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) şi a altor persoane care, în opinia sa, sunt implicate în „atacuri teroriste” pe teritoriul său, notează AFP, citată de Agerpres.

Kievul a respins imediat aceste cereri, considerate „fără valoare” şi „cinice”.

Ministerul rus de Externe a făcut cunoscut într-un comunicat că a cerut autorităţilor ucrainene „să aresteze şi să extrădeze imediat” pe şeful SBU, Vasil Maliuk, şi pe alte persoane, invocând două convenţii internaţionale împotriva terorismului.

Potrivit diplomaţiei ruse, Maliuk a recunoscut că „a organizat bombardarea podului din Crimeea în octombrie 2022 şi a dezvăluit detalii despre organizarea altor atacuri teroriste în Federaţia Rusă”.

„Partea rusă cere ca regimul de la Kiev să înceteze imediat orice sprijin pentru activităţile teroriste, să îi extrădeze pe cei responsabili şi să despăgubească victimele pentru prejudiciul cauzat”, adaugă comunicatul.

Nu este clar cum a transmis Rusia aceste solicitări, deoarece Kievul a întrerupt relaţiile diplomatice cu Moscova la scurt timp după invadarea Ucrainei în februarie 2022.

SBU le-a numit „fără valoare” şi „cinice”.

„Declaraţiile despre terorism sunt deosebit de cinice provenind de la ţară teroristă”, a subliniat acesta.

În cursul săptămânii, Maliuk, 41 de ani, care conduce SBU de peste un an, a luat în derâdere un ordin de arestare emis împotriva sa de un tribunal rus, în cadrul unei anchete asupra unei explozii mortale din 2022 pe podul Crimeei, care leagă Rusia de această peninsulă anexată.

Crimeea a fost anexată de Moscova în 2014, dar este recunoscută la nivel internaţional ca parte a Ucrainei.

Într-un interviu difuzat luni seară pe postul ucrainean ICTV, Maliuk a oferit detalii despre atacurile foarte mediatizate comise în Rusia.

Aceste schimburi de răspunsuri au loc în contextul în care Moscova continuă să afirme că Kievul este implicat în atacul asupra unei săli de concerte pe 22 martie în suburbiile Moscovei, fără a furniza dovezi şi în timp ce gruparea Stat Islamic l-a revendicat.

Consiliul Superior al Magistraturii îi ia apărarea șefului DNA, Marius Voineag, în fața declarațiilor făcute de liderii USR Cătălin Drulă și Cristian Ghinea, ale căror afirmații la adresa procurorului-șef al Direcției Anticorupție „sunt cert de natură să influențeze negativ și nejustificat opinia publică în legătură cu modalitatea în care procurorul își exercită profesia”.

Economie 2024-03-14 15:48:42

Un spital belgian a construit un pavilion pentru a le permite animalelor de companie să își viziteze stăpânii care primesc îngrijiri paliative sau care suferă de afecţiuni care necesită îngrijire pe termen lung, în încercarea de a ridica moralul bolnavilor, scrie Reuters.

Economie 2023-07-09 13:07:03

În ultima săptămână, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în mai multe orașe din Germania ca să protesteze împotriva extremismului de dreapta. Protestele s-au declanșat după ce s-a aflat că membri ai partidului Alternativa pentru Germania (AfD) au participat la o întâlnire secretă cu neonaziști și alți extremiști pentru a discuta deportarea în masă a imigranților, a persoanelor care au cerut azil politic și chiar a cetățenilor germani cu origini străine despre care ei consideră că nu au reușit să se integreze în societatea germană, relatează The Guardian.

Economie 2024-01-20 08:00:33

Toate clădirile noi din Uniunea Europeană ar putea fi prevăzute cu panouri solare pe acoperişuri, conform planurilor Comisiei Europene destinate accelerării dezvoltării energiilor regenerabile şi înlocuirii gazelor şi petrolului rusesc, informează Financial Times.

Economie 2022-05-17 09:41:42

James O'Brien, asistentul secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că guvernul Statelor Unite este îngrijorat de interferențele străine în alegerile din România și a adăugat că Washington susține ancheta autorităților de la București. El a catalogat ca „prostii” afirmațiile lui Călin Georgescu potrivit cărora baza Mihail Kogălniceanu ar putea fi utilizată pentru lansarea unui atac militar asupra Rusiei.

Economie 2025-01-14 23:39:19

Canada va livra Ucrainei încă patru tancuri Leopard 2 pentru a ajuta la lupta împotriva invaziei ruse, ridicând la opt contribuţia sa totală în acest domeniu, a anunţat premierul Justin Trudeau, la un an de la începutul războiului declanșat de Kremlin.

Economie 2023-02-25 08:18:01

Cotaţiile de referinţă la gazele naturale pe piaţa din Europa au scăzut luni dimineaţă la cel mai redus nivel din ultimele aproape patru săptămâni, pe fondul creşterii încrederii în generarea stabilă de energie pentru restul iernii, transmite Bloomberg.

Economie 2023-02-13 11:46:44

Incident la Vama Sculeni, unde doi parlamentari au fost surprinși venind din Republica Moldova într-o mașină furată. Este vorba despre fostul ministru al muncii, Marius Budăi, și deputatul PSD Dan Constantin Șlincu. Mașina era înmatriculată pe numele celui din urmă și era semnalată ca furată de autoritățile belgiene din 2016.

Economie 2023-12-17 21:09:58