• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-15 15:59:18
  • Sursa:
Rusia anunta eliberarea a doua sate din regiunea Kursk Imagine

Rusia a anunţat sâmbătă că a eliberat alte două sate din regiunea Kursk, o parte a căreia a fost ocupată din vara trecută de forţele ucrainene şi unde trupele Moscovei au realizat importante progrese în ultimele zile, informează AFP şi Reuters.Potrivit Ministerului rus al Apărării soldaţii ruşi şi-au reimpus controlul asupra satelor Zaoleşenka şi Rubanşcina, la nord şi la vest de oraşul Sudja, a cărui eliberare a fost anunţată de Moscova joi, scrie Agerpres.Forţele ucrainene continuă să piardă teren în regiunea rusă Kursk, sub presiunea tot mai puternică a trupelor ruse şi se apropie de punctul în care s-ar putea vedea nevoită să se retragă complet din această regiune, în pofida speranţelor preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de-a o utiliza ca monedă de schimb la eventualele negocieri cu Moscova.Rusia a revendicat joi eliberarea oraşului Sudja, principala cucerire a Kievului în regiunea rusă Kursk, ceea ce constituie o lovitură grea dată ofensivei trupelor ucrainene.Preşedintele american Donald Trump a susţinut vineri, într-un mesaj pe reţeaua de socializare Truth Social, că există „o şansă foarte bună” ca războiul din Rusia şi Ucraina să se încheie, în urma discuţiilor avute (joi la Moscova de emisarul său Steve Witkoff) cu preşedintele rus Vladimir Putin, căruia i-a cerut să cruţe vieţile a mii de soldaţi ucraineni încercuiţi de armata rusă.Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a admis că situaţia trupelor sale din Kursk „este foarte dificilă”, dar armata ucraineană a contrazis afirmaţie lui Trump că ar exista trupe încercuite, recunoscând totuşi că trupele sale din Kursk s-au repliat pe poziţii „mai avantajoase”.Putin le-a ordonat săptămâna aceasta comandanţilor armatei ruse să finalizeze misiunea de a elibera cât mai curând posibil teritoriul care se mai află sub controlul trupelor ucrainene în provincia rusă Kursk, afirmând că soldaţii ucraineni care încă mai luptă acolo trebuie „să se predea sau să moară”.

„Pare că statul nu are conducere, ceea ce nu e deloc bine. Această criză se va încheia abia odată cu încheierea procesului electoral reportat din 2024”, consideră Crin Antonescu. Candidatul coaliției la alegerile prezidențiale a adăugat că ar fi fost mai bine „pentru cauza democrației” ca șeful statului Klaus Iohannis să își încheie mandatul, fiinde dorit ca locul său să fie luat de președintele Senatului Ilie Bolojan, după constituirea noului Parlament și învestirea Guvernului. 

Economie 2025-01-21 21:41:30

Jake Sullivan, consilierul pentru Securitate Naţională al preşedintelui Joe Biden, a efectuat vineri o vizită neanunţată la Kiev unde s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski. Oficialul american spune că Ucraina se află într-un „moment critic” și are „nevoie acută” de apărare antiaeriană.

Economie 2022-11-04 21:56:34

Un deţinut a evadat, vineri după-amiază, dintr-o secţie exterioară a Penitenciarului Ploieşti, anunţă oficialii unităţii de detenţie. Acesta este condamnat la 12 ani de închisoare pentru tâlhărie şi a fugit escaladând un gard, transmite News.ro.

Economie 2023-05-19 19:47:30

Cancelarul Olaf Scholz a declarat miercuri că este în interesul Germaniei și al Europei ca restul țărilor din Balcani să adere la Uniunea Europeană. În același timp, Scholz a spus că România și Bulgaria ar trebui să intre în Spațiul Schengen „în curând”.

Economie 2022-12-14 11:34:24

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a plecat spre Rusia pentru o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin, a relatat luni postul de televiziune sud-coreean YTN, citând surse guvernamentale anonime. Kremlinul a confirmat această informație.

Economie 2023-09-11 14:43:28

Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a anunţat că Berlinul l-a convocat joi pe ambasadorul Rusiei după expulzarea a doi jurnalişti de la postul public german ARD, relatează AFP.

Economie 2024-11-28 14:15:10

Șapte oameni au murit în urma alunecării de teren din insula Ischia. Printre victime sunt și trei copii - un băiat de 11 ani, o fată de 6 ani și un bebeluș care se născuse acum 22 de zile.

Economie 2022-11-28 11:01:17

Suntem de trei ori peste media europeană la consumul de anestezic pentru cai sau vaci. Asta, deoarece ketamina este ieftină și „se deturnează cu ușurință din circuitul legal”, a spus luni Cătălin Țone, expert antidrog, la „Interviurile Digi24.ro. Acesta a vorbit și despre faptul că România a început verficarea apelor reziduale, cu multă întârziere față de alte țări, și a prezentat câteva din rezultatele acestor analize.

Economie 2024-05-14 10:25:05