Reclamanta, prezentată cu iniţialele A.K. şi în vârstă de circa 30 de ani, preda de trei ani muzica într-o şcoală publică din Sankt-Petersburg atunci când a fost convocată în 2014 şi informată de existenţa unui „dosar" asupra vieţii sale private, întocmit de organizaţia non-guvernamentală Părinţii Rusiei.
Profesoarei i s-a cerut să demisioneze pe motiv că „face propagandă în favoarea unei orientări sexuale netradiţionale”, ceea ce ea a refuzat.
Aceasta s-a apărat în faţa autorităţilor şcolare, subliniind că nimeni nu s-a plâns de comportamentul ei înainte, însă a fost demisă în decembrie 2014 pentru „acte imorale incompatibile cu continuarea activităţilor de predare”.
Femeia a sesizat justiţia din ţara sa, fără a obţine câştig de cauză şi, ca ultim recurs, a depus o plângere în august 2016 la CEDO.
Curtea Europeană a decis că disponibilizarea ei a fost în mod clar disproporţionată şi a apreciat că ea a fost victima unei discriminări bazate pe orientarea sa sexuală.
CEDO a precizat că a existat o încălcare a articolelor 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale) şi 14 (interdicţia discriminării) ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Curtea Europeană a condamnat Rusia să-i plătească femeii 6.500 de euro drept prejudicii materiale, 10.000 de euro drept prejudicii morale şi 6.000 de euro cheltuieli în justiţie.
Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei, însă CEDO poate în continuare să analizeze responsabilitatea Moscovei în posibile atingeri aduse drepturilor omului comise înainte de 16 septembrie 2022.
