• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-27 14:33:33
  • Sursa:
Rusia a atacat masiv Ucraina pentru a doua zi la rand. Aproape 100 de drone si rachete au fost lansate in cursul noptii Imagine

Bombardiere şi drone ruseşti au lansat luni noapte un nou atac asupra Ucrainei, autoritățile de la Kiev declanșând din nou alertă aeriană într-o mare parte a ţării. Acest nou atac, care vine la doar o zi după unul dintre cele mai extinse atacuri ale Rusiei împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei, a constat în aproape 100 de drone și rachete, dintre care unele au reușit să treacă de apărarea antiaeriană a Ucrainei.

ACTUALIZARE 10.xx Rusia a lansat aproape 100 de rachete și drone asupra Ucrainei în noaptea de luni spre marți, potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene (FAU).

„În noaptea de 27 august 2024, trupele radiotehnice ale Forțelor Aeriene au detectat și escortat 91 de vehicule inamice de atac aerian”, a anunțat marți dimineață comandantul FAU, Mikola Oleșciuk.

Apărararea antiaeriană ucraineană a reușit să doboare cinci rachete X-101, precum și 60 de drone Shahed 136. 

În atac, rușii au mai folosit trei rachete Kinjal, lansate de pe avioane MiG-31, și două rachete Iskander, potrivit sursei citate.

ACTUALIZARE 09.10 Rusia a lansat mai multe valuri de atacuri cu rachete şi drone care au vizat zeci de regiuni ucrainene şi au ucis cel puţin patru persoane, a declarat armata Ucrainei marţi dimineaţă.

Două persoane au fost ucise după ce un hotel a fost „distrus” în oraşul Krivoi Rog din centrul Ucrainei, au declarat oficialii regionali. De asemenea, două persoane au murit în atacuri cu drone asupra oraşului Zaporojie, la est de Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski.

Doi civili ar putea fi încă sub dărâmăturile hotelului din Krivoi Rog şi cinci au fost răniţi în atac, a declarat Serhii Lisak, guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk în care se află Krivoi Rog. Şase magazine, patru clădiri înalte şi opt maşini au fost, de asemenea, avariate, potrivit Reuters, preluată de News.ro.

În Zaporojie, două persoane au fost ucise şi patru rănite în cursul nopţii, a declarat Ivan Fedorov, guvernatorul regiunii.

„Acestea sunt consecinţele atacului de peste noapte cu drone Shahed asupra Zaporojie”, a spus Fedorov, referindu-se la dronele kamikaze de fabricaţie iraniană pe care Kievul spune că Rusia le foloseşte în atacurile sale.

Krivoi Rog, Kiev şi regiunile centrale şi estice ale Ucrainei au fost sub alertă de raiduri aeriene în cea mai mare parte a nopţii, începând de luni, din jurul orei locale 23.00.

Sistemele de apărare aeriană ale regiunii Kiev au fost activate de mai multe ori în cursul nopţii pentru a respinge rachetele şi dronele care vizau capitala ucraineană, a declarat administraţia militară a regiunii.

Martorii Reuters au relatat despre cel puţin trei runde de explozii în cursul nopţii la Kiev.

Dimensiunea atacurilor de marţi şi impactul lor deplin nu sunt deocamdată deplin cunoscute, dar forţele aeriene ucrainene au declarat că au înregistrat lansarea mai multor grupuri de drone şi decolarea de pe aerodromurile ruseşti a bombardierelor strategice Tu-85 şi a avioanelor interceptoare supersonice MiG-31.

„Forţele aeriene ucrainene confirmă decolarea mai multor (bombardiere) Tu-95ms de la baza aeriană Engels (sud-vestul Rusiei). Rachetele ar putea intra în spaţiul aerian ucrainean în aproximativ două ore”, au anunţat forţele aeriene ucrainene în jurul orei 04.00 (01.00 GMT), pe reţeaua de socializare Telegram, înainte de a raporta că şi drone de atac se îndreaptă spre ţară.

Pe de altă parte, două persoane au murit în cursul nopţii de luni spre marţi în districtul Krîvîi Rih (Krivoi Rog, centrul Ucrainei), a anunţat pe Telegram responsabilul local Evgeni Sitnicenko, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Rusia a lansat unul dintre cele mai mari atacuri aeriene asupra Ucrainei din războiul de până acum, a declarat şeful forţelor aeriene ucrainene. Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi zeci au fost rănite luni, când au fost lansate rachete şi drone în mai mult de jumătate din regiunile Ucrainei.

Infrastructura energetică a fost afectată, provocând pene de curent generalizate, în timp ce întreaga ţară a fost plasată sub alertă de raid aerian şi i s-a spus să se adăpostească.

Rusia a confirmat că a lansat atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei - una dintre tacticile sale pe termen lung - şi a declarat că toate ţintele sale au fost lovite.

Potrivit lui Mykola Oleshchuk, comandantul forţelor aeriene ucrainene, Rusia a lansat 127 de rachete şi 109 drone de atac peste noapte şi luni dimineaţă. Dintre acestea, Ucraina a doborât 102 rachete şi 99 de drone, a declarat el pe Telegram.

Oleshchuk a numit atacul combinat „cel mai masiv atac aerian”.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o lungă conversaţie cu comandantul-şef Sîrski, despre respingerea acestui atac cu rachete.

„Răspunsul nostru la Rusia - îl pregătim, utilizarea avioanelor F-16 şi operaţiunea în curs de desfăşurare în regiunea Kursk. Ne continuăm acţiunile în zonele desemnate, după cum este necesar pentru Ucraina. În ultima zi, am obţinut mai mult control şi am adăugat încă o dată la «fondul nostru de schimb»”, a spus Zelenski pe Facebook.

Comandantul suprem a raportat, de asemenea, cu privire la situaţia de pe frontul din Doneţk, atât separat, cât şi în cadrul reuniunii Statului Major, concentrându-se pe direcţia Pokrovsk, care rămâne cea mai dificilă, cu cele mai grele atacuri ruseşti, precum şi pe direcţiile Vremivka, Toretsk şi Kurakhove.

Preşedintele american Joe Biden a condamnat luni atacurile „scandaloase” ale Rusiei împotriva infrastructurii energetice din Ucraina care au făcut cel puţin patru morţi şi a reafirmat sprijinul pentru Kiev, notează AFP.

„Condamn în cei mai puternici termeni posibil războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi acţiunile sale vizând să scufunde Ucraina în întuneric”, a spus democratul într-un comunicat.

El a reamintit sprijinul „neclintitπ al Statelor Unite pentru Ucraina, precum şi ajutorul militar american acordat Kievului.

„Statele Unite trimit, de asemenea, echipamente în Ucraina pentru a repara sistemele sale energetice şi pentru a întări rezistenţa reţelei electrice ucrainene”, a adăugat Joe Biden.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a condamnat luni mai devreme, în aceiaşi termeni, loviturile "masive" cu rachete şi drone ruseşti împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei, care au făcut cel puţin patru morţi şi au impus autorităţilor întreruperi de curent.

Numărul de proiecte şi activităţi economice cu impact asupra mediului a crescut spectaculos în primele patru luni ale acestui an, perioadă în care agenţiile judeţene pentru protecţia mediului au emis, în medie, cu 20% mai multe acte de reglementare, comparativ cu acelaşi interval din 2022, a anunţat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Laurenţiu Alexandru Păştinaru, citată de Agerpres.

Economie 2023-05-24 11:23:52

La câteva ore după ce șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a început o revoltă de scurtă durată în Rusia, în iunie, serviciul de securitate internă al ţării, FSB, a reţinut mai mulţi ofiţeri militari de rang înalt, între care generalul Serghei Surovikin, şeful forţelor aerospaţiale, relatează The Wall Street Journal (WSJ). Generalul Surovikin este reţinut şi interogat la Moscova, în timp ce alţi comandanţi sunt deţinuţi, suspendaţi sau demişi, arată sursa citată.

Economie 2023-07-14 11:23:53

Un seism la fel de puternic precum cel din 1977 ar putea să transforme Capitala în mormane de moloz. Cele mai recente date centralizate arată că peste 2.500 de clădiri sunt în pericol să se prăbușească. Inginerul Matei Sumbasacu a declarat la Digi24 a explicat cum se face expertiza clădirilor pentru a se vedea dacă rezistă la cutremure. El a subliniat că nu se știe cu adevărat dimensiunea vulnerabilității la seisme, deoarece mai sunt clădiri pe care nimeni nu le-a expertizat.

Economie 2024-03-04 09:52:08

Mama opozantului rus Aleksei Navalnîi spune că a fost lăsată să vadă trupul neînsuflețit al fiului său, la morga spitalului din Salekhard, însă autoritățile ruse au amenințat-o și i-au cerut să fie de acord cu înmormântarea în secret a lui Navlanîi. „Vor să mă ducă la marginea unui cimitir, la un mormânt proaspăt și să îmi spună: uite, aici e îngropat Aleksei”, spune mama opozantului rus, mort într-o închisoare din Siberia.

Economie 2024-02-22 18:41:39

Comisia mixtă româno-ungară pentru minorităţi, care are ca scop identificarea şi rezolvarea problemelor minorităţii române din Ungaria, respectiv ale comunității maghiare din România, și-a reluat luni activitatea, după o pauză de 10 ani, cu o întâlnire a copreședinților, care a avut loc la București.

Economie 2022-10-10 23:29:27

Băncile daneze distribuie pături pentru a ajuta personalul să facă față temperaturilor mai scăzute la birou, ca o consecință a măsurilor introduse pentru  reducerea consumului de energie, scrie Bloomberg. 

Economie 2022-09-26 10:46:55

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, aflat împreună cu secretarul general al ONU la Liov, unde s-au întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski, a afirmat joi că țara sa susține Ucraina şi s-a arătat îngrijorat de pericolul unui „nou Cernobîl”, referindu-se la situaţia tensionată de la centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată de Rusia, relatează agențiile AFP și dpa, preluate de Agerpres.

Economie 2022-08-18 21:21:13

Rusia a lansat un nou val de drone Shahed asupra Ucrainei noaptea trecută, anunță autoritățile de la Kiev, precizând că au doborât 34 din cele 35 de aparate fără pilot.

Economie 2023-12-21 08:23:29