• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-20 11:33:20
  • Sursa:
Rusia a anticipat ofensiva din Kursk cu luni in avans, arata rapoarte confiscate de militarii ucraineni. Ce dezvaluie documentele Imagine

Comandamentul militar al Rusiei a anticipat incursiunea Ucrainei în regiunea Kursk și a făcut planuri pentru a o preveni timp de mai multe luni, potrivit mai multor documente pe care armata ucraineană a declarat că le-a confiscat în urma ofensivei, scrie The Guardian. Documentele arată și ce se întâmpla cu adevărat în armata Rusiei: soldați neinstruiți, deseori recruți, cu moralul la pământ. Moralul era întreținut prin metode specifice epocii sovietice.  

Dezvăluirea face ca dezorganizarea din rândul forțelor ruse după atacul Ucrainei de la începutul lunii august să fie cu atât mai stânjenitoare. Documentele, împărtășite cotidianului The Guardian, dezvăluie, de asemenea, preocupările Rusiei cu privire la moralul trupelor sale din zona Kursk, după ce un soldat s-ar fi sinucis „în urma unei depresii cauzate de serviciului său în armata rusă”.

Conform documetelor, comandanții unităților primesc instrucțiuni să se asigure că soldații “consumă” zilnic mass-media de stat rusească pentru a-și menține „o stare psihologică pozitivă”.

The Guardian nu a putut verifica în mod independent autenticitatea documentelor, deși acestea poartă amprenta unor comunicări autentice ale armatei ruse. La sfârșitul lunii august, The Guardian s-a întâlnit cu echipa ucraineană de operațiuni speciale care le-a confiscate. Echipa a declarat că a luat mai multe document aparținând Ministerului rus de Interne, ale FSB și ale armatei din mai multe clădiri din regiunea Kursk.

Unele dintre documente sunt ordine tipărite distribuite diverselor unități, în timp ce altele sunt jurnale scrise de mână în care sunt consemnate evenimente și preocupări la anumite evenimente.

Primele consemnări sunt datate la sfârșitul anului 2023, în timp ce cele mai recente documente datează cu până la șase săptămâni înainte ca Ucraina să își lanseze incursiunea în regiunea Kursk, la 6 august.

Documentele provin în cea mai mare parte de la unități ale Regimentului de pușcași motorizați 488 Gărzi din Rusia, în special de la compania a doua a Batalionului 17.

Incursiunea Ucrainei în Kursk i-a luat prin surprindere pe partenerii occidentali ai Kievului și pe mulți din elita ucraineană, deoarece planificarea fusese limitată la un număr foarte mic de persoane.

Însă documentele militare rusești cu privire la o posibilă incursiune în zonă conțin avertismente care se întind pe o perioadă de luni de zile. Este menționată chiar și o posibilă încercare de a ocupa Sudzha, un oraș cu 5.000 de locuitori care se află acum sub ocupație ucraineană.

Informații datând din 4 ianuarie vorbesc despre „probabilitatea unei incursiuni peste frontiera de stat” a grupurilor armate ucrainene și ordona intensificarea antrenamentelor pentru a se pregăti respingerea oricărui atac. La 19 februarie, comandanții unităților au fost avertizați cu privire la planurile ucrainene privind „o împingere rapidă din regiunea Sumî în teritoriul rus, până la o adâncime de 80 km, pentru a stabili un «coridor» de patru zile înainte de sosirea principalelor unități ale armatei ucrainene pe vehicule blindate”.

La jumătatea lunii martie, unităților de la frontieră li s-a ordonat să consolideze liniile defensive și „să organizeze exerciții suplimentare pentru organizarea corespunzătoare a apărării”, în vederea unui atac ucrainean transfrontalier.

La jumătatea lunii iunie, a existat chiar un avertisment mai care oferea detalii ale potențialelor planuri ucrainene „în direcția Iunakivka-Sudzha, cu scopul de a prelua Sudzha sub control”, ceea ce s-a întâmplat într-adevăr în august. A existat, de asemenea, o predicție conform căreia Ucraina va încerca să distrugă un pod peste râul Seim pentru a întrerupe liniile de aprovizionare rusești din regiune, ceea ce, la fel, s-a și întâmplat ulterior.

Documentul din iunie se plângea de faptul că unitățile ruse staționate pe front „funcționează la o capacitate de 60-70%, din cauza lipsei de personal, și sunt alcătuite în principal din rezerve cu o pregătire slabă”.

Când a venit atacul ucrainean, pe 6 august, mulți soldați ruși și-au abandonat pozițiile, iar în decurs de o săptămână Ucraina a preluat controlul total asupra orașului Sudzha. „Au fugit, fără măcar să-și evacueze sau să-și distrugă documentele”, a declarat un membru al echipei de operațiuni speciale care a confiscat dosarele.

În timpul retragerii haotice a Moscovei, forțele ucrainene au capturat sute de soldați ruși, dintre care mulți erau recruți, care, în general, nu sunt aruncați în luptă.

Se consemnează chiar apelul emoționant din partea părinților unui soldat recrutat recent. Cu lacrimi în ochi, ei spun că sunt părinții recrutului Vadim Kopilov, în vârstă de 22 de ani, luat prizonier lângă Sudzha și cer autorităților ruse să îl introducă într-un schimb de prizonieri.

Documentele oferă o perspectivă asupra tacticilor rusești din ultimul an, într-un caz vorbindu-se despre necesitatea de a crea tranșee și poziții false pentru a deruta dronele de recunoaștere ucrainene. „Ar trebui create modele de tancuri, vehicule blindate și lansatoare de artilerie, precum și manechine de soldați, iar acestea ar trebui mutate periodic”, se arată într-un ordin.

Ordinul adaugă că ar trebui trimiși câțiva soldați la pozițiile-momeală pentru a aprinde focuri noaptea și a se plimba cu torțe și că Rusia ar trebui să creeze discuții radio despre acele poziții-momeală, cu scopul de a fi interceptate. Nu este clar dacă astfel de poziții au fost create vreodată; membri ai unei unități ucrainene care a pilotat drone de recunoaștere în zonă în ultimele săptămâni au declarat pentru The Guardian că nu au văzut nicio dovadă a unor astfel de poziții.

În martie, documente rusești notează că au existat tot mai multe incidente cu grupuri de sabotaj ucrainene care se deghizau pentru a lucra în spatele liniilor rusești purtând uniforme rusești.

„Pentru a preveni infiltrarea inamicului în formațiunile noastre de luptă ... comandanții trebuie să pună în aplicare utilizarea variantei de marcaj de identificare”, se arată într-un ordin din acea lună.

Camuflate în spatele unui limbaj oficial sec și întortocheat sunt semne ale unor probleme grave legate de moralul unităților militare de pe front, mai scrie The Guardian. „Analiza situației actuale privind sinuciderile arată că problema decesului militarilor ca urmare a incidentelor sinucigașe rămâne tensionată”, se arată într-o analiză. Acesta relatează un incident care ar fi avut loc pe 20 ianuarie anul acesta, când un recrut a intrat în zona bucătăriei și s-a împușcat în abdomen.

„Cauza sinuciderii și a decesului a fost o cădere nervoasă, cauzată de starea sa prelungită de depresie din cauza serviciului său în armata rusă”, se arată în raportul al incidentului.

Pentru a preveni alte incidente de acest gen, comandanții de unități sunt instruiți să identifice soldații care „nu sunt pregătiți din punct de vedere mental să își îndeplinească îndatoririle sau care sunt predispuși la comportamente deviante. Ei trebuie să organizeze redistribuirea și transferul lor către unități medicale militare”.

Instrucțiuni suplimentare privind menținerea moralului se regăsesc într-un document dactilografiat, nedatat, care explică faptul că soldații ar trebui să primească instruire politică timp de 5-10 minute pe zi, precum și o oră, o dată pe săptămână, „cu scopul de a menține și de a ridica starea politică, morală și psihologică a personalului”.

Aproape 10.000 de persoane care doresc să devină funcționari în instituțiile europene vor trebui să refacă testul de admitere în Uniunea Europeană după o eroare tehnică care a anulat rezultatele examenului susținut anterior, scrie Politico. „N-ar fi în stare să organizeze nici măcar o beție într-o berărie”, a scris un candidat frustrat.

Economie 2025-04-15 09:29:58

Secretarul de stat Andrei Baciu a avut, marţi, o întâlnire cu Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, discuţiile concentrându-se pe lupta împotriva cancerului.

Economie 2022-06-01 11:23:07

Criza costului vieţii anticipează o "vânătoare" de promoţii pentru cumpărăturile de sărbători, deşi consumatorii sunt tot mai sceptici cu privire la valoarea reală a reducerilor, potrivit celui mai recent studiu EY referitor la cumpărăturile de sărbători, EY Holiday Shopping Survey, dat luni publicităţii, informează Agerpres.

Economie 2024-11-11 10:50:34

Bitcoin a fost catapultat pentru prima dată peste 100.000 de dolari, joi, reprezentând o piatră de hotar salutată chiar și de sceptici. Investitorii pariază pe o administrație prietenoasă din SUA pentru a consolida locul criptomonedelor pe piețele financiare, notează Reuters.

Economie 2024-12-05 08:31:32

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu s-a întâlnit luni, la Bruxelles, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe din UE, cu omologul său austriac, Alexander Schallenberg, la invitația celui din urmă. MAE transmite că România a exprimat deschidere pentru preocupările Austriei privind creșterea migrației ilegale dar ministrul Aurescu a spus că „aderarea la Schengen nu poate fi însă conectată artificial cu alte dosare de care România nu este responsabilă”.

Economie 2022-12-14 10:41:48

Curtea Penală Internaţională (CPI) îi ia în vizor pe ruşii care au comis crime de război în Ucraina, a relatat luni publicaţia americană New York Times, citând două prime dosare vizând deportarea de copii ucraineni în Rusia şi lovituri deliberate asupra infrastructurilor civile, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Economie 2023-03-13 19:52:48

Situația este gravă la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, a avertizat șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică într-o ședință de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. Acesta a cerut de urgență ca o misiune de experți să aibă acces acolo, după ce complexul centralei a fost din nou bombardat ieri. Kievul și Moscova continuă să se acuze reciproc de bombardamentele care pun pe toată lumea în pericol. Se înțeleg numai asupra numărului de bombe care au căzut - zece - peste birouri și stația de pompieri. Instalația și zona înconjurătoare au fost bombardate și săptămâna trecută. Ucraina spune că Rusia a transformat locul într-o bază militară, lansând atacuri de acolo știind că forțele ucrainene nu pot să riposteze. Moscova neagă.

Economie 2022-08-12 20:18:10

Președintele Klaus Iohannis va face, sâmbătă, o vizită oficial la Chișinău, unde va fi primit de Maia Sandu, transmite Administrația Prezidențială. Cei doi șefi de stat vor susține și declarații de presă comune. La începutul acestei săptămâni, Maia Sandu a anunțat pe Facebook că a fost testată pozitiv la COVID-19.

Economie 2024-08-30 08:45:18