• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-08 07:22:08
  • Sursa:
„Rusia a ajuns pradatorul alfa pe front”. Un american care lupta in Ucraina dezvaluie ca sunt zile cand soldatii n-au niciun cartus Imagine

Rusia a ajuns acum „prădătorul alfa de pe câmpul de luptă” din cauză că Ucraina nu are muniție, spune un veteran american care luptă alături de armata Kievului. El a dezvăluit că, de exemplu, la Avdiivka, soldații începeau ziua fără să aibă măcar un cartuș, scrie Insider.

Veteranul american, numit „Jackie”, se află în Ucraina din 2022. Luptă în Brigada a treia de asalt și spune că lipsa muniției s-a agravat de la blocarea ajutorului SUA și a oferit Rusiei un avantaj profund. Jackie a subliniat că, atât timp cât Ucraina nu are suficientă artilerie, Rusia are „drum liber”. El a spus că rușii „sunt acum acel prădător alfa de pe câmpul de luptă, capabil să tragă constant asupra infanteriei ucrainene”.

De la începutul războiului, Ucraina a fost în dezavantaj în ceea ce privește armamentul, muniția și trupele. În acest context, veteranul american a afirmat că  trupele ucrainene care luptă contra rușilor  sunt obișnuite să răspundă atacurilor cu mai puțină artilerie decât dușmanii lor. Ba chiar, datorită tacticilor și a antrenamentelor, a unei mai bune strategii, Ucraina a reușit deseori să obțină victorii pe front. Lipsurile au schimbat însă această dinamică, a subliniat veteranul. E tot mai greu ca Ucraina să mai obțină victorii, a adăugat el.

Americanul a explicat că în multe situații, infanteria Ucrainei a dominat-o pe cea a rușilor: „Atunci când infanteria noastră luptă contra celei a rușilor, îi zdrobim. O facem tot timpul, nu e ceva deosebit. Odată ce lupta este infanterie contra infanterie, câștigăm”.

Ucraina nu se mai poate baza însă doar pe tactică în condițiile în care îi lipsesc obuzele și rachetele. Când Ucraina are suficientă muniție, „putem ține artileria rusă la distanță, ne folosim inteligența, infanteria noastră face o treabă grozavă. Dar odată ce artileria noastră ajunge aproape de zero, balanța se înclină semnificativ pe partea rusă”.

Când luptau pe frontul din Avdiivka, unele trupe începeau ziua știind că nu aveau niciun cartuș cu care să poată trage, a spus Jackie. În săptămâna în care ucrainenii s-au retras, artileria se terminase de tot. Rusia a obținut atunci prima sa victorie importantă, iar asta din cauză că armata Kievului nu a mai avut muniție. Brigada lui Jackie este încă staționată în zonă, iar problemele cu muniția persistă.

Jackie a îndemnat SUA să susțină în continuare Ucraina. El a spus că ucrainenii folosesc foarte bine resursele pe care le au și că reușesc să doboare avioane și nave ruse chiar dacă au o forță aeriană mai mică și nu au nave de război. "De aceea cad toate aceste avioane. De aceea toate aceste tancuri sunt distruse. Toate aceste muniții se duc direct în armata rusă și funcționează foarte bine. Câte nave au fost scufundate în acest moment?".

El a spus că ucrainenii împărtășesc valorile americane și luptă pentru libertate, iar sprijinirea Ucrainei înseamnă sprijinirea unei democrații. „Nu vom pierde”, a dat el asigurări. "Asta nu se va întâmpla. Nu este posibil. Vom muri înainte de a pierde."

Între timp, Cehia a reușit să strângă banii pentru cele 800.000 de obuze pe care le va livra Ucrainei. Preşedintele ceh, un fost general care a activat în cadrul NATO şi care în prezent este unul dintre politicienii europeni cei mai activi în susţinerea Ucrainei în războiul cu Rusia, declarase anterior că ţara sa a identificat în afara UE surse pentru achiziţia rapidă a circa 500.000 de obuze de calibrul 155 mm şi a circa 300.000 de obuze de calibrul 122 mm, dar mai este nevoie ca statele UE să finanţeze aceste achiziţii, în timp ce armata ucraineană este în criză de muniţii. Acum, potrivit ultimei sale declaraţii, finanţarea acestor achiziţii este asigurată prin contribuţiile angajate de mai multe state.

Conform agenţiei CTK, 18 ţări s-au oferit să contribuie la această iniţiativă a Republicii Cehe. Norvegia a anunţat joi că va dona peste 150 de milioane de dolari pentru acest plan. Printre statele care au mai anunţat că vor contribui financiar la această acţiune se numără de asemenea Olanda, cu 150 de milioane de euro, Germania, cu cel puţin 100 de milioane de euro, precum şi Franţa, cu o sumă neprecizată.

Doi copii mascaţi, înarmaţi cu o armă de jucărie, au plănuit să jefuiască un chioşc din gara unui mic oraş din nord-estul Germaniei, însă planul lor a fost dejucat de poliţie, informează DPA, preluată de Agerpres.

Economie 2023-10-06 15:32:29

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, vineri seară, la Digi24, că pensionarii care au ieșit la pensie după 2011 și au beneficiat de o creștere ca urmare a aplicării indicelui de corecție de 1,41, rămân cu același cuantum în plată după recalculare, „astfel încât cei care nu l-au avut să aibă o creștere a pensiei și să-i ajungă și pe ceilalți din urmă”. Ea de asemenea dezminte ceea ce spune USR, „anume, că toți cei din grupe de muncă au scăderi pe noua lege a pensiilor”.

Economie 2024-08-23 22:17:22

Diplomația regală este cel mai puternic atu al unui stat, indiferent de forma de guvernare pe care o are, monarhie sau republică. De ce este atât de valoros pentru o țară ca și membrii Familiei Regale să o reprezinte diplomatic? Pentru că prezența lor înseamnă tradiție, neutralitate și deci, încredere. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, și Alteța Sa Regală Principele Radu au vorbit despre diplomația regală la Pașaport diplomatic.

Economie 2023-12-25 22:47:06

Sărbătorile bat la ușă, iar micuții tăi îl așteaptă cu sufletul la gură pe Moș Crăciun, la fel cum o făceai și tu în copilărie. E cea mai frumoasă perioadă din an, când darurile pe care le faci copilașilor tăi sunt așteptate cu atâta emoție.

Economie 2024-01-03 11:19:42

Este posibil ca Ucraina să fi pierdut între 60.000 și 100.000 de soldați uciși în aproape trei ani de invazie la scară largă a Rusiei, iar aproximativ 400. 000 de soldați au fost probabil grav răniți, scrie The Economist.

Economie 2024-11-27 15:22:40

Timp de 34 de ani, unul dintre cei mai prolifici infractori sexuali din Marea Britanie a crezut că a scăpat basma curată. David Fuller, un electrician din Marea Britanie, pare un personaj desprins dintr-un film horror, însă din păcate, povestea sa este adevărată și a îngrozit o țară întreagă.

Economie 2022-10-05 03:13:15

Administraţia americană anunță că ar putea publica date obţinute de la serviciile de informaţii cu privire la transferul de arme din China în Rusia menite să sprijine ofensiva Moscovei în Ucraina, a relatat joi The Wall Street Journal, citat de EFE. În replică, oficialii chinezi spun că aceste informații nu sunt decât ”speculații și calomnii”. Relațiile dintre SUA și China sunt tensionate după momentul doborârii balonului chinez din 4 februarie.

Economie 2023-02-23 11:27:45

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, miercuri, contestaţia formulată de preşedintele AUR, George Simion, împotriva deciziei Curţii Constituţionale a României din 6 decembrie, de anulare a procesului electoral cu privire la alegerea preşedintelui României. Decizia este definitivă.

Economie 2024-12-12 10:33:50