„Cum au trecut sărbătorile de iarnă, deja am început cu salata, varza, avem de lucru non-stop, cu serele, cu răsadniţele. Avem contracte cu hipermarketurile, marfa ne este luată de acasă, ambalată în lădiţe speciale”, spune Claudiu Macău.
Ernestie Banghea nu îşi aminteşte când a avut ultima clipă liberă. Cât e ziua de lungă stă numai în solarii. Tot ce produce vinde pe piaţa locală sau în Timişoara. Micul fermier declară război produselor de import. „Până acum a fost bine, dar de anul trecut, ne invadează ăştia cu pieţele externe, cu marfa din Tucia, Italia”, spune el.
Localnicii se mândresc cu îndeletnicirea lor şi vor ca roşia de Poiana Mare să devină un brand naţional. Aşa că îşi laudă cum ştiu mai bine marfa.
Anul trecut, 600 de tone de roşii din Poiana Mare au ajuns în mai multe judeţe din ţară. Mândru de producţie, primarul vrea să înregistreze marca „roşii de Poiana Mare” la OSIM.
„Începând din 2012, pe lădiţele care pleacă de aici: Roşie de grădină de Poiana Mare, aş vrea să fie un brand, aş vrea să ducem către toată ţara”, spune Marin Vintilă, primarul din Poiana Mare.
Nu doar roşiile de Poiana Mare sunt cunoscute în ţară. Anul trecut, de aici s-au recoltat 600 de tone de ardei, 1.200 de tone de varză și 300 de tone de cartofi.
