„Cum au trecut sărbătorile de iarnă, deja am început cu salata, am început cu varza, deci avem de lucru non-stop, cu serele, cu răsadniţe”, povesteşte Claudy Macău, legumicultor.
Mai puţin norocos este Ernestie Banghea. Tot ce produce vinde pe piaţa locală sau în Timişoara. Dar nu se plânge, are două solarii şi cu multă muncă, satisfacţia vine la pachet.
„Până acum a fost bine, dar de anul trecut, ne invadează ăştia cu pieţele externe, cu marfa din Tucia, din Italia”, spune Ernestie Banghea, legumicultor.
Nu-i de mirare că grădinarii muncesc de zor. Piaţa este supraaglemorată şi toţi vor să scoată cât mai repede roadele muncii.
Legumilcutorii din Poiana Mare au obţinut anul trecut nu mai puţin de 600 tone de roşii. Astfel, primarul vrea să înregistreze marca roşii de Poiana Mare la OSIM.
Localnicii se mândresc cu îndeletnicirea lor şi că roşia de Poiana Mare ar putea să devină un brand naţional. Aşa că îşi laudă cum ştiu mai bine marfa.
„E o roşie fără guler, gustoasă şi muncită până la maximum”, spune un localnic.
Nu doar la roşii a fost o producţie bună. Anul trecut, din Poiana Mare s-au recoltat 600 de tone de ardei, 1.200 tone de varză și 300 tone de cartofi.
