• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-23 13:08:36
  • Sursa:
Rompan: Vanzarile de cozonaci merg mai lent pentru ca puterea de cumparare a scazut. Preturile insa sunt la fel ca la Paste Imagine

Vânzările de cozonaci merg mai lent în această perioadă deoarece a scăzut puterea de cumpărare a populaţiei, chiar dacă oferta industriei de morărit şi panificaţie a rămas aceeaşi, de aproximativ 7 - 7,5 milioane, susţine preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.

„Oferta noastră cred că de data aceasta va fi mai mare decât cererea. Mi-e tare teamă că mai rămânem cu stocuri, pentru că simţim şi noi în piaţă că puterea de cumpărare a populaţiei a mai scăzut şi atunci vânzările merg mai lent. Nu mai cumpără cu căruţul, cumpără doar cu coşul sau nu mai cumpără cu coşul, ci ia cu mâna. Preţurile însă sunt la fel ca la Paşte. Nu avem modificări. Grâu este suficient în ţară, n-avem probleme de asigurare cu grâu, deci nici preţul nu vedem să mai crească”, a declarat pentru Agerpres Aurel Popescu.

Acesta a precizat că şi exportul de cozonaci merge foarte bine în această perioadă, aproape 10% din producţie ajungând în afara graniţelor ţării.

„Din 7 - 7,5 milioane de cozonaci pe care îi producem în această perioadă ca şi cantitate, până în 10% merge la export, un procent semnificativ. Suntem în toate ţările, suntem prezenţi peste tot, nu numai în zone unde sunt români. În Anglia s-au obişnuit să vină la magazinul românesc să cumpere cozonaci”, a mai spus el.

Românii pot cumpăra cozonaci în această perioadă cu preţuri începând de la 12 lei până la 80 lei kilogramul, în funcţie de umplutură, gramaj.

În altă ordine de idei, Popescu a subliniat că a reuşit să salveze cozonacii şi biscuiţii în aşa fel încât să nu fie cuprinşi în creşterea TVA de la 9% la 19%, cum se va întâmpla cu produsele care au zahăr adăugat, începând de anul viitor.

„Ne-am zbătut şi am reuşit să salvăm cozonacii şi biscuiţii, ca să nu fie cuprinşi în creşterea TVA de la 9 la 19%, pentru că asta ar fi însemnat o creştere la raft de cel puţin 10%, iar pentru cei care lucrează cu distribuitori, poate şi cu 15%. Deci nu avem probleme pe zona de cozonaci şi biscuiţi. Aici, însă, Ministerul Agriculturii trebuie să stabilească ce intră în categoria cozonaci şi ce intră în categoria biscuiţi. În accepţiunea noastră a specialiştilor din industria alimentară, la biscuiţi, de exemplu, ar trebui să intre şi sticks-urile, grisinele, ori aici nu e vorba de zahăr, nu vorbim de TVA, dar grupa trebuie stabilită foarte atent. Am rugat Ministerul Agriculturii să reglementeze acest lucru, pentru că, dacă scapă vreun produs din codul CAEN respectiv, dacă vreau să fac o investiţie în sticksuri, în grisine, în fursecuri, produse care intrau la cozonaci, ne putem trezi cu pierderi mari de tot. Şi atunci grupa trebuie stabilită împreună cu specialiştii din sector”, a explicat el.

El a mai spus că vânzările de cozonaci între cele două sărbători, Paşte şi Crăciun, sunt de numai 5% din producţia de 7 - 7,5 milioane de cozonaci din această perioadă, însă cotele de adaos comercial pentru cozonac sunt limitate.

„Mie mi-e plafonat preţul la cozonaci, dar atenţie, noi lucrăm doar septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie şi pe urmă din 15 martie până la Paşte, pe zona asta. În rest stau cu muncitorii pentru că între cele două sărbători vânzările sunt de numai 5% din cele 7 - 7,5 milioane. Deci ce facem atunci? Într-o lună normală avem o producţie de numai 300.000 - 400.000 de cozonaci”, a subliniat el.

Nu în ultimul rând, şeful Rompan a transmis că în continuare sunt probleme cu forţa de muncă în acest sector, industria de morărit şi panificaţie înregistrând un deficit de 10%, adică peste 20.000 de oameni, iar patiserii sunt cel mai greu de găsit.

ROMPAN este prima asociaţie constituită în România în 1990 şi cuprinde peste 200 de societăţi din toate domeniile din industrie, cota de piaţă fiind de peste 60% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi.

A fost rupere de nori, marți seară, în mai multe județe din țară. În Arad, puhoaiele au inundat mai multe străzi, iar vântul puternic a smuls copacii și i-a aruncat peste mașinile parcate. A bătut și grindina, iar autoritățile au emis o avertizare Ro-Alert în urma fenomenelor meteo extreme. Și în județul Gorj au căzut bucăți mari de grindină.

Economie 2024-06-26 16:38:01

Tichetele de vacanţă pentru sectorul bugetar au fost repuse în circuit, a anunțat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu. Potrivit acestuia, în programul de investiţii din turism vor fi prioritare domeniul schiabil şi turismul balnear.

Economie 2022-05-27 11:09:17

Primarul unei comune din Argeş care candidează pentru un nou mandat a fost reclamat că a încercat să corupă alegătorii, după ce a săpat personal şanţul pentru a introduce apă în două gospodării.

Economie 2024-06-05 18:28:35

Documente militare şi de informaţii cu caracter strict secret apărute online, cu detalii ce variază de la apărarea antiaeriană a Ucrainei la agenţia de spionaj Mossad din Israel, i-au determinat oficialii americani să se străduiască să identifice sursa scurgerii de informaţii, unii experţi occidentali în securitate şi oficiali americani spunând că suspectează că ar putea fi cineva din SUA, relatează Reuters. Separat, jurnaliștii de la BBC News explică faptul că aceasta este cea mai mare scurgere de informații secrete americane despre războiul din Ucraina de la începutul invaziei ruse.  

Economie 2023-04-10 10:58:09

„Discuțiile oficialilor americani despre necesitatea de a permite Kievului să lovească ținte pe teritoriul Rusiei reflectă disperarea Occidentului și arată ca o agonie”, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Declarațiile lui vin la o zi după ce șeful NATO le-a cerut aliaţilor să dea voie Ucrainei să atace ținte din Rusia cu armament primit din Occident. 

Economie 2024-05-27 10:31:37

Liderii Coaliției au purtat negocieri marți pentru noul Guvern Ciolacu. PNL și PSD și-au anunțat ministerele, însă președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că negocierile cu PNL pentru ministerele din Guvernul Ciolacu au eșuat, nereușind să ajungă la un consens.

Economie 2023-06-13 20:41:14

Poliţiştii au intervenit, marţi, la sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, în urma unui apel la 112 care prin care se reclama că directorul economic al instituţiei a adus la birou un aparat cu electroşocuri şi un spray cu piper, pentru a-şi intimida colegii cu care s-ar afla în conflict.

Economie 2023-02-07 12:28:23

Ieșire nervoasă a premierului la adresa celor care îi critică măsurile luate în Guvern. Marcel Ciolacu i-a numit „măgari” pe cei care se întreabă de unde găsește Executivul bani să crească pensiile. Totul vine în contextul în care, de la începutul anului, Guvernul trebuie să rezolve protestele suprapuse din stradă. Fie că vorbim despre fermieri, transportatori sau medici, cu toții cer salarii mai mari sau măsuri compensatorii.

Economie 2024-01-27 16:12:22