Protest al romilor la Târgu Jiu. Supărați din cauza unei inițiative legislative care ar putea interzice căsătoriile între minori, oamenii ar putea ieși în stradă. Ei spun că o astfel de lege i-ar obliga să abandoneze tradiții vechi de sute de ani și cer Guvernului să nu se amestece în treburile comunității. Proiectul de lege este semnat și de către ministrul Muncii, deputatul PSD, Petre Florin Manole. „Nu mai poți continua în 2025 cu astfel de metode și asfel de tradiții aproape medievale”, a precizat sociologul Adrian Marcu.
„Ne dă trei ani de pușcărie”, spune un protestatar.
„Noi cerem dreptate pentru etnia romă. Vrem dreptate. Respectul etniei rome”, strigă un altul.
Proiectul legislativ care interzice și pedepsește abuzul împotriva unor copii, respectiv căsătoriile timpurii a fost semnat de ministrul Muncii.
„Vreau să vă vorbesc astăzi ca un om care vine el însuși dintr-o comunitate foarte conservatoare. Ştiţi cu toţii despre mine că sunt ministrul Muncii şi este doar o chestiune pasageră. O să treacă probabil în curând, dar sunt etnic rom şi asta nu o să treacă.
Există încă multe comunităţi conservatoare în care acest lucru încă se întâmplă şi nu este bun, nu este corect, nu este normal pentru viitorul, pentru sănătate şi pentru viaţa acestor copii. Şi ce putem face atunci când acest gen de lucruri nu se corectează de la sine, fie pentru că este o lipsă de educaţie, fie că este blocaj într-o cutumă veche şi evident neactuală? Nu există altă cale decât legea, pentru că, în cele din urmă, dacă nu există altă barieră în calea abuzurilor, legea trebuie să reprezinte o astfel de barieră.
Am semnat, în urmă cu câteva zile, împreună cu foarte mulţi parlamentari din aproape toate partidele politice din România, un astfel de proiect legislativ care să pedepsească acest gen de violenţă, abuz împotriva unor copii. A fost şi este foarte dureros pentru mine ca rom să simt că este necesar să facem asta”, a declarat Petre Florin Manole, pe 13 octombrie, la Conferinţa ministerială regională dedicată combaterii violenţei împotriva copiilor.
Citește și: Căsătorii pentru supraviețuire. Vremea extremă duce la creșterea numărului de căsătorii între minori, din cauza sărăciei
Unul dintre protestatari spune că nici el nu este de acord la căsătoriile între romi la 11-12 ani.
„Măcar la 16 ani. M-am căsătorit la vârsta de 17 ani. A fost logodna la 16 ani. Ne înțelegem de minune. Avem trei copilași. Nu vrem să vină cineva din Guvern să ne spună ce să facem noi”, a explicat el, pentru Digi 24.
„Mai sunt unele cazuri care s-au mai făcut la noi au mai fost, într-adevăr, dar și noi condamnăm aceste cazuri. Noi suntem oameni cu suflet. Nu suntem nici barbari”, a mai spus un alt protestatar, la Digi 24.
Un alt tânăr etnic consideră că ar elimina „tradiția noastră din moși strămoși cu care am crescut eu, bunicii și părinții noștri”. „Din punctul meu de vedere nu este o lege normală, pentru că noi așa am fost învățați, așa am fost crescuți”, a adăugat tânărul.
Citește și: Columbia interzice căsătoriile copiilor după 17 ani de campanie. Legea „Sunt fete, nu soții” a fost adoptată
Specialiștii spun că desprinderea copiilor de familie la vârste fragede lasă urme adânci asupra psihicului minorilor.
„Minorii nu sunt pregătiți din punct de vedere emoțional, comportamental pentru căsătorie. Totodată mai pot interveni și alte aspecte, din punct de vedere psihologic, sau chiar depresie. Totodată ei nu sunt pregătiți să facă față dificultăților prin care trece o relație”, a explicat Lidia Bârsanu, psihologă.
„O societate normală nu poate să stea cu mâinile în sân. Ar trebui să aibă o discuție concretă cu acești oameni și să îi lămurească. Nu mai poți continua în 2025 cu astfel de metode și asfel de tradiții aproape medievale”, a precizat sociologul, Adrian Marcu.
Protestatarii au precizat că vor continua manifestațiile la București, dacă proiectul de lege nu va fi retras.
Citește și: Țara unde vârsta pentru căsătorie poate fi redusă pentru fete la nouă ani. Legea este tot mai aproape de a fi votată în Parlament
Ministra Mediului și deputata USR Diana Buzoianu, ministrul Muncii și deputatul PSD Petre Florin Manole și deputata PSD Corina Ene au depus un proiect de lege la Parlament care interzice căsătoriile forțate. Cei care încurajează astfel de căsătorii riscă închisoare de până la șapte ani, spune inițiativa legislativă Sunt vizați și cei care oficializează astfel de căsătorii.
Conform comunicatului de presă al USR, proiectul de lege propune modificarea Codului penal în sensul introducerii infracțiunii de căsătorie/conviețuire forțată.
Concret, va fi infracțiune determinarea unei persoane majore sau a unui minor care a împlinit vârsta de 16 ani la încheierea unei căsătorii sau la stabilirea unei relații asemănătoare aceleia dintre soți, dacă fapta a fost săvârșită:
Fapta va fi pedepsită cu închisoare de la 3 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Cu aceeași pedeapsă va fi sancționată și ademenirea unei persoane majore sau a unui minor care a împlinit vârsta de 16 ani pe teritoriul unui alt stat decât cel în care își are reședința, cu scopul de a forța victima să se căsătorească sau să stabilească o relație asemănătoare aceleia dintre soți.
Limita maximă a pedepsei se majorează dacă faptele sunt comise în anumite circumstanțe, precum folosirea unei arme, administrarea de alcool sau orice alte substanțe ce afectează discernământul ori dacă victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, este membru de familie al făptuitorului ori locuiește cu acesta.
De asemenea, proiectul introduce ca infracțiune fapta de a determina un minor cu vârsta mai mică de 16 ani la stabilirea unei relații asemănătoare aceleia dintre soți sau înlesnirea acestei relații.
În cazul minorilor care nu au împlinit 16 ani, închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă riscă și persoanele care realizează servicii similare celor care se oferă pentru sărbătorirea căsătoriilor legale sau a logodnelor, precum oficierea unor slujbe religioase sau a oricăror tipuri de ceremonii sau ritualuri, organizarea de mese festive sau alte tipuri de petreceri, oferirea vestimentației specifice nunții sau logodnei, fotografierea sau înregistrarea video în această vestimentație, transportul și cazarea minorilor îmbrăcați în această vestimentație.
Inițiativa legislativă propune și modificarea Legii audiovizualului în sensul introducerii obligației pentru posturile tv și de radio de a difuza, în intervalul orar 18.00 – 22.00 (cu excepția programelor dedicate copiilor), la sfârșitul calupurilor publicitare, a unor mesaje de avertizare cu privire la noile infracțiuni.
Pe 4 iunie 2018, europarlamentarii au cerut interzicerea în Uniunea Europeană a căsătoriilor între minori şi a celor forţate, cu o vârstă minimă obligatorie de 18 ani stabilită în întreg blocul comunitar, scrie Agerpres.
Astfel, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie fără caracter legislativ, cerând tuturor statelor membre să-şi unifice normele în materie.
Parlamentul European „le cere legislatorilor, atât în statele membre UE, cât şi în ţările terţe, să stabilească vârsta minimă pentru căsătorie la 18 ani”, potrivit rezoluţiei.
Prin urmare, ţările europene sunt invitate „să includă în legislaţia lor naţională interzicerea căsătoriei între minori, a căsătoriei timpurii şi a căsătoriei forţate”.
Parlamentul European „recomandă statelor membre să-şi unifice legislaţia privind tratamentul rezervat tuturor resortisanţilor ţărilor terţe prezenţi pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv al migranţilor căsătoriţi înainte de vârsta de 18 ani” în ţările lor de origine.
