• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-14 12:36:25
  • Sursa:
Romanii sunt europenii cei mai expusi riscului de saracie si excluziune sociala Imagine

Peste 34% dintre români sunt expuși riscului de sărăcie şi excluziune socială, aceasta fiind de departe cea mai mare pondere înregistrată în rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene în anul 2022, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat, conform Agerpres.

Potrivit oficiului european de statistică, anul trecut, 95,3 milioane de persoane din Uniunea Europeană (echivalentul a 21,6% din populaţie) erau supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, adică trăiau într-o gospodărie care se confrunta cu cel puţin una dintre cele trei situaţii: risc de sărăcie, deprivare materială şi sociala severă şi /sau trăiau într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii.

Eurostat precizează că cifrele au rămas relativ stabile comparativ cu 2021, când 95,4 milioane de persoane din UE (22% din populaţie) erau supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială.

În rândul statelor membre, cea mai mare pondere a persoanelor expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra în România (34,4%), Bulgaria (32,2%), Grecia şi Spania (ambele cu 26%). Pe de altă parte, cele mai mici ponderi se înregistrau în Cehia (11,8%), Slovenia (13%) şi Polonia (16%).

La nivelul UE, riscul de sărăcie şi excluziune socială era în 2022 mai mare pentru femei decât pentru bărbaţi (22,7% comparativ cu 20,4%). De asemenea, peste o cincime (22,4%) din populaţia UE care trăia într-o gospodărie cu copii dependenţi era în risc de sărăcie şi excluziune socială.

Principala problemă a României în ceea ce priveşte importul de forţă de muncă va fi în momentul în care ţara noastră va intra în spaţiul Schengen, a declarat, luni, ministrul muncii, Marius Budăi, care a explicat că există riscul ca muncitorii străini care vin în România să se îndrepte către alte țări UE, cu piețe ale muncii mai atractive. În aceste condiții, singura soluţie, găsită împreună cu experţi constituţionalişti, ar fi un acord bilateral în momentul în care se semnează contractul de muncă, a arătat Marius Budăi.

Economie 2022-08-01 17:33:51

Traficul feroviar între București și Constanța a fost blocat duminică zeci de minute din cauza unor incendii de vegetație, anunță Compania Națională de Căi Ferate CFR. Trenurile au întârzieri de sute de minute.

Economie 2024-07-07 12:33:32

Creșterea majoră a nivelului mării din cauza topirii calotei glaciare din Groenlanda este acum inevitabilă, au descoperit oamenii de știință, chiar dacă procesul de ardere a combustibililor fosili care provoacă actuala criză climatică ar urma să se încheie peste noapte, transmite The Guardian.

Economie 2022-08-30 10:13:09

Uriașul lac Victoria din Africa este cu puțin mai mic decât Cehia, iar apele sale aparțin Tanzaniei, Ugandei și Kenyei. În acest lac se află insula Migingo, care aparține Kenyei și care este populată, deși este de mărimea unui teren de fotbal. Ba chiar se spune că ar fi cea mai populată insulă din lume, iar imaginile par să confirme acest lucru.

Economie 2023-09-18 13:28:17

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis vineri arestarea în lipsă a lui Horaţiu Potra, a fiului său şi a încă unui bărbat, rudă cu cei doi, în timp ce alte 16 persoane din cele 18 reţinute în dosarul în care, miercuri, au avut loc percheziţii la apropiaţi ai lui Călin Georgescu au primit mandate de arestare preventivă. Celelalte două persoane reţinute au fost plasate în arest la domiciliu.

Economie 2025-02-28 23:06:08

Circulaţia feroviară va fi închisă pe ruta Bucureşti Nord - Aeroport Internațional Henri Coandă din Otopeni(AIHC), în perioada 7-10 octombrie, în intervalul orar 09:10 - 14:57, din cauza unor lucrări de mentenanţă. Vor fi anulate 16 curse dintre cele 72 prevăzute în orarul zilnic de circulaţie pe relaţia Bucureşti Nord - Aeroportul Otopeni, celelalte trenuri respectând programul de circulaţie stabilit în Mersul Trenurilor.

Economie 2024-10-03 12:24:31

Numărul posturilor din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene va creşte cu 30 la sută, pentru gestionarea celor 96 de miliarde de euro fonduri europene, un buget de trei ori mai mare decât până acum, a anunţat, luni, ministrul de resort, Marcel Boloş, la încheierea ședinței de guvern, informează Agerpres.

Economie 2022-05-23 17:46:51

Se circula în coloană între localitățile Breaza şi Comarnic, vineri dimineață, iar valorile de trafic erau ridicate pe sensul de urcare către stațiunile de pe Valea Prahovei pe întreg drumul DN 1 Ploieşti - Braşov, informează Centrul Infotrafic.

Economie 2023-04-14 11:41:34