Adriana Mureșan, Asociația Voluntari în Europa: Am organizat celule de suport și de sprijin în toate orașele în care am aflat că au fost transferați pacienți, victime ale incendiului din Crevedia. La Milano sunt două persoane transferate. Am preluat familia unei victime încă de ieri, românii noștri i-au așteptat, le-au dus alimente, le oferim cazare, transport la aeroport, suport emoțional. Să fie ca acasă, ca în familie.
Suntem acum în coordonare pentru a prelua soția unui pompier din Austria, la Berlin la fel.
Jurnalist: Cazarea înseamnă că stau la alți români din Italia?
Adriana Mureșan, Asociația Voluntari în Europa: Da, stau în familie. Noi am considerat că trebuie să simtă puterea lui împreună, să nu fie singuri, e important să stea între prieteni, să aibă acest suport emoțional de care au mare nevoie.
2 oameni au murit și 56 au fost răniți în explozia devastatoare de sâmbătă seara, din Crevedia. Unii dintre răniți sunt în România, alții au fost transferați în străinătate. De asemenea, 8 case au fost distruse.
