32,16% dintre români au votat la alegerile europarlamentare. Este cea mai mare mobilizare din 2007 încoace, de când România are reprezentanţi în Parlamentul European. În Capitală, prezenţa la vot a fost de aproape 27%, mult peste procentul din 2009.
5,8 milioane de români au votat pentru alegerea politicienilor care îi vor reprezenta în Parlamentul European, adică 32,16% din numărul total al alegătorilor. Procentul a fost mai mare în mediul rural, 36,88%, în timp ce în oraşe, 28,69% dintre cetăţenii cu drept de vot au mers la urne.
În 23 de judeţe, prezenţa la vot a fost peste media la nivel naţional. Cele mai mari procente s-au înregistrat în Olt, Ilfov şi Mehedinţi:
De cealaltă parte, cei mai puţini votanţi s-au prezentat la urne în Maramureş, Tulcea şi Ialomiţa:
Bucureştiul a fost surpriza. Au votat 26,93% dintre cei înscrişi pe liste, după ce la alegerile europarlamentare precedente, prezenţa la vot în Capitală a fost de sub 16%. Votanţii din sectorul 1 s-au mobilizat cel mai bine - 34,53%, urmat la mare distanţă de celelalte sectoare.
La nivel naţional, la europarlamentarele din acest an s-a înregistrat cea mai mare prezenţă, de când se organizează acestea în România:
