Ritmul a scăzut puternic pentru că au fost mai puţine credite pentru firme, însă populaţia a mers înainte cu împrumuturile. Zilele libere din aprilie, de Paşte, şi apoi pe final de lună în aşteptarea zilei de 1 Mai ar putea fi motivul pentru care a încetinit creditarea.
În orice caz, sunt semne de revenire. Contează însă şi pe ce se duc împrumuturile. Chiar la nivel oficial există îndemnul pentru creditare, în ideea de a încuraja consumul. Însă îndatorarea pentru consum este o] armă cu două tăişuri: reduce din disponibilul financiar pe termen lung şi alimentează de foarte multe ori consumul din import, care aduce cu sine dezechilibre.
Chiar şi cu aceste creşteri suntem totuşi departe de o adevărată relansare a consumului. De la o lună la alta, creditarea a crescut cu 0,2%, în timp ce faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut e în scădere cu 0,8%. Prin urmare, drum de recuperare e lung.
Business Club
