Romanii au cumparat mai putine alimente, dar au dat mai multi bani pe haine

Romanii au cumparat mai putine alimente, dar au dat mai multi bani pe haine Imagine

Românii au mers mai des prin magazine în prima jumătate a anului, dar au cheltuit mai puţini bani pe mâncare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Scăderea a fost, în medie, de 5%. „Totuşi, expansiunea unor firme cum ar fi Kaufland, Mega Image, Profi şi Penny arată că în spate este o posibilitate de creştere încă neexploatată”, a subliniat Mihai Marcelo, consultant de retail.

Au scăzut şi vânzările de telefoane mobile, de calculatoare şi chiar de carburanţi.

„Consumul privat creşte când creşte economia. La noi nu s-a înregistrat o creştere a consumului privat”, a spus Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom.

Pe minus a fost şi sectorul imobiliar. Volumul construcţilor în România a scăzut în prima jumătate a anului, iar acest lucru se vede şi în vânzările de materiale de construcţii, care s-au redus cu 15%.

În primele șase luni ale anului, românii au cumpărat şi mai puţine medicamente.

„Oamenii și-au pierdut încrederea în medicina alopată, caută medicina naturistă, care este pe un spor de creştere în ultimii ani de 15 -20 %”, a explicat Mihai Marcelo, consultant de retail.

Există totuşi şi creşteri însemnate. Magazinele de îmbrăcăminte şi încălţăminte au găsit strategia pentru a-şi creşte vânzările. Au apelat la reduceri de până la 75 % şi la produse cu preţ unic. Toate au adus vânzări mai mari cu până la 40 % în primele 6 luni din 2013

S-au vândut bine şi produsele cosmetice, iar cifrele arată că tot mai mulţi români şi-au schimbat şi mobilierul în casă.

Recordul de vânzări îl deţine sectorul auto. În şase luni, Dacia a vandut 120.000 de maşini. Nici Ford nu o duce rău. Având în vedere că cerearea pentru noul model B-Max a fost mare, Ford a produs de la începutul anului peste 40.000 de maşini, iar 90 % dintre acestea au mers la export.

În primul semestru al anului, dorinţa de cumpărare a românilor a scăzut cu peste 22% în comparaţie cu 2012.