• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-10 11:04:45
  • Sursa:
Romanii aflati in concediu medical ar putea fi verificati acasa de politie Imagine

Controlul concediilor medicale ar putea reveni, după ce, în primele luni din 2023, au fost solicitate deja sume care totalizează 60% din bugetul pentru acest an. Raluca Turcan a depus în Parlament o inițiativă care prevede că poliția va putea efectua controale la locuințele celor în concediu medical.

Prima tentativă a statului de a verifica acest sistem a început în timpul crizei din anii 2009-2010, fiindcă erau multe suspiciuni în sistem. Guvernul motiva nevoia inițiativei prin faptul că se diminuase semnificativ bugetul Fondului Național Unic de asigurări sociale de sănătate.

Atunci, Executivul a venit cu o Ordonanță. Astfel, până în 2015, în România a existat o comisie formată din angajaţi de la Casele de Sănătate şi poliţişti. Aceştia erau obligaţi, prin lege, să îi verifice pe angajaţii aflaţi în concediu medical. Dacă nu erau găsiți acasă sau refuzau controlul, riscau să nu le mai fie plătită indemnizația de incapacitate temporară de muncă.

Deși Ordonanța a intrat imediat în Parlament, a fost uitată prin sertare. Ordonanța știm că isi face efectul imediat de la publicare, dar senatorii și deputații trebuie și ei sa o treacă și de Parlament. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar în 2015, Parlamentul de atunci a decis sa vină cu un proiect care să anuleze, în fapt, Ordonanța.

Parlamentarii de atunci susțineau că "Reglementarea este excesivă și absența de la domiciliu a persoanei beneficiare de concediu medical nu reprezintă un motiv de suspendare a drepturilor".

Tot în 2015, Guvernul a avut o altă incercare de a reglementa măsura, dar s-a lăsat păgubaș.

Acum, Raluca Turcan depune în Parlament un nou proiect. Ea spune că în doar 2 luni de la începutul anului 2023, s-au solicitat deja sume în total de 60% din bugetul pe întregul an pentru plata concediilor medicale.

Aceste controale ar urma să fie realizate de către angajatori, casele de asigurări de sănătate sau, după caz, de către agențiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, însoțiți de către personal din cadrul poliției comunitare / locale.

Persoanele care nu vor fi la adresa indicată sau nu vor permite verificarea, nu vor primi sumele cuvenite pe zilele de concediu medical.

Italia, Spania şi Grecia sunt cele mai populare destinaţii de vacanţă pentru care românii vor opta în această vară, însă pe listă se mai află Turcia, Franţa sau Portugalia, arată o analiză publicată, marţi, de o platformă online de rezervări bilete de avion, transmite Agerpres.

Economie 2023-05-28 08:00:36

Ridicată în 1417, biserica din Ribița este un reper al Țării Zarandului, păstrând de peste șase veacuri forma și rostul începuturilor sale.

Economie 2025-06-05 11:09:47

Momentul în care fostul președinte chinez Hu Jintao a fost scos sâmbătă din sală la Congresul Partidului Comunist a devenit viral și a dat naștere mai multor speculații, precum și unei avalanșe de informații, majoritatea neverificate sau confirmate, pe rețelele sociale. Unele dintre acestea susțineau că imediat după eveniment, Hu Jintao, fiul său, soția și alți membri ai familiei au fost arestați. Mulți s-au întrebat care este motivul adevărat pentru care fostul președinte a fost luat pe sus la solicitarea lui Xi Jinping, dar și care este soarta sa și a familiei sale. Oficial, presa de stat din China a spus că Hu Jintao a părăsit lucrările Congresului din motive de sănătate, însă momentul surprins de camere arată un schimb de replici și o nemulțumire pe care fostul președine chinez a avut-o în legătură cu un document pe care îl avea în față. Scena l-a determinat pe Xi Jinping să ceară evacuarea sa.

Economie 2022-10-27 10:24:17

Statele Unite îşi închid temporar ambasada de la Kiev, după ce au primit „informaţii specifice privind un potenţial atac aerian semnificativ în 20 noiembrie”.

Economie 2024-11-20 11:07:24

Șeful DSU, Raed Arafat, a atras atenția că în cluburi încă se permite intrarea unui număr de persoane mai mare decât capacitatea, motiv pentru care 15 localuri au fost închise la finalul anului trecut. El a precizat că riscăm să repetăm alte catastrofe numai prin faptul că în loc să fie 100 de oameni în interior sunt 300.

Economie 2023-03-04 12:19:17

Șefii din Romsilva se bucură de salarii de mii de euro pe lună, după cum reiese dintr-o analiză Digi24.ro asupra declarațiilor de avere depuse de conducerea regiei și de șefii din direcțiile silvice. Opt dintre șefii direcțiilor silvice din Romsilva au declarat venituri de peste 3.000 de euro, chiar dacă, în unele cazuri, acestea au ieșit în pierdere. În paralel, salariile pădurarilor pornesc de la 3.500 de lei și mai pot crește în funcție de vechime. 

Economie 2025-02-06 14:35:39

Actorul sud-coreean O Yeong-su, una dintre vedetele serialului "Squid Game", a fost pus sub acuzare pentru o agresiune sexuală comisă în 2017, au anunţat vineri procurorii, informează AFP.

Economie 2022-11-25 13:31:48

La nici 24 de ore de la intrarea primei versiuni a lui Mickey Mouse în domeniul public au fost anunţate două noi filme de groază independente cu faimosul personaj de desene animate, transmite AFP. Filmul "Mickey's Mouse Trap" promite să urmărească acţiunile unui ucigaş mascat deghizat în Mickey Mouse, care terorizează un grup de tineri prieteni într-o sală de jocuri arcade. Cel de-al doilea lungmetraj va fi, de asemenea, un film horror, cu un şoarece sadic ce atacă pasageri nevinovaţi pe un feribot.

Economie 2024-01-03 10:31:20